Sindicalistul care se respectă întâi se privatizează și ajunge subcontractor al fostului angajator, apoi devine politician și, în cele din urmă, reglementator al fostului angajator.
E drept că unii se mai pierd pe drum, din lăcomie, precum Liviu Luca, însă, în general, istoria ultimelor două decenii demonstrează că în România nu există antreprenori mai versați ca sindicaliștii. Majoritatea se limitează la cumulul de funcții sindicalist-antreprenor, adăugând-o eventual și pe cea de politician în CV. Noul președinte al ANRE, Dumitru Chiriță, însă, a avut ambiții mai mari: din angajat (electrician șef de tură) nu s-a mai mulțumit cu poziția de sindicalist-subcontractor al fostului angajator sau cu cea de politician, care-și cheamă la audieri în comisie foștii colegi de sindicat și foștii șefi. El a ținut neapărat să devină, măcar indirect, șeful tuturor, președintele instituției care le reglementează activitatea atât vechilor săi prieteni sindicaliști din energie, cât și companiilor care au oferit și oferă cu dărnicie contracte firmei pe care a înființat-o, Sindserv, în calitate de persoană fizică, alături de sindicatul pe care tot el îl conducea.
Se poate spune că ANRE are pentru prima dată un lider capabil să trateze complex orice problemă, putând-o analiza atât din punctul de vedere al angajaților, cât și din punct de vedere al patronatului. În plus, cele trei mandate de deputat îl vor ajuta să înțeleagă foarte bine și logica politicienilor care-l vor controla (ANRE, chiar dacă autonomă și independentă, se află sub controlul Parlamentului).
În plus, evoluția prețului energiei pe OPCOM a dezvăluit o vulnerabilitate a ANRE: se pare că reglementatorul pieței de energie nu dispune de suficienți experți capabili să înțeleagă cum funcționează instrumentele financiare complexe. Prin numirea lui Dumitru Chiriță la conducerea instituției această problemă a fost rezolvată, în comunitatea energetică el fiind recunoscut ca un adevărat expert în inginerii financiare.
Circulă, în rândul foștilor săi colegi, o poveste, care, adevărat, ar putea fi doar o legendă urbană, privind modul în care și-a capitalizat compania căpușă înființată alături de sindicatul pe care-l conducea, la începutul anilor 2000. Conștient că nu putea să listeze pe bursă (transparența nu e întotdeauna bună) o companie nou înființată și care urma să beneficieze de contracte în exclusivitate de la foștii săi angajatori, Chiriță și-a “creat” propria bursă, cea a tovarășilor de sindicat.
Angajații Electrica de la acea vreme cu o memorie mai bună își amintesc cum au primit o hârtie de la sindicat prin care erau înștiințați că li se va opri din salariu aproximativ 100 de euro, vor, nu vor. Acești bani erau destinați înființării de către Chiriță și sindicat a Sindserv, viitoare firmă căpușă către care Electrica a externalizat serviciul de “citire” a contoarelor. Dacă acceptau, ar fi urmat să primească acțiuni la viitoare companie, dacă nu, tot nu-și primeau banii înapoi, sumele fiind vărsate “fondul de salarii”, controlat tot de sindicatul condus la acea vreme de Chiriță.
Cum în acel moment Electrica nu se privatizase, compania avea zeci de mii de angajați, de la care s-au strâns câteva milioane bune de euro. Nici în ziua de astăzi, foștii angajați ai Electrica nu știu ce s-a întâmplat cu suta lor de euro.
În pofida vastei sale experiențe și a know how-ului dobândit în urma nenumăratelor lupte sindicale, patronale și parlamentare la care a participat activ, Chiriță va fi pus însă, în noua sa calitate de președinte ANRE, în fața unor dileme fără ieșire, la prima vedere. Va putea el semna, de exemplu, legislația secundară necesară instalării contoarelor inteligente, riscând astfel să-și lase copiii (Sindserv și angajații săi) fără obiectul muncii: citirea contoarelor?
