Știți cum ne putem da seama cât de puțin capitalistă este România? Foarte simplu: ne uităm la piața de capital. După care, cu speranța că se va schimba ceva în viitor, ne apucăm să-i întrebăm pe bancheri de ce cele mai multe bănci românești nu-s cotate la bursă, așa cum se întâmpla în perioada interbelică. Ei ne răspund însă tot cu: “Nu-i nevoie!!!”, fiindcă instituțiile lor de credit sunt membre ale unui grup internațional și că-i listată banca-mamă. Deși-i evident că mamele - cum e cazul unor societăți bancare cu acționariat elen - nu le mai pot oferi întreaga cantitate de capital necesară. Dar chiar și așa nu se apelează transparent la bursă, ci tot la acționarii strategici, cu riscul ca în absența listării să n-avem nici un indiciu asupra valorii de piață a afacerii din România.
Haideți însă să ne întoarcem la păcatul originar pentru a vedea că, în urmă cu trei decenii, am moștenit o economie decapitalizată după decizia lui Nicolae Ceaușescu de a achita datoria externă. Logic ar fi fost să importăm capital. Numai că politicul a decretat “Nu ne vindem țara” și atunci ar fi trebuit măcar capacitată piața de capital cum se întâmpla în interbelic, când s-a enunțat sloganul similar “Prin noi înșine”.
Din păcate, nu pe mâna bursei s-a mers pentru a concentra puținele resurse interne, banii n-au fost strânși de bunăvoie de la gestionari, chelneri, stomatologi, mecanici auto, coafeze, shopiste, recepționeri de hotel sau meditatori de elevi, ci cu japca, prin intermediul inflației. Asta în condițiile în care banii erau cvasicaptivi la CEC și cumpărarea valutei, care să ferească de depreciere resursele clasei mijlocii formate în timpul lui Ceaușescu, era limitată la o sumă fixă trecută în pașaport.
CITEȘTE ȘI Problema presei nu-s așa numitele fake news, ci emoțiile vândute mincinos ca informațiiNu a fost singurul interval cu inflație. În istoria ultimilor o sută de ani, sunt trei intervale cu inflație ridicată care au venit pe fondul decapitalizării. Cel de după primul război mondial, când țara s-a mărit, urmat de acela de la începutul crizei din anii ’30 - când străinii ne-au spus că ne dau capital, dacă mai întâi ne punem finanțele în ordine, și atunci prețul aurului din etalon a crescut foarte mult - și perioada, de care vorbim, de la începutul anilor ’90, în care oamenii politici au încercat să facă rost de ceva capital fără să scape controlul asupra economiei, cam cum s-a văzut în Rusia.
Mai important este însă că, la noi, capitaliștii postcomuniști n-au fost creați cu instrumente de piață și alocarea rațională a resurselor, ci au fost desemnați cu ajutorul inflației, schemelor Ponzi numite Caritas și FNI ori a taxării slăbiciunilor unui program de privatizare în masă, care a acționat cam în stilul reformei agrare făcute de “Prin noi înșine” în 1921.
Sigur că e de respectat, totuși, principiul de a nu întreba cum au făcut primul million, fiindcă ar trebui chestionați inclusiv J.P. Morgan, Rothschild sau Vanderbilt. Da, însă lângă ai noștri capitaliști a fost adăugată eticheta “de cumetrie” deoarece, în lipsa unei minime educații antreprenoriale și a unui autentic spirit de a întreprinde, puținul capital a părăsit circuitul economic și a rămas blocat în proprietăți și mașini de statut.
Stângăcia cu care antreprenorii îmbracă hainele economiei de piață se observă și atunci când, în loc să lucreze cu instrumente adecvate pentru a se apăra de riscuri, hedgingul li-l face statul, din buzunarul consumatorului final. Acesta este cazul furnizorilor de utilități, cum ar fi cei de gaze, care le scumpesc și când iarna seamănă cu vara. Și toate acestea pentru ca statul să beneficieze apoi de suportul media, care oferă publicului exemple suprafiscaliste, precum Danemarca, ca să se vadă că, la noi, accizele la energie sunt mici. Adică, nu se prezintă nivelul de taxare din Marea Britanie, să zicem, țară care extrage și ea gaze, ca nu cumva să înceapă românii să gândească capitalist.
Dar, în fine, nu neapărat în această direcție vreau să duc discuția, ci să revin la început pentru a evidenția că piața de capital vădește că n-am trecut la capitalism decât cu numele. Conducătorii au zis că fac niște legi care să-i permită societății să nu mai funcționeze discreționar, ci etic. Să nu mai aibă la bază selecția adversă și hazardul moral! Din nefericire, legislația "capitalistă" doar a adoptat niște noțiuni care să rezoneze cu economia de piață, ca spirit e la fel ca înainte.
Auzim și învățăm termeni pompoși sau tehnici, dar la ei se apelează doar pentru a epata. Adoptăm numai noțiunile în limbaj, însă fără a trece cu adevărat la capitalism. Există o anumită terminologie, fără să se știe să se opereze cu factorii enumerați. Termenii sunt utilizați fără a se ști despre ceea ce se vorbește. Am rămas tot în secvența "Mircea, fă-te că lucrezi!"
Dacă ar fi existat știința lucrului făcut cu instrumente capitaliste, România n-ar fi trebuit să recurgă la austeritate. Dar pentru că instrumentele nu funcționează natural, ci discreționar, fiindcă societatea nu-i organizată cum scrie în prospect, am intrat în recesiune, așa cum nu s-a văzut într-o țară care a mers din plin pe mâna pieței de capital: Polonia.