O bancă mi-a pierdut (fizic) cartea de identitate, în cursul rigurosului proces de conformare la regulile de protejare (metaforică) a datelor personale din acel buletin!
Pățania mai mult m-a făcut să râd decât m-a enervat, părând simptomatică pentru haosul unor reglementări de forme fără fond, în care atât de mare este birocrația cerințelor de conformare, încât chiar scopul pentru care aceasta a fost concepută ajunge să se piardă pe parcurs. Protecția reală și completă a datelor personale, sub amenințarea unor amenzi uriașe, rămâne, oricum, o utopie, dar totul este bine cât timp ne acoperim cu toate hârtiile care consfințesc că am făcut, din semnături și ștampile, scutul de securitate cerut de lege.
Merg frumos cu buletinul în dinți la ghișeu ca să răspund apelului bancar de actualizare a datelor personale. Xeroxuri, formulare, alte formulare, GDPR compliance, luat la cunoștință că am multe drepturi, luat la cunoștință că banca protejează..., semnez, iar semnez, stați că mai e un formular, dacă tot ați venit... Vreți să-l citiți și pe acestai? NU! Unde mai semnez? Semnez orice, doar să scap!
La sfârșit, domnul îmi umple brațele de formularele care mă protejează, îmi mulțumește, și el obosit, îmi urează zi frumoasă și la revedere!
După niște ore sună telefonul! “De la bancă vă deranjăm, a rămas buletinul dumneavoastră în xerox, ne cerem scuze, ne-am amețit cu formularele și am uitat să vi-l returnăm!”
Asta e, înțeleg. Și eu, blondă, m-am amețit la fel în maldărul de hârtii primite și am uitat că trebuie să mai recuperez ceva, fericită că aud salvatorul la revedere! “Veniți dumneavoastră în ce zi puteți ca să-l recuperați!”
Vin azi, după niște zile. “Aaaa, pentru buletin! Imediat!” Sertar deschis, cotrobăit, alt sertar, scos totul afară. „Hmmmm.... Colega, vezi și tu la tine, poate acolo...” Colega scoate dosare, registre, formulare... ”NU E!” „Mai caută!” Se mobilizează și alți colegi. "Era pe-aici, pe undeva..."
Ceilalți clienți încep să tropăie, o doamnă în vârstă de-abia intrată mă privește cu reproș: “Nu pot sta în picioare mult, mai sunt și alții cu lucruri de rezolvat, nu doar dumneavoastră, domnișoară!”
Cu "domnișoară" m-a sensibilizat grav. Apuc un scaun fără să cer voie de la un birou, i-l dau doamnei, care îl refuză, că nu are totuși nevoie, poate să stea și în picioare, ordon întreruperea căutării de buletin și rezolvarea doamnei. Personalul se conformează.
Alți clienți încearcă timid să sugereze că și ei au probleme. Au vedere mai clară sau dioptrii mai bune și ratează resensibilizarea mea cu vreun cuvânt magic. Stau țeapănă, tăcută. Constat că, în absența unor ordine ferme, funcționarii respectă riguros ordinea operațiunilor. Toată lumea caută buletinul meu.
Mă înmoi, fac semn oamenilor să avanseze spre ghișeu în fața mea și încep să mă uit pe pliante. Aflu că, dacă ai depozit și vrei să cumperi ceva, banca recomandă a fi "mai avantajos” să iei un credit pe 5 ani plătind dobândă de 5,77% și un comision de analiză de vreo 450 de lei, decât să spargi depozitul și să pierzi dobânda de 1,15%. Sunt prezentate și niște calcule. Încep să mă îngrijorez tot mai tare pentru buletin.
Domnul de la ghișeu îmi simte tulburarea și atacă decisiv: “Vă mai dau un formular, tot pentru GDPR, pe acesta nu am apucat data trecută... citiți și semnați până găsim noi buletinul”.
Citesc. Acum cu atenție, am tot timpul din lume chiar și pentru cugetări și adnotări. "Dreptul de a fi uitat" mi se pare romantic! Spun asta cu voce tare în sucursală, mai mult de plictiseală, dar efectul este surprinzător. Cumva, deși a lăsat neatinse sufletele bancare, a mișcat ceva într-un creier, s-a făcut o sinapsă nouă și... Bingo! : "Pfff, corpurile de lucru tocmai au fost schimbate...noi am scos tot și am mutat în astea noi, dar poate o mai fi rămas ceva și a fost luat cu totul".
“Buletinul meu a plecat cu mobila veche? Unde, domnu?”
"Vă sunăm noi iar, când îl găsim! Ați semnat și formularul nou?" Semnat, desigur, n-aș vrea să-mi las datele personale de capul lor prin bancă, așa, neprotejate.
