Fumatul face rău, știm demult. Devreme ce asta oricum nu ne face să ne lăsăm, statul și comisarii de moravuri din ONG-urile de profil au grijă să nici nu ne bucurăm de viciul care – după cum ni se tot repetă papagalicește – ne va ucide.
Asta pentru că reglementările europene și naționale au ajuns să interzică practic calitatea țigărilor. Degeaba mai ai preferințe: dincolo de niște aparențe care încă sunt îngăduite, toate țigările sunt la fel. Până și afișarea brandurilor, ca factor de diferențiere pur publicitar, a fost aproape interzisă. Ce să mai vorbim de gusturi, arome, țigări fără filtru și așa mai departe.
Te uiți prin magazine, vezi că mai persistă niște vagi diferențe de preț, să zicem de la 15 la 17 lei pachetul, și te întrebi: de unde diferența? Ce pierzi plătind mai puțin și ce câștigi dând mai mulți bani? Cum se modifică raportul preț-calitate? În nici un fel, substanțial vorbind, devreme ce compoziția conținutului este atât de strict reglementată. De-abia dacă mai există vreo diferență între light și non-light.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Aproape că s-a ajuns în etapa în care producătorii se bat între ei pe titlul de cele mai dăunătoare țigări. Cel puțin asta reiese din imensa grijă cu care sunt elaborate pictogramele menite să te țină departe de fumat, cu structuri și dimensiuni impuse, bineînțeles, prin lege. De parcă clienții ar vrea să cumpere opere de artă și nu țigări. Efectul a fost că, dimpotrivă, s-a dezvoltat o întreagă industrie paralelă de produs dispozitive în care să-ți ții pachetul de țigări astfel încât să nu mai vezi oribilele pictograme.
S-a ajuns aici pentru că statul a vrut să trimită plămânii în rai, dar să ne și scoată banii din buzunar în același timp. Prima măsură care pretindea că vrea să descurajeze și combată fumatul a fost înăsprirea fiscalității, prin majorarea accizelor și introducerea taxei pe viciu. Nimeni n-a remarcat contradicția de fond a acestei politici: în timp ce vroia să combată dependența de nicotină a fumătorilor, statul își stimula propria dependență de banii acestora. Până într-acolo încât o bună parte din banii care țin în viață sistemul public de sănătate au ca sursă directă viciul fumatului, deci ar fi o mare problemă dacă mulți oameni s-ar lăsa de fumat concomitent.
Iar producătorii de țigări, nemaiputând să se concureze substanțial pe partea de ofertă, din cauza uniformizării produselor impusă de reglementări, au ajuns să se comporte ca niște agenți ai Fiscului: iau banii de acciză, mereu mai mulți, de la contribuabili și îi virează mai departe la Trezoreria statului. Businessul a devenit extrem de comod.
N-ar fi însă mai bine pentru toată lumea dacă s-ar termina cu politicile ilogice determinate de ipocrizie? Fumătorii să fie lăsați să-și facă damblaua și să-i suporte consecințele, statul să nu mai încerce să-i protejeze gâtuind diversitatea ofertei de țigări. Să fie ca pe vremuri, sortimente multe și extrem de diferite, cu filtru, fără filtru, cu arome etc. Să reînvie brandurile naționale, care să concureze cu cele ale corporațiilor globale. În acest fel, taxele pe fumat ar putea finanța sistemul sanitar fără ca fumătorii să mai fie și văduviți de posibilitatea de a beneficia de calitate și diversitate în exercitarea viciului lor. Pentru că dacă interesul e să strângi bani de la contribuabili prin accize, dar nu-i lași să aibă o ofertă bogată, diversificată – în care să intre nu doar țigările marilor branduri, ci și JPS-ul englezesc, Papastratos-ul grecesc, Gitanes-urile franțuzești, până la autohtonele Carpați și Mărășești fără filtru - înseamnă că nu te pricepi să-i colectezi. Ca lumea să dea bani trebuie să aibă pe ce, e contraproductiv că oferta nu ține pasul cu prețurile și se îngustează continuu.
Iar la obiecția că fumătorii consumă mult, cu afecțiunile lor specifice, din bugetul public de sănătate, răspunsul este simplu: asigurările private de sănătate sunt mai scumpe pentru fumători pentru că prezintă risc mai mare de îmbolnăvire.
