Alegerile europarlamentare vor avea loc anul viitor la data de 9 iunie, iar alegerile locale, cele două tururi, vor fi organizate la 22 și 29 septembrie. Alegerile prezidențiale ar putea fi declanșate la 24 noiembrie, iar cele parlamentare, la 30 noiembrie, au declarat surse oficiale.
Potrivit surselor citate, datele alegerilor pentru Parlamentul European și alegerilor locale sunt stabilite, singurele discuții care mai pot avea loc fiind cele privind alegerile parlamentare și prezidențiale, care ar urma să fie organizate separat.
Cum atât mandatul Parlamentului. cât și al președintelui se încheie anul viitor pe 21 decembrie, iar alegerile prezidențiale trebuie organizate în luna precedentă, acestea vor începe în ultima săptămână din noiembrie, adică pe 24 noiembrie (ultima duminică din noiembrie).
Primul tur al alegerilor parlamentare ar urma să fie programat pentru 30 noiembrie, care este sâmbăta premergătoare zilei de 1 decembrie 2024.