Cu mulți ani înainte aduceam în discuție, în mediul profesional și cel administrativ, nevoia organizării unui sistem coerent de învățământ de specialitate și de pregătire profesională, cheia unei evoluții sustenabile a domeniului turismului, o activitate în care factorul uman are rolul esențial.
În urmă cu mai bine trei ani vorbeam deja comunității de afaceri și administrației despre lipsa de personal calificat și lipsa gravă de seriozitate, profesionalism și interes în instituțiile de stat sau private cu atribuții în formarea tinerilor pentru domeniul hotelier și turism, dar nu numai.
Acum doi ani pomeneam din nou despre pericolul de a nu mai avea cu cine lucra în domeniul turismului, atât datorită unei imagini false deloc atractive create acestei activități, dar mai ales din cauza dezinteresului privind un proces coerent de educație și instruire pentru profesii necesare în industria ospitalității.
Între timp i-am astenizat pe unii colegii de breaslă cu acest subiect complex, al disponibilului de forță de muncă, al calității resurselor umane, al lipsei de moralitate și de capacitate didactică în formarea profesională, al văditei ineficiențe a învățământului de specialitate, al atitudinii și abordărilor reprobabile a unor angajatori din domeniu, al lipsei reale de reacție a patronatelor, al pasivității autorităților...
Anul trecut am îndrăznit să trimit un comunicat de presă privind situația dramatică în care deja am ajuns din cauza lipsei cronice a forței de muncă în domeniul hotelier, fenomen extins însă, între timp, la scara întregii economii. Speram ca acel mesaj să suscite interesul mass-media și să declanșeze o dezbatere reală, precum și acțiunile urgente necesare. Nu a fost însă așa, subiectul care credeam eu că este de o maximă gravitate a rămas fără ecou. Cu o singură excepție, pe care am apreciat-o.
A mai trecut un an, problema lipsei forței de muncă ( indiferent cât de necalificată ar fi ) a atins deja cotele de avarie la nivelul întregii economii și de câteva luni a devenit un subiect de presă și unul introdus în regim de urgență pe tot felul de agende. Deși subiectul este cunoscut de peste cinci ani, fără însă ca nimeni să întrevadă și deznodământul.
Nu am trecut în revistă toate aceste momente ca să-mi revendic vreun merit, cum că aș fi văzut primul prăpastia ce se căsca în fața noastră, ci ca să subliniez lentoarea și detașarea cu care sunt evaluate la noi pericolele, dar și greutatea cu care ne urnim ca să inițiem măsurile ce se impun, de cele mai multe ori insuficient evaluate și în final ineficiențe.
Cel mai probabil și în acest caz se va întâmpla la fel, având în vedere complexitatea majoră a subiectului și numărul extrem de mare de protagoniști implicați, unde statul are un rol determinant.
Subiectul care face titluri de câteva săptămâni este acela al lipsei de personal în aproape orice domeniu, soluția salvatoare găsită fiind importul de forță de muncă.
Suntem oare oameni serioși ? Chiar nu realizăm că suntem ridicoli?
Institutul Național de Statistică a publicat un studiu-sondaj dedicat tinerilor din România. Câți dintre noi au parcurs, eventual și cu atenție, acest material și ce concluzii au desprins ? Eu nu voi face decât să citez câteva informații furnizate de acest studiu. Și mai îndrăznesc să fac numai comentarii în raport cu niște raționamente determinate de datele citate. Este foarte posibil să mă înșel... sau nu.
Dacă luăm numai câteva informații din acest studiu și vom avea o imagine mai cuprinzătoare a dezastrului sistematic propagat în ultimele trei decenii, putem identifica și speranța de a ne putea întoarce la normalitate.
Studiul INS spune că în România sunt aproape cinci milioane de tineri între 15 și 34 de ani.
Dintre aceștia, numai jumătate aleg să muncească după ce și-au încheiat studiile, oricare ar fi nivelul și profilul acestor studii.
Alți circa 300.000 de tineri sunt declarați oficial șomeri.
Studiul ne mai spune că 87% dintre tinerii între 18 și 24 de ani abandonează studiile, indiferent de nivel, cu intenția declarată de a munci.
Însă tot din studiu aflăm că peste două milioane de tineri sunt inactivi, neavând o ocupație declarată și stabilă, după terminarea sau abandonarea studiilor.
