Internetul descentralizat, o idee bună. Dar nu foarte descentralizat

scris 15 dec 2015

Contrar credinței populare, „torentul” nu este bun doar pentru a descărca filme sau programe piratate. BitTorrent este o tehnologie P2P (Peer-to-peer) care descentralizează transferul de informații (realizând conexiuni directe între utilizatori), al cărei potențial este realizat, în sfârșit, de marile companii.

În ultimii ani, s-a trecut de la „trebuie să blocăm tot traficul BitTorrent”, la „să folosim protocolul P2P în cât mai multe domenii”. Iar cea din urmă este chiar o idee bună, dar depinde foarte mult de cum va fi pusă în practică.

Urmărește-ne și pe Google News

BitTorrent-ul are o mulțime de avantaje în fața protocoalelor folosite în prezent, dar vine și cu probleme punctuale pentru utilizatori.

Este bun când este folosit, de exemplu, pentru descărcarea jocurilor foarte mari – cum fac cei de la Blizzard cu World of Warcraft  sau Diablo. Ori pentru actualizarea sistemului de operare, cum este cazul în Windows 10.

Ar fi bun dacă ar fi folosit de serviciile de streaming video, cum intenționează Netflix, pentru a evita întreruperile prin transferul datelor direct între calculatoarele celor care se uită la același film.

Ar fi bun și pentru traficul WWW, așa cum dorește Feross Aboukhadijeh, un absolvent Stanford, care a pus bazele unui client BitTorrent pentru web, denumit WebTorrent. Pe site-ul oficial, webtorrent.io, este disponibilă o demonstrație care prezintă utilizatorului obișnuit, în cei mai simpli termeni, funcționarea și avantajele unui internet bazat pe BitTorrent.

Există chiar și un browser web în lucru, Project Maelstrom, care, dacă va fi adoptat la scară largă, ar putea încărca site-urile folosind tehnologia BitTorrent.

Un internet descentralizat, cum ar fi cel care folosește tehnologia BitTorrent, ar însemna că fiecare dispozitiv conectat va fi în același timp și client și server. Ar descărca dar ar și da mai departe informațiile. Conexiunile cu server-ul original se vor face doar în cazul în care nu există un dispozitiv apropiat care să aibă informația solicitată sau au fost adăugate informații noi.

Un internet descentralizat ar fi, din punctul de vedere al utilizatorului, mai rapid. Asta pentru că informația poate fi adusă de la câteva blocuri distanță, în loc să străbată toată lumea. Și, pentru că un site nu ar depinde doar de propriul server, ci ar exista pe toate calculatoarele care-l vzitează, site-urile picate ar fi pe cale de dispariție.

 Internetul descentralizat, o idee bună. Dar nu foarte descentralizat

Pentru deținătorii de site-uri ar însemna costuri mai mici de găzduire și cu lățimea de bandă.

Pentru NSA și alte servicii de informații ar fi o mare bătaie de cap, dar asta e o discuție care implică alte departamente.

Avem, așadar, și bazele tehnologice și motivația de a transforma internetul actual într-unul descentralizat. Dar oare ne va conveni să luăm rolul serverelor? Ne va conveni ca PC-urile și poate chiar telefoanele și tabletele noastre să facă un trafic mult mai mare ca în prezent, trimițând datele descărcate și altor dispozitive?

Imaginați-vă că ați văzut un clip popular pe YouTube și că mii și mii de alți utilizatori îl vor vedea transferându-l de la voi, în loc să îl ia direct de pe serverele Google. Gândiți-vă cât trafic și ce consum de energie va înregistra calculatorul, telefonul sau tableta voastră pentru a face download, dar mai ales upload.

Aici este problema. Ca mai toate lucrurile bune și BitTorrent-ul trebuie folosit cu moderație. Prea puțin, și nu va face o diferență clară. Prea mult, și va deveni o povară pentru utilizatori. Dar asta nu înseamnă că nu merită o șansă. S-ar putea ca peste ani, când toate părțile implicate, de la site-uri la aplicații, vor avea suport BitTorrent, să constatăm că avantajele sunt prea mari pentru a-l refuza. Și, probabil, oricum nu vom avea de ales.

viewscnt
Afla mai multe despre
internet
p22
bittorrent