Lumea este într-o profundă și rapidă schimbare, datorită celei de a patra revoluții industriale și a revoluției IoT. Țările, companiile,comunitățile locale, trebuie să se adapteze rapid la aceaste schimbări fundamentale, creând un mediu care să favorizeze învățarea continuă, dezvoltarea personală și îmbunătățirea abilităților de leadership, pe tot parcursul vieții.
Uniunea Euopeană a înțeles importanța învățării continue și drept urmare și-a propus, printre alte obiective strategice, ca în 2020 abandonul școlar timpuriu să scadă sub 10% (de la 17% în 2002), iar procentul de populație între 30 și 34 de ani care a absolvit o facultate, să fie de minim 40% (față de 23,6% în 2002).
Datorită unor strategii educaționale adecvate în majoritatea țărilor membre, la sfârșitul lui 2018, procentele medii în UE ajunseseră la 10,6% (pentru abandonul școlar timpuriu) și 40,7% pentru populația între 30 și 34 de ani care a absolvit o facultate.
Din păcate, situația în România a evoluat în contradicție cu cea din Uniunea Europeană. La sfârșitul lui 2018, procentul populației între 30 și 34 de ani care a absolvit o facultate era de 24,6 % (cel mai mic din UE ), iar pentru abandonul școlar de 16,4% (fiind “depasiti” doar de Spania cu 17,9% și Malta cu 17,5%). Și ca tabloul să fie complet, procentul de tineri între 18 și 24 de ani care nici nu lucrează, nici nu sunt cuprinși într-o formă de învățământ este de 19,3%, cel mai ridicat din țările Uniunii Europene (indicatorul NEETs-Not în Education or Training).
Principale cauze ale acestei realități alarmante, în opinia mea, sunt următoarele:
1. Lipsa unei strategii pe termen lung pentru învățământul românesc. Elocvent în acest sens este faptul că din 1990 până în decembrie 2018, am avut 26 de miniștri ai învățământului și probabil peste 150 de secretari de stat!
2. Structura ministerului învățământului, structura programelor școlare a rămas ancorată în trecut, în timp ce lumea se schimbă profund. Statisticile arată că în 2025, la nivel mondial, peste 75% din forța de muncă va aparține generațiilor Millenials și Z.
3. Subfinanțarea sistemului de învățământ din bugetul de stat, dublate de lipsa de performanță în atragerea fondurilor europene și lipsa de investiții în învățământ, realizate de către autorităților locale.
4. Scăderea nivelului de pregătire profesională și a nivelului de leadership al corpului profesoral, programe de formare profesională neadaptate acestui timp. Elevii și studenții trebuie să fie orientați către performanța în echipă și nu către rezultate individuale.
5. Un sistem de ajutoare sociale, acordate de stat și autorități locale, ce nu penalizează în nici un fel abandonul școlar.
Numai înțelegererea cauzelor care au generat în timp această situație ce va afecta semnificativ piața forței de muncă calificate în următorii ani, dublată de o reală voință politică în gândirea și implementarea unei strategii pe termen lung pentru învățământul românesc, ne va ajuta să recuperăm decalajele față de celelate state din Uniunea Europeană. Și găsirea unui nou Spiru Haret, pentru învățământul românesc!
Marius Dumitru Marin este Director General Pro BCA - Asociația Patronală a Producătorilor de BCA din România
