Licitațiile pentru loturile 1 și 5 din Autostrada Pitești-Sibiu, dar și pentru tronsonul Pitești-Craiova vor fi lansate pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în luna iunie, a declarat miercuri seara premierul Sorin Grindeanu, aflat într-o vizită la Uzinele Dacia Renault de la Mioveni.
”În iunie vor fi ridicate pe SEAP pentru licitație loturile 1 și 5 de la Autostrada Pitești-Sibiu. De asemenea, tot vizavi de infrastructura din județul Argeș, în aceeași lună, adică în iunie, se va ridica pe SEAP, spre licitație, Pitești-Craiova. În iulie, pe final, din estimările pe care le avem, vom reuși să mai trimitem spre procedură de licitație, deci pe SEAP, un al treilea lot. Ceea ce e foarte important”, a declarat Grindeanu, citat de news.ro.
El a spus că este nevoie de infrastructură în această zonă și a explicat că primele două loturi înseamnă aproximativ 45 de kilometri.
CITEȘTE ȘI Italienii de la Atlantia, controlați de familia Benetton, oferă 18 miliarde dolari pentru rivalul spaniol Abertis. Tranzacția ar crea cel mai mare operator de autostrăzi cu taxă din lume"Eu m-am săturat și cred că cei de la Renault și presa de aici, să se vorbească, să vină prim-miniștri, miniștri, să vă spună lucruri legate de infrastructură. Vreau să le facem. Și termenele sunt așa cum le-am anunțat”, a adăugat Grindeanu.
Premierul a spus despre constructorul auto Dacia că reprezintă o companie strategică pentru statul român. ”Am convenit să colaborăm pentru un memorandum în toamna acestui an, subliniind prin acest memorandum interesul pe care statul român și Guvernul îl au ]n a susține Grupul Dacia Renault. Este o companie extrem de importantă pentru noi și ne dorim ca standardele să rămână acolo sus”, a adăugat Grindeanu.