'Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea' americană, a declarat premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în fața susținătorilor la Ottawa, informează AFP.
'Fosta noastră relație cu SUA s-a încheiat', pentru că 'președintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăpâni', a mai declarat el, îndemnându-i pe canadieni la unitate pentru 'lunile dificile ce vor urma și care vor cere sacrificii', scrie Agerpres.

Premierul Mark Carney a obținut marți o victorie istorică în Canada, promițând că va triumfa asupra SUA în războiul comercial lansat de Donald Trump și că nu va uita niciodată 'trădarea' americană.
Cu toate acestea, liberalii ar putea eșua în a obține o majoritate în Parlament și prin urmare ar fi constrânși să guverneze cu sprijinul unui alt partid. Numărătoarea voturilor este încă în desfășurare în unele regiuni.
În urmă cu numai câteva luni, calea părea trasată pentru a le permite conservatorilor canadieni conduși de Pierre Poilievre să revină la cârmă, după zece ani în care la putere s-a aflat Justin Trudeau.

Însă revenirea lui Donald Trump la Casa Albă și ofensiva lui neașteptată împotriva Canadei, cu impunerea de tarife vamale și amenințări cu anexarea, au schimbat datele problemei.
Într-un discurs în care și-a recunoscut înfrângerea, principalul opozant al lui Carney, Pierre Poilievre, a promis că va lucra cu acesta și va plasa interesul țării înaintea luptelor partizane, pentru a face față 'amenințărilor iresponsabile' ale președintelui american.