Marian Alecu, unul dintre cei mai puternici oameni din industria HoReCa, acționar în lanțul City Grill, lansează un mesaj către noul ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în care îi amintește că schema de ajutor promisă de stat, pe baza căreia antreprenorii și-au calibrat planul de afaceri, întârzie și la acest moment, generând o situație critică, și îi solicită sprijinul pentru aplicarea promisiunilor.
"Domnului Ministru al Economiei,
Ca om de afaceri și mărunt investitor român în domeniul HoReCa doresc să vă prezint un scurt update al situației reale, din teren. Sunt ferm convins că, în demnitatea pe care o dețineți, sunteți interesat de evoluția situației într-un domeniu grav afectat de pandemie și un domeniu de care răspunde Ministerul pe care îl conduceți. Minister care, atât în Guvernul Orban, cât și în cel actual, a tot promis, declarativ și, precum se vede, politicianist, că ne va ajuta să reducem impactul economic dramatic pe care această pandemie l-a avut și continue să îl aibe asupra multor domenii de activitate.
O măsură pentru a ameliora acest impact este schema ajutoarelor de stat. La preluarea mandatului de ministru ați promis că alocarea granturilor va reprezenta o prioritate pentru Dvs. Să le luăm pe rând:
- Grantul pe măsura 2 (capitalul de lucru) se acordă cu viteza melcului – s-a ajuns la fabulosul procent de 5%, cel mult un 6%. S-au dat tot felul de explicații pentru acest pas pe loc – ba că s-au împărțit firmele la bănci pe criterii imparțiale, ba că bugetul nu este (era) aprobat etc. Fapt e că de la declanșarea acestei măsuri și până în prezent au trecut cam 8 luni, iar efectele sunt dezastruoase.
Cu permisiunea Dvs, v-aș explica și eu de ce acest ajutor era și rămâne vital să fie acordat la timp: bazat pe așteptările și promisiunile Guvernului, antreprenorii au amânat pentru o perioadă datoriile către proprietarii de locații, furnizori de produse și utilități. Din cauza veșnicelor amânări ale statului, nu s-a putut face nicio plată, iar acum situația este critică nu numai la nivelul celor din HoReCa, cât și la nivelul furnizorilor (mai ales al micilor producători români care intră în incapacitate de a continua ciclurile de producție).
Aș avea și o întrebare referitor la această măsură - este corect ca antreprenorii să aibă termene precise de îndeplinire a unor criterii, iar statul să-și îndeplinească obligațiile sale când are chef?
- Grantul pe masura 3 ( capital de investiții). Termenul de depunere a proiectelor a fost 16 noiembrie 2020. Vă mărturisesc că în primul rând am fost cu toții șocați de faptul că în ultima zi, folosindu-se o parolă a Ministerului Economiei, s-au înscris 3.000 de firme. Ce fel de competiție fair să credem că mai poate exista în aceste condiții? Trecând peste acest moment (tipic pentru noi, adică fără să se ia nicio măsură ) s- a decis crearea unei noi platforme și reluarea înscrierii. Urmează șocul al doilea – suntem la final de martie 2021 și platforma nu este încă gata, doar recent au mai fost făcute niște modificări, dar atât. Vă întreb așadar - credeți că septembrie-decembrie este un termen rezonabil pentru acordarea acestui grant? Eu aș zice că, ținând cont de cum se mișcă lucrurile, este un termen optimist.
- Ajutorul de 20% din diferența de cifra de afaceri dintre 2019-2020. Aici lucrurile sunt mult mai simple , clare și triste. Inițial s-a aprobat prin OG în decembrie 2020 suma de 5,5 miliarde de lei pentru această măsură și data limita de iunie 2021. Surpriza a venit odată cu bugetul pe acest an, în care suma aprobată este de doar 1 miliard de lei, iar temenul este tot iunie. Iunie 2022. Sunt absolut de acord cu Dvs că în istoria omenirii un an nu contează foarte mult, dar aș vrea ca și Dvs să fiți de acord cu mine că, pentru o firmă din domeniul nostru în acest moment, un an constituie diferența dintre a supraviețui sau nu. Sigur, asta în măsura în care pentru guvernanții noștri asta contează vreun pic.
Excelență, în linii mari aceasta este situația. Ca o pată de culoare, poate ar trebui adăugat că în acest moment suntem din nou cu restaurantele închise la interior, că hotelurile au o încărcare de 7-8% și că bulgarii și grecii ne anunță deja de ofertele lor estivale.
Cu speranța că vă veți apleca și asupra situației (a se citi dezastrului) acestui domeniu, aștept ca acțiunile Ministrului și ale Ministerului Economiei să devină realități și nu doar promisiuni veșnic amânate și perfect explicate, dar niciodată fapte. Promisiunile nu țin de foame nimănui.
Marian Alecu este cel care a adus McDonald's în România și a condus mulți ani operațiunile lanțului de restaurante. Alături de fratele și de fiul său deține sau este acționar în mai multe companii cu afaceri în domeniul hotelier, restaurante, producție de bijuterii și consultanță