ANPC - la controalele de amploare, comisarii își vor lăsa telefoanele mobile la birou

ANPC - la controalele de amploare, comisarii își vor lăsa telefoanele mobile la birou
scris 2 iun 2022

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în timpul acțiunilor de control de mare amploare, comisarii își vor lăsa telefoanele mobile la birou și vor folosi stații de emisie-recepție pentru a comunica. Măsura a fost luată "pentru a fi limitate drastic orice posibilități de exercitare a unor presiuni exterioare și a preveni eventuale acuzații de lipsă de integritate".

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) arată că a mai parcurs o etapă în aplicarea strategiei interne de integritate și combatere a corupției, fiind făcute toate demersurile necesare pentru implementarea procedurii de control în cazul acțiunilor  de mare impact.

Urmărește-ne și pe Google News

"Astfel, pentru a fi limitate drastic orice posibilități de exercitare a unor presiuni exterioare și a preveni eventuale acuzații de lipsă de integritate, comisarii ANPC își vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acțiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de stații de emisie-recepție performante, achiziționate special pentru aceste operațiuni", scrie în comunicat.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

Conform sursei citate, frecvența de comunicații folosită va fi una protejată și sigură, astfel încât coordonatorii acțiunilor și comisarii prezenți pe teren vor putea comunica în cel mai sigur mod cu putință, fiind astfel exclusă posibilitatea oricărei tentative de avertizare anticipată a operatorilor economici sau de corupere a angajaților ANPC.

"Dat fiind că pregătim acțiuni de anvergură, această achiziție ne va pune la adăpost de orice fel de suspiciune. Suntem convinși că toți colegii înțeleg raționamentul funcționării acestei proceduri și sunt solidari cu lupta pentru integritate și combatere a corupției. Facem aceste eforturi pentru că ne dorim o abordare unitară, demonstrarea fermității și certitudinea verticalității colegilor noștri", a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
control