Acțiune a Gărzii de Mediu în județul Călărași, la firme care depozitează și ard ilegal deșeuri. "Să distrugem rețelele!"

Acțiune a Gărzii de Mediu în județul Călărași, la firme care depozitează și ard ilegal deșeuri. "Să distrugem rețelele!"
scris 27 mai 2021

Comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, polițiști și jandarmi participă la o acțiune în județul Călărași, vizate fiind firme care depozitează și ard ilegal deșeuri, în principal provenite de la service-uri și de la dezmembrări auto.

Numai în zona Sărulești, din județul Călărași sunt mobilizate nouă echipe de la Garda Națională de Mediu, fiind implicați 21 de comisari.În zonă se află și un utilaj pentru încărcat deșeuri și platforme pentru transport. De asemenea, în acțiune sunt implicați 65 de polițiști și 180 de jandarmi.

Urmărește-ne și pe Google News
Reuters: Record de migranți romi din România reținuți la frontiera dintre Mexic și SUA. Spun că au fugit din România din cauza rasismului CITEȘTE ȘI Reuters: Record de migranți romi din România reținuți la frontiera dintre Mexic și SUA. Spun că au fugit din România din cauza rasismului

Intervenția este supravegheată din elicopter, scrie News.ro.

Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, alături de ministrul Mediului, a declarat că sunt cantități impresionante de deșeuri pe domeniul public și că urmează să fie controlate firmele care desfășoară aceste activități.

”Sunt cantități impresionante de deșeuri pe domeniul public” a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu.

El a precizat că  sunt controlate firmele care desfășoară astfel de activități, de depozitare și distrugere a deșeurilor.

Berceanu a precizat că recent au fost verificate firme din Sintești și s-a descoperit că unele dintre acestea au legătură cu firme din județul Călărași. El a anunțat că urmează să fie igienizată zona.

În opinia sa, este necesară dezvoltarea unor platforme pe care să se facă sortarea, iar munca oamenilor să nu se mai desfășoare ”la negru”.

”Fără doar și poate există rețele de crimă organizată în domeniul colectării și sortării, aceste rețele trebuie distruse”, a adăugat și ministrul Mediului, Tanczos Barna.

viewscnt
Afla mai multe despre
garda de mediu
calarasi
deseuri