Fostul prim ministru Adrian Năstase a depus, la instanță, o cerere de reabilitare judecătorească. Solicitarea va fi judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cea care a dispus condamnările de doi, respectiv patru ani de închisoare în cazul fostului premier.
"În condițiile în care s-au împlinit toate condițiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instanță, solicitarea de reabilitare judecătorească”, a scris Arian Năstase pe blogul său.
Fostul premier nu a precizat care este instanța de judecată pe rolul căreia a înregistrat solicitarea, însă, potrivit legii, Înalta Curte de Casație și Justiție va fi cea care va judeca cererea în cazul fostului premier, în condițiile în care o cerere de reabilitare judecătorească poate fi depusă la instanța care a dictat sentința de condamnare sau la o instanță de același rang cu cea care a dispus condamnarea, scrie News.ro.
Conform articolului 169 din Codul Penal, prin reabilitare, în cazul unei persoane condamnate încetează decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din sentința prin care a fost condamnat.
Adrian Năstase are două condamnări, una în dosarul cunoscut sub denumirea "Trofeul Calității" și cealaltă în dosarul "Zambaccian".
Prima condamnare, de doi ani de închisoare cu executare, a fost dată de instanța supremă în iunie 2012, în dosarul în care Năstase a fost deferit justiției sub acuzația că a folosit pentru campania electorală din anul 2004 fonduri plătite de firme are s-au înscris la concursul „Trofeul Calității”, organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.
A doua condamnare, de patru ani de detenție, pe numele lui Adrian Năstase a fost dată în ianuarie 2014, în dosarul "Zambaccian" în care fostul premier a fost găsit vinovat de luare de mită în formă continuată și șantaj.
Adrian Năstase a stat în închisoare din 26 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a fost eliberat condiționat, prin decizie a Tribunalului București.