Pentru prima dată, temperatura medie la suprafața globului în ultimii trei ani a depășit cu peste 1,5 °C nivelul preindustrial (1850-1990), care este limita cea mai ambițioasă a acordului de la Paris adoptat în urmă cu un deceniu.
Climatologii consideră acum inevitabil ca această limită să fie atinsă și depășită în mod durabil, cu prețul unor canicule și furtuni mai intense, scrie News.ro.
”Creșterea bruscă înregistrată între 2023 și 2025 a fost extremă și sugerează o accelerare a ritmului încălzirii globale”, estimează oamenii de știință de la Berkeley Earth, din Statele Unite.
Încălzirea se accelerează
De la anul trecut, numeroși climatologi și responsabili politici, precum și ONU, s-au resemnat public cu faptul că clima se va încălzi în mod durabil cu 1,5 °C, limita cea mai ambițioasă a acordului de la Paris semnat în 2015. După trei ani la acest nivel, Copernicus estimează că depășirea durabilă va fi oficializată ”până la sfârșitul acestui deceniu, adică cu mai mult de un deceniu mai devreme decât se preconiza”.
Această accelerare este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Statele Unite, al doilea emitent de gaze cu efect de seră, sub conducerea lui Donald Trump, întorc spatele cooperării climatice mondiale și acordă prioritate politică petrolului.
În același timp, în țările bogate, lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră pierde din avânt.
În Franța și Germania, reducerea emisiilor a marcat din nou un pas în 2025, iar în Statele Unite, o creștere a centralelor pe cărbune a determinat o nouă creștere a amprentei de carbon a țării, ștergând ani de progrese. ”Urgența acțiunilor climatice nu a fost niciodată atât de importantă”, a declarat Mauro Facchini, șeful unității Copernicus, în cadrul unei conferințe de presă.
Nimic nu indică faptul că anul 2026 va rupe această tendință.
