Studiul relevă că jumătate dintre cei cinci milioane de tineri spun că școala nu le-a oferit nimic util, indiferent de meseriile practicate după terminarea studiilor, oricare ar fi fost nivelul sau profilul acestor studii.
Din perspectiva tinerilor, școala a devenit complet neinteresantă, nu le suscită curiozitatea, nu le susține interesul de a descoperi, iar cei mai mulți dintre profesori nu mai sunt „dascăli”, ci numai niște „funcționari” anosti.
Pentru cei mai mulți dintre tineri, care încă frecventează o școală, aceasta este numai un loc de socializare, de etalare a toaletelor extravagante și „gadget”-urilor, fiind mai puțin un loc dedicat studiului și dezvoltării personale.
Asta întâmplându-se în cele peste 200 de licee cu profil de turism care livrează anual pe piața muncii peste 9.000 de „tehnicieni în turism” și cele peste 40 de instituții de învățământ superior cu profil de turism care furnizează domeniului anual aproape 2.000 de „manageri în turism”. După absolvire, nici unii, nici ceilalți nu știu nimic util în domeniul pentru care s-au pregătit.
Așadar, revenind la datele statistice, aflăm că circa 2,3 milioane tineri sunt fără o ocupație, fie aceasta studiu sau muncă.
Nu ar fi rațional, eficient, moral și patriotic (sper că termenul să nu vi se pară perimat) să ne preocupe să-i identificăm concret pe toți acești tineri, pe zone, localități și grupe de vârstă? Sunt foarte mulți funcționari de stat care astfel ar avea cu ce să-și ocupe activ și util timpul de lucru.
Ar mai fi necesar să stabilim nivelul de educație și tipul de cunoștințe ale acestor tineri, dar și să identificăm abilitățile personale și activitățile compatibile cu profilul lor.
Trebuie să determinăm nevoia de forță de muncă și activitățile necesare din arealul lor de referință, pe zone concentrice pe o rază de câteva zeci de km față de domiciliu lor.
Nu în ultimul rând să identificăm toți angajatorii interesați să absoarbă forță de muncă locală, dar să se și angajeze să deruleze programe clare de calificare la locul de muncă. Și să acorde salarii corecte, probabil apropiate cu cele pe care legea le impune pentru forță de muncă importată din afară UE.
Și să inițiem programe cu mai multe viteze de inserare a acestor tineri în programe intensive de pregătire profesională ca să poată fi introduși progresiv în piața muncii.
Un astfel de program de reinserție profesională și socială a tinerilor este esențial să fie precedat de anularea actualului mod de organizare și funcționare a sistemului de ajutoare sociale (a se ciți „devastare sociala”).
Am putea să facem toate acestea, cu inteligență și ceva efort, în loc să importăm o forță de muncă necalificată, complet ruptă de contextul social și cultural în care va trăi și va lucra, pentru care trebuie să cheltuim pentru a o identifica, pentru a o transporta în țară, pentru a o pregăti profesional, dar și să o învățam limbă română (și engleză), să-i asigurăm veniturile așteptate, dar să acoperim și costurile utilizării unei locuințe decente.
Ar trebui să așteptăm de la acești oameni, și ei mânați de nevoi pe alte meleaguri, departe de ai lor, să fie entuziaști, să emane încredere, să aibă tot atâta devotament, loialitate, dedicare, eficientă, stabilitate, cum ar putea fi învățat să aibă, în cele din urmă, un tânăr român.
Un tânăr român care sigur va avea și el nevoie de un loc de muncă în țara lui, doar dacă nu așteptăm să plece încă un milion în căutarea unei vieți mai bune. Chiar dacă acum acest tânăr este confuz și lipsit de repere, nu din vina lui, ci din vina unui stat și a unei societăți defecte, care nu funcționează în favoarea nevoilor și intereselor cetățeanului său.
Să ne amintim pe ce mizează cu precădere turismul din România în relația cu piețele externe și care sunt elementele cele mai apreciate de turiștii străini?
Nu cumva ar fi natura încă nealterată, tradițiile încă păstrate, autenticitatea culturală, ospitalitatea localnicilor, preparatele savuroase... În acest context, extrapolând major așa-zisa soluție a importului de lucrători și evident exagerând, pentru mai mare plasticitate, imaginați-vă lucrători nepalezi sau filipinezi (fără îndoială oameni admirabili) îmbrăcați în costume populare românești, servind într-un restaurant rustic românesc preparate locale și explicând unor turiști britanici într-o engleză aproximativă ce sunt sarmalele, poalele’n brâu și palincă...
