Canada examinează posibilitatea de a impune taxe vamale suplimentare asupra anumitor articole americane, potrivit unei surse guvernamentale, țara luând în serios amenințările lui Donald Trump de a taxa produsele canadiene cu 25%, notează AFP.
Ottawa ia în considerare toate cazurile și în special posibilitatea de a răspunde reciproc la creșterea taxelor vamale, a explicat pentru AFP o sursă guvernamentală, adăugând că a început munca de identificare a produselor țintă, scrie Agerpres.
Vineri, în fața presei, premierul canadian Justin Trudeau a lăsat să se înțeleagă că nu are nicio îndoială cu privire la intenția lui Donald Trump de a pune în aplicare creșterea anunțată a taxelor vamale după instalarea la putere.
"Când Donald Trump face astfel de declarații, intenționează să le ducă la îndeplinire", a declarat Justin Trudeau presei în provincia Insula Prince Edward (nord-est).
"Nu încape nicio îndoială", a adăugat el în timp ce în țară unii cred și speră că declarația de luni a lui Donald Trump privind taxele vamale care ar crește la 25% din ianuarie este doar o tactică de negociere.
Anunțul lui Donald Trump reprezintă o nouă problemă pentru canadian. Candidat la realegere în câteva luni, premierul liberal este devansat cu mult în sondaje de adversarul său conservator, Pierre Poilievre.
În 2023, peste trei sferturi din exporturile canadiene (în valoare 592 de miliarde de dolari canadieni sau 400 de miliarde de euro) au mers către Statele Unite.
CITEȘTE ȘI Bursele europene au închis în creștere ușoară, după o săptămână volatilăIar în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, aproape 2 milioane de persoane din Canada depind de exporturi dintr-o populație de aproximativ 41 de milioane.
Trudeau a insistat vineri că taxele vamale de 25% la importurile din Canada ar dăuna nu numai canadienilor, ci și americanilor.
În timpul primului mandat al lui Trump, Statele Unite au impus tarife de 25% la importurile de oțel și 10% la importurile de aluminiu, la care Ottawa a răspuns prin țintirea anumitor produse.