Lansarea „Operațiunii Epic Fury” de către Statele Unite și Israel împotriva Iranului este încă o mișcare tectonică ce rupe faliile ordinii mondiale post-război rece. Analiștii subliniază că „psihologia pieței” este în prezent principalul factor care guvernează. Teama de ceea ce s-ar putea întâmpla cu Strâmtoarea Ormuz recalculează prețul energiei și al riscului mai repede decât distrugerea reală de pe teren.
Prin eliminarea fizică a conducerii supreme de la Teheran și vizarea directă a infrastructurii nucleare și militare, Washingtonul și Ierusalimul au asumat un risc calculat, dar de o magnitudine fără precedent. Rezultatul nu este doar un conflict regional intens, ci un șoc sistemic cu reverberații semnificative pentru economia globală și, în mod particular, și pentru Uniunea Europeană. Analize majore de la firme precum Bernstein Research, Capital Economics și Atlantic Council avertizează că acest conflict s-a transformat dintr-o criză de securitate regională într-un „risc macroeconomic global”, sistemic.
Confirmarea morții Ayatollahului Ali Khamenei și a numeroși comandanți de rang înalt ai Gărzii Revoluționare (IRGC) marchează începutul unui nou capitol care nu se știe cât de lung va fi: „era vidului de putere”. Analiștii de la CSIS și Council on Foreign Relations avertizează că, spre deosebire de un stat convențional, structura complexă și fragmentată a puterii din Iran nu se va prăbuși instantaneu. În schimb, ne putem confrunta cu un scenariu de război de uzură și haos intern. Vidul de putere creează o situație imprevizibilă, în care facțiuni radicale din cadrul IRGC ar putea acționa independent, ignorând consiliul interimar de la Teheran. Acest lucru transformă Iranul într-un actor cu reacții impredictibile, predispus la represalii disperate. Din punct de vedere geopolitic, acest vid forțează două mari puteri – Rusia și China – să își reevalueze poziția. Deși puțin probabil să intervină militar direct, sprijinul lor diplomatic și economic pentru o facțiune iraniană devine crucial, accelerând formarea unei ordini mondiale fragmentate, bazate pe blocuri rivale.
Dacă strategia militară vizează Teheranul, șocul economic rezultat vizează restul lumii, prin relevanța comercială strategică a Strâmtorii Ormuz, această “arteră jugulară” a comerțului mondial de țiței și gaze naturale.. Aici rezidă adevăratul pericol global. Prin acest culoar îngust trece 20% din petrolul mondial și o parte substanțială din gazul natural lichefiat (GNL). Analizele firmelor Bernstein Research și Capital Economics au ton îngrijorător: o închidere parțială sau totală a strâmtorii ar provoca o furtună a prețurilor fără precedent. Barilul de țiței Brent, care a sărit deja la 82 USD în primele ore ale conflictului, ar putea “sări violent” spre pragul de 120-150 sau chiar 200 USD. Aceasta nu va fi doar un salt la pompa de carburanți; analiștii spun că va fi un factor garantat de recesiune globală. Economiștii de la Capital Economics și Banca Mondială, urmărind „traiectoria inflaționistă”, estimează că, dacă petrolul atinge și rămâne la 100 USD/baril, acesta ar adăuga aproximativ 0,6–0,7% la inflația globală. Se așteaptă ca acest vârf să încetinească sau să oprească ritmul de „relaxare monetară” (reducerea ratelor dobânzilor) de către Rezerva Federală americană și alte bănci centrale majore, pe măsură ce acestea revin în modul de „luptă împotriva inflației”.
Mai mult, șocul GNL ar fi devastator pentru economiile din Asia de Nord dependente de importuri. Circa 84% din petrolul și 83% din GNL-ul care trece prin Ormuz merge către piețele asiatice (China, India, Japonia). Acest lucru face din Asia „prima victimă directă” a impactului economic. Exporturile de GNL ale Qatarului depind în totalitate de strâmtoare. Analiștii compară o perturbare totală aici cu pierderea gazului rusesc din 2022, prezicând că prețurile de referință din Asia de Nord ar putea crește de la 9 USD la 40 USD per milion BTU. Impactul se propagă prin lanțurile de aprovizionare. Chiar și fără o blocadă formală, marii proprietari de tancuri petroliere au suspendat deja tranzitul. Primele de asigurare au explodat, ceea ce analiștii spun că va duce la creșterea costurilor containerelor și a inflației globale înainte ca penuria fizică să se facă simțită. Creșterea astronomică a primelor de asigurare de război și decizia marilor companii de shipping de a suspenda tranzitul forțează navele să ocolească Africa. Această schimbare adaugă 10-14 zile la rutele comerciale, paralizând logistica „just-in-time” și generând o inflație de costuri care va lovi consumatorul final.
Uniunea Europeană - vulnerabilă energetic și dependentă de comerțul maritim - are riscul confruntării cu un scenariu de „stagflație” – inflație ridicată cauzată de șocul energetic și stagnare economică cauzată de blocajele logistice. În timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) se chinuia să aducă inflația sub control, acest nou conflict resetează regulile jocului. Prețurile la gaze pe bursa TTF sunt volatile, iar guvernele europene ar putea fi forțate să reintroducă subvenții costisitoare pentru a proteja populația și industria. Pentru țările din Europa de Est, inclusiv România, riscurile sunt amplificate. Economiile noastre sunt mai sensibile la prețurile la energie și la lanțurile de aprovizionare. Previziunile indică faptul că prețurile la carburanți ar putea depăși pragul psihologic și economic de 9-10 lei pe litru, generând un efect de domino asupra prețurilor la alimente și bunuri de larg consum. Politic, UE este forțată să adopte o postură militară mai activă, prelungind misiuni precum ASPIDES pentru a securiza rutele comerciale, o mișcare care necesită resurse bugetare importante într-un moment de criză economică.
Pe termen lung, consecințele geopolitice sunt și mai profunde. Analiștii de la German Marshall Fund și CSIS sugerează că războiul accelerează tranziția către o „ordine mondială fragmentată, condusă de blocuri”. The Guardian notează că aceste atacuri, combinate cu politicile tarifare recente ale SUA, accelerează o „derivă lentă” de la dolarul american ca monedă de rezervă globală unică, pe măsură ce națiunile neutre caută sisteme financiare multipolare mai stabile. De asemenea, aliații SUA din Golf – Arabia Saudită și EAU – se află într-o dilemă strategică. Deși doresc eliminarea influenței iraniene, ei sunt conștienți că infrastructura lor petrolieră este prima țintă a represaliilor. Ei vor face presiuni imense pentru o soluție diplomatică rapidă, temându-se că propriile lor programe ambițioase de transformare economică (precum Saudi Vision 2030) vor fi spulberate de haosul regional.
Ne aflăm într-o fază de incertitudine geopolitică maximă. Raționalitatea economică este suspendată în favoarea securității naționale. „Operațiunea Epic Fury” nu este un simplu eveniment militar într-o regiune fierbinte a planiglobului; este și o intervenție chirurgicală dură asupra unui pacient – economia globală – care era deja fragil. Dacă conflictul se rezolvă în câteva săptămâni, impactul poate fi absorbit prin rezervele strategice și o ajustare dureroasă a prețurilor. Dacă însă se transformă într-un război de uzură de mai lungă durată, structura economică existentă s-ar putea prăbuși, lăsând în urmă o lume fragmentată, mai săracă, profund instabilă dar și forțată la o reconfigurare fundamentală a modului în care produce, consumă și face comerț.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES
