Poate UE să dea afară Marea Britanie din UE tocmai pentru că refuză să iasă?
Principalii lideri ai instituțiilor europene s-au întrecut în a transmite cât mai direct și mai dur Marii Britanii că trebuie să înceapă deîndată procesul formal de părăsire a Uniunii Europene, după rezultatul referendumului Brexit. Proces care ar urma să fie declanșat printr-o notificare oficială (fie scrisă, fie verbală, adresată Consiliului European) și care să invoce articolul 50 din Tratatul de la Lisabona privind procedura de ieșire din Uniune.
Tonul ultimativ al corifeilor de la Bruxelles și Strasbourg, în special cel al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avut ceva strident și deranjant. A semănat cu discursul unui soț părăsit, incapabil să înțeleagă că divorțul nu face decât să consființească juridic o separare survenită de facto de mai mult timp și la ale cărei semnale prevestitoare s-a dovedit deopotrivă surd și arogant. "Fă-ți bagajele și cară-te de la mine din Casa Comună Europeană!", părea să spună Juncker transmițându-le europarlamentarilor UKIP, aleși de popor spre deosebire de el, că așteaptă de la ei să renunțe cât mai rapid la mandate.
Jigniți până în unghii, vrând să facă din UK un exemplu și dornici să prevină o hemoragie de pretenții la exit din partea curentelor eurosceptice din mai multe state europene, șefii UE ar putea fi mânați și de o dorință genuină de a scăpa cât mai repede de Marea Britanie, începând să vadă în Brexit mai degrabă o oportunitate decât o nenorocire. În fond, britanicii reprezentau (și reprezintă încă, fiind în continuare membri UE) singura opoziție serioasă la ideea întăririi centralismului bruxellez sub forma Statelor Unite ale Europei, măcar și prin refuzul lor de a se alătura uniunii monetare.
CITEȘTE ȘI Șeful Google a cazut victimă hackerilor Să precizăm foarte clar că meciul politic dintre Marea Britanie și UE se poartă strict la nivelul elitelor conducătoare, fără nicio legătură cu "poporul" și cu "opțiunile" sale. După cum ne-a obișnuit Traian Băsescu, "întoarcerea la popor" sub forma referendumului este o armă politică precum oricare alta, ce prezintă în plus avantajul că îți permite să prezinți derobarea de răspundere drept sensibilitate democratică.
Și să nu ne lăsăm păcăliți de statisticile Google prezentate în mass media: votanții taberei "Stay" au fost la fel de confuzi și ignoranți cu privire la structura supranațională în care doreau să-și mențină țara precum cei ai taberei câștigătoare "Leave" în privința celei pe care vroiau să o abandoneze. Și unii, și ceilalți știau ce vor, fără discuție. Au dovedit însă că nu știu în ce măsură părăsirea sau rămânerea în UE ajută la îndeplinirea doleanțelor lor.
Să nu râdem de ei: nici tehnocrații de la Bruxelles nu știu. Iar noi românii eram la fel de experți în "acquis comunitar" în 2005, atunci când același Traian Băsescu a hotărât că eventuala ratificare prin referendum a tratatului de aderare la UE ar fi "pierdere de timp".
CITEȘTE ȘI Președintele Parlamentului European îi cere premierului britanic să înceapă procedura de ieșire din UE săptămâna viitoare Iată însă că politicienii britanici nu se grăbesc deloc să scoată țara din UE invocând oficial articolul 50 al Tratatului de la Lisabona. David Cameron a pasat responsabilitatea viitorului premier, care nu va fi instalat în funcție decât în toamnă. Iar prezumptivul nou prim-ministru, Boris Johnson, a transmis că "Da’ de ce atâta grabă?". Asta în timp ce liderii UKIP, campionii campaniei pro-Brexit, șterg rând pe rând cu buretele, în public, principalele promisiuni electorale cu care au câștigat referendumul, în special pe cele legate de controlul emigrației. Și se înmulțesc vocile din Legislativul britanic care îndeamnă la ignorarea rezultatului votului sau la organizarea unui al doilea referendum, de data asta cu un electorat "informat", bazându-se pe statutul majoritar din acest moment al parlamentarilor pro-UE.
Ironia este că, după referendumul Brexit, Marea Britanie își reafirmă cu forță suveranitatea în fața UE nu prin părăsirea Uniunii, ci tocmai prin refuzul de a o părăsi, tragere de timp perfect legală din punct de vedere al Tratatului de la Lisabona. Nimeni nu poate obliga Londra să invoce oficial articolul 50, ceea ce accentuează nervozitatea și resentimentele la Bruxelles și în alte părți ale UE. Au apărut deja voci mai radicale, precum cea a fostului premier suedez Carl Bildt, care a propus ca, în absența invocării articolului 50, simplul rezultat al votului la referendum să fie considerat ca fiind "o exprimare oficială a dorinței de a părăsi UE" care să ducă la "expulzarea" automată a UK din Uniune.
Tratatul UE nu prevede însă nici un fel de procedură prin care un stat membru poate fi dat afară din Uniune. Există doar articolul 7, care stipulează că UE poate suspenda calitatea de membru a unui stat dacă acesta încalcă principiile fundamentale ale organizației, respectiv respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea și respectul pentru drepturile omului, inclusiv față de minoritățile de orice fel. Prin aplicarea articolului 7, statul considerat a fi în culpă își pierde drepturile de vot în cadrul Uniunii, ceea ce ar afecta grav capacitatea de negociere a Marii Britanii, care își dorește condiții cât mai favorabile de părăsire a UE.
"Pentru aplicarea articolului 7 trebuie să existe o încălcare a acestor valori. Articolul respectiv nu a fost invocat niciodată. Au fost doar câteva ocazii în care a fost folosit ca amenințare, de exemplu în anii ’90, când exista pericolul ca neo-naziștii să intre într-o coaliție de guvernare în Austria. De asemenea, mai recent, s-a vorbit despre invocarea articolului 7 în legătură cu unele derapaje ale autorităților din Ungaria și Polonia. Însă nu văd cum ar putea fi el aplicat Marii Britanii. Nu cred că UE va aplica ceea ce este considerat a fi o armă nucleară", spune Nikos Skoutaris, lector expert în legislație europeană la Universitatea East Anglia, citat de The Guardian.
CITEȘTE ȘI Jean Valvis: Aqua Carpatica ”dispare” când ”dispar” Carpații. Forma geometrică pătrată nu aparține intelectual nimănui Discutam cu o prietenă pe Facebook despre cum ironia maximă ar fi ca UE să găsească drept justificare de aplicare a articolului 7 și de suspendare a UK din UE tocmai refuzul din prezent al autorităților de la Londra de a pune în practică rezultatul referendumului Brexit prin declanșarea procedurii oficiale de părăsire a Uniunii. În fond, printre valorile fundamentale ale UE se numără "democrația". Deși referendumul a avut caracter consultativ, nu imperativ, el nu a constituit mai puțin o expresie a democrației și a votului universal. Refuzul de a invoca articolul 50 ar fi echivalent cu a ignora voința populară. Ar reprezenta un atentat la democrație, motiv de suspendare a Regatului Unit din UE în baza articolului 7 din Tratat.
Asta dacă Bruxelles-ul nu va ajunge la noi performanțe interpretative orwelliene și va considera că votul Brexit este echivalent direct cu "rasismul" și "xenofobia", motive și mai clare de invocare a articolului 7.
În acest moment, nu sunt motive pentru a prognoza că se va ajunge aici, dar este, totodată, complet neclar unde se va ajunge. Oricum, ar fi profund ironic ca Executivul European, cea mai nedemocratică structură din cadrul UE, să ajungă să invoce democrația și votul popular ca motiv de suspendare sau chiar de eliminare a Marii Britanii din Uniune.
Cu alte ocazii promptă în a acuza "derapaje" de la democrație și normele statului de drept și chiar "lovituri de stat", UE a tăcut mâlc la neaplicarea rezultatului referendumului românesc pentru Legislativ unicameral și reducerea la 300 a numărului de parlementari. Probabil că este însă firesc pentru Comisia Europeană să fie mai sensibilă la "atentate" la adresa altor puteri în stat (numite politic sau "tehnocratic") decât cele alese de cetățeni.
