Înțeleg că băncile unde statul e acționar majoritar, precum CEC și Eximbank, e nevoie să susțină economia. Acestea trebuie folosite pe termen scurt pentru a împinge programele în economie. Pe termen mediu și lung există o strategie pentru întreg pachetul de instituții financiar-bancare pe care îl are statul.
Apropo însă de CEC - CEC Bank, desigur - nu știu despre ce programe e vorba, de fabricarea de măști, mănuși sau de industria auto aflată în picaj exponențial, dar în alte timpuri se spunea că statul român nu s-a dovedit a fi cel mai bun manager al activelor sale. Iar de CEC, din perspectiva efectelor stabilizatoare ale unei instituții de credit de stat într-o piață în curs de dezvoltare, se zicea că acest rol ar putea fi justificat în cazul BCR, însă e foarte greu de înțeles la o bancă mică.
Iată de ce e bine să fii mereu consecvent cu ideile tale și de ce e eronat să te întorci precum floarea soarelui după sursa de energie: susținerea politică. În momentul de față, când politicienii spun că “e necesar” să fim solidari și televiziunile ne arată mereu eroii din linia întâi, nu prea reiese cine finanțează lupta. Din deficitele care se fac și datoria publică ce se îndreaptă mult peste pragul de alertă de 40% din PIB s-ar vedea că vor plăti datoriile politice actuale urmașii, urmașilor după cum se exprima Ștefan cel Mare. Cu pași repezi devenim, conceptual, o a doua Grecie!
Și totuși mă interesează mai mult chestiunea cu entitățile care trebuie să susțină statul indiferent de circumstanțe. Ei bine, în urmă cu 13 ani, un consilier al Doamnei de Fier - Margaret Thatcher - îmi spunea într-un interviu că statul nu are niciun rol în procesul de producție deoarece aici este nevoie de eficiență. Creșterea substanțială în eficiență realizată de companiile privatizate a fost posibilă in Regatul Unit prin absența intervenției statului. Asta fiindcă, atunci când politicienii au puterea de a interveni, managerii petrec foarte mult timp protejându-se de jocurile politicianiste. Și acest fenomen reduce calitatea deciziilor antreprenoriale.
L-am intrebat atunci, în 2007, pe consilier, ce părere are de declarația președintelui Băncii Centrale Europene, potrivit căreia "tentația politicienilor de a recurge la măsuri monetare care să aducă rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung este tot timpul prezentă"
Mi-a răspuns că în țările în care populația nu este conștientă de consecințele inflației sunt exercitate presiuni sociale asupra politicienilor pentru reducerea dobânzilor și creșterea deficitelor bugetare în vederea asigurării scăderii șomajului și a creșterii economice. Acest lucru poate influența oamenii politici să pună presiune pe banca centrală și pe ministerul finanțelor. Dar, după cum se știe, asemenea politici au numai un efect temporar asupra șomajului și a creșterii economice pentru că efectul pe termen lung e doar o inflație mai ridicată.
Consilierul doamnei Thatcher aprecia că din fericire, astfel de politici populiste sunt mai rare în zilele noastre decât în trecut. Evoluția culturii economice a populației a impus ca în din ce în ce mai multe țări să se creeze aranjamente instituționale care să limiteze controlul politicului asupra politicii monetare și a deficitului fiscal. Dar iată ce vremuri trăim din moment ce ele întrec orice așteptare!
Tot în acea perioadă din urmă cu trei cincinale, Standard & Poor’s declara că nu vede în clasa politică românească niciun politician cu viziune. Iar consilierul intervievat mi-a explicat că e nevoie de viziune și că aceasta trebuie înțeleasă în sensul unui set de obiective și instrumente cu ajutorul cărora oamenii sunt convinși să adere și să pună în practică respectiva concepție. Mai departe e nevoie de un conducător, o persoană sau un grup care să pună în aplicare aceste obiective și să-i convingă pe ceilalți să-i urmeze. În Marea Britanie, ideile au fost rezultatul unei gândiri bazate pe economia de piață promovată de instituții precum Institute of Economic Affairs. Vă închipuiți cu ce lipsă de încredere se confruntă România în momentul de față?
Economie de piață? Ce-i aia? A cumpăra și a vinde în mod liber, fără coerciție sau fraudă, explică Walter Block, de la Loyola University - New Orleans. Și care e cel mai mare obstacol pentru a ajunge mai aproape de acest ideal? Guvernul, socialismul, fascismul și analfabetismul economic, subliniază el.
Dar n-am terminat tot ceea ce aveam de zis pentru că este bine să conchidem pe baza celor spuse la început. Important nu e să discutăm în cheia băncile de stat trebuie să împingă inițiative guvernamentale, ci instituțiile financiare sunt interesate să sprijine planuri fezabile. De altfel, în cele mai multe țări nici nu există bănci controlate de guvern, lor nu prea li se poate impune nimic, nici măcar prin moral suasion, importantă e doar încrederea generată de persoanele cu viziune, prin calitatea măsurilor propuse.
