Unul dintre motivele penetrării reduse a asigurărilor în România (cea mai mică din Europa, de altfel) este foarte des considerat nivelul scăzut al veniturilor.
Acesta ar fi un argument valid dacă nu ar exista o țară care este mai săracă decât România, Bulgaria, care are o mai mare cheltuială cu asigurările pe cap de locuitor.
Nici modul în care este împărțită bogăția între cetățenii români nu cred că poate fi un indicator foarte bun al penetrării reduse a asigurărilor în România.
Dacă cineva ar avea curiozitatea să facă un sondaj privind numărul românilor bogați sau din clasa mijlocie care nu au asigurări, ar avea o surpriză.
Ca fost broker de asigurări, am avut ocazia să întâlnesc mulți români bogați sau din clasa mijlocie ce refuzau să încheie asigurări în afara celor obligatorii (RCA, PAD) sau a celor impuse de instituții financiare (bănci, leasing).
Din punct de vedere al cererii, pentru o piață de asigurări, unul dintre cele mai interesante aspecte este că cei care au cel mai mult nevoie de asigurări în cazul unei catastrofe sunt oamenii săraci și nu cei bogați.
Accesibilitatea din punct de vedere al prețului asigurării pentru românii cu venituri mici, după părerea mea, este o ‘dilemă’ a utilității acestora: spre exemplu, probabil că cei mai mulți ar găsi banii necesari dacă ar avea nevoie de un tratament ce le-ar pune în pericol viața, deși mai economic ar fi să aibă o asigurare care să acopere o cheltuială mare cu un eventual tratament.
Dar lupta pentru cheltuielile din buzunarul românului este una ‘feroce’ și binențeles că românii aleg să își cheltuiască banii pe ceva pe care îl consideră ca având o folosință imediată și nu pentru ceva ce s-ar putea ‘să nu fie folosit’ niciodată, adică o asigurare.
Lipsa educației în asigurări și cei 40 de ani de comunism au lăsat o amprentă adâncă în comportamentul consumatorului din România.
Pentru a exista o probabilitate mai mare ca românii să cumpere un produs de asigurare ar fi necesar în primul rând ca acesta să fie accesibil ca preț, dar ar mai fi nevoie de ceva: să fie simplu și ușor de înțeles în așa fel încât utilitatea să fie evidentă și pentru consumatorii mai puțin informați din punct de vedere financiar.
Din punct de vedere al ofertei de asigurare, în general companiile de asigurări din România nu dezvoltă foarte des produse pentru asigurații mai puțin înstăriți, ci mai curând pentru cei ce își pot permite să cheltuiască bani pe asigurare.
În plus, competiția destul de mare între asiguratori îi împinge deseori să dezvolte produse de asigurare sofisticate ce nu sunt neapărat ‘ieftine’.
De aceea, cererea și oferta de asigurare ‘nu se întâlnesc’ întodeauna și ca atare există un deficit ce poate fi acoperit de produse de asigurare ieftine și simplu de înțeles: “microasigurările”.
Potrivit Wikipedia, "’microasigurările’ sunt asigurări ce oferă protecție persoanelor cu venituri mici (cei care trăiesc cu venituri între 1-4 $/zi) împotriva unor riscuri specifice, în schimbul unei prime ce reflectă probabilitatea și costul riscurilor acoperite".
Mulți profesioniști din asigurări din România consideră că piața nu este încă pregătită să accepte microasigurările, dar nu au existat încă astfel de proiecte care să fie duse până la capăt.
În ciuda scepticismului, cred că piața românească are un potențial destul de mare pentru a avea un succes comercial.
Sunt necesare evident toate ingredientele produselor de microasigurare: polițe simple/marketing adecvat, o înțelegere foarte bună a riscurilor, accesibilitatea prețului, simplitatea plății primelor, plata promptă a daunelor, înțelegerea valorii produselor de asigurare pentru clienți și modele de business eficiente.
În plus față de cele menționate mai este nevoie de ceva și anume…de curaj din partea asigurătorilor și brokerilor pentru a începe astfel de proiecte.
Există multe povești de succes peste tot în lume (ex. Philippine, Bangladesh, Peru, Maroc, Malawi), ca atare se poate învăța din aceste experiențe.
În plus față de acoperirea deficitului de asigurare (atât pentru cei cu venituri reduse, dar și pentru potențialii asigurați din clasa mijlocie sau bogată) ar mai fi un beneficiu pentru piața românească de asigurări. Pe măsură ce penetrarea asigurărilor facultative ar crește, aceasta ar conduce la o mai bună educare a românilor în domeniul asigurărilor.
Ce ‘profesor’ mai bun ar putea fi pentru un consumator român decât cumpărarea de asigurări și primirea de despăgubiri de pe urma acestora?
Paul Dumitru este unul dintre puținii specialiști în asigurări din România care deține certificarea Chartered Property Casualty Underwriter (CPCU)