Așadar, am avea, potrivit studiului INS, o resursă încă inactivă de forță de muncă locală de peste două milioane de persoane tinere. Să mizăm numai pe mai puțin de jumătate și tot ne raportăm la un milion de persoane aflate la o vârstă de maximă receptivitate, de capacitate de învățare și de putere de muncă.
Potrivit statisticilor europene, sunt peste patru milioane de români care lucrează în străinătate, iar sondajele spun că circa 11% s-ar intorce de îndată în țară împreună cu familiile lor și pentru mai puțini bani decât câștigă acum, însă numai în condițiile în care statul și societatea românească în ansamblu ar da semne de reconfigurare pe principii corecte și morale, așa cum au văzut românii plecați că funcționează societățile în țările în și pentru care ei muncesc acum.
Conform INS, numărul locurilor de muncă neocupate în România în primăvara lui 2017 la nivelul întregii economii naționale, inclusiv în instituțiile de stat, ar fi fost de până la 100.000. Să admitem că nu sunt declarate toate locurile de muncă vacante și nici locurile de muncă sezoniere din turism și agricultură nu sunt considerate în această statistică, și vom adauga în mod exagerat încă 400.000.
În ipoteza în care aceste statistici sunt relativ apropiate de realitate, fără să fie deloc riguroase, și tot apare o prea mare discrepanță între forța de muncă existentă în țară și neocupată și nevoia ocupării unor locuri de muncă vacante.
Ceea ce vreau să sugerez este că soluțiile se află în țară, lângă noi, în fața noastră, însă trebuie să ne folosim determinarea, inteligența, creativitatea și împreună, în ultimul ceas, mediul de afaceri să ia inițiativa și să impună administrației modalități coerente de acțiune, alocarea de resurse umane și financiare pentru inițierea unor programe eficiente concepute ca să permită aducerea progresivă în piața muncii a resurselor latente și inactive la acest moment.
Trebuie inițiată o campanie mediatică națională inteligentă care să-i motiveze pe tineri și să le schimbe percepția privind munca, respectul pentru reguli, rigoare, standarde, modele de viață. Campania trebuie să acceseze toate canalele media și mediile de socializare accesate cu precădere de tineri.
Trebuie atrași în această campanie națională exponenți ai generațiilor tinere, care pot imprima un nou „trend” național privind atitudinea față de muncă.
Este necesar ca și la nivelul angajatorilor să se producă schimbări de abordare și de atitudine față de responsabilitățile ce le revin privind pregătirea continuă a angajaților, întocmirea tuturor documentelor legale de angajare și o ofertă salarială la un nivel care să-i dea angajatului motivația necesară.
Însă este esențial ca reglementările în domeniul muncii să fie revizuite și să devină mai puțin „prietenoase” cu angajații care nu respectă disciplina internă, rigorile unor proceduri de lucru, punctualitatea și planificarea și cu părăsirea locului de muncă fără notificarea angajatorului, sau înainte de termenul contractual inițial stabilit, fără vreun motiv imputabil angajatorului.
Trebuie să facem cu toții un efort de reconstrucție a respectului față de muncă, față de reguli, rigori și standarde, repere care la nivelul generațiilor tinere lipsesc vizibil. Acesta este numai rezultatul unui act de învățământ precar, a neimplicării părinților în educație, a unei scări de valori sociale eronat alcătuită.
Este însă un proces reversibil, în măsură în care ne preocupa acest subiect și ne propunem cu toții să ne asumăm responsabilitatea declansării acestei revoluții a responsabilității, dând o șansă acestei națiuni.
Citeam zilele acestea că în Franța există un consens general asupra nevoii unei reforme fundamentale a sistemului național de învățământ pentru care se va aloca un miliard de euro, reforma propusă fiind în dezbatere publică, astfel încât după implementarea acesteia să crească semnificativ compatibilitatea dintre profilul și abilitățile tinerilor și studiile urmate / profesiile alese, pentru ca la finalul studiilor și/sau pregătirii profesionale fiecare să ajungă să facă ceea îi place mai mult, ceea ce se pricepe mai bine, ceea ce este mai util pentru comunitate și economie, dar și cu cât mai mare eficiență și ceea ce produce mai multă valoare pentru societate.
Noi când începem ?
