Am citit un articol în care se spunea că în România frauda de TVA e cea mai mare din Uniunea Europeană. De când am intrat în UE am fi pierdut între 5% - 7% din PIB anual la buget, adică mai mult decât întreaga datorie publică acumulată.
În fine, se pot face și altfel de calcule. Dacă s-ar fi strâns mai mulți bani la buget, nu doar din TVA, ci și din alte taxe, în anii în care deficitele bugetare au fost duble sau triple față de nivelul prevăzut în Tratatul de la Maastricht, poate că ar fi mers mai mulți către despăgubirile umflate via ANRP.
Să lăsăm însă deoparte speculațiile și să ne concentrăm pe calcule de necontestat. O relație aritmetică simplă arată că între impozitul pe profit și TVA există o legătură. De aceea în momentul în care TVA se plasa la 24% și impozitul pe profit la 16% s-a putut observa că exporturile înregistrează un reviriment. Dar acesta nu a fost unul autentic, sub aspectul măririi cantitative a ofertei de mărfuri, ci doar valoric.
La momentul actual, când profitul e taxat tot cu 16%, dar TVA s-a redus la 19%, relația matematică evidențiază că ar fi punctul de echilibru. Oare ce ne dorim majorarea ofertei agregate de bunuri și servicii sau inflatarea prețurilor de export realizată printr-o subvenționare implicită venită prin intermediul deficitului bugetar? Asta cu precizarea că în situația în care TVA s-a micșorat fără a fi însoțită de măsuri de stimulare venite pe partea ofertei, creșterea deficitului fiscal s-a produs în paralel cu a celui extern.
Și ce ar fi dacă în loc să vorbim de exporturi ne-am îndrepta atenția către investiții? Poate că în acest fel s-ar putea răspunde și la întrebările din presă potrivit cărora rambursările de TVA s-au amplificat în intervalul 2008 - 2012 și datoria publică s-a triplat ca procentaj din PIB. Atunci cei tentați să utilizeze avantajul fiscal rezultat pe relația profit-TVA au fost probabil clienți politici, ce au obținut beneficii din punct de vedere al lichidității. Ei s-au finanțat cu sprijinul statului, ceea ce n-ar fi fost o crimă dacă acea majorare de TVA ar fi fost transparentă și bine explicată, nu destinată doar clientelei politice.
Iar mai departe, dacă impozitul pe profit s-ar reduce la 10%, ar scădea CAS și s-ar renunța la impozitarea dividendelor, după cum se vehiculează, ar crește apetitul pentru investiții, s-ar majora consumul și economisirea.
În acest caz ar crește valoric exporturile, ceea ce ar echilibra balanța comercială, dar s-ar mări și rambursările de TVA. Zona oarecum periclitată ar fi cea a deficitului fiscal, însă, întregul cadrul fiscal ar permite stimularea agriculturii și IMM-urilor, ceea ce s-ar materializa într-o lărgire a bazei de impunere.
Mai mult, s-ar putea vedea că problematica inflației nu trebui atacată exclusiv cu instrumentar monetar. O reducerea mai mare a TVA, în continuare, i-ar crea inflației spațiu să se situeze la un nivel rezonabil, compatibil cu cel vizat de Banca Centrală Europeană.
Haideți să revenim însă la început, la rambursările de TVA și să nu arătăm cu degetul către niște măsuri bune, de relaxare fiscală, care întăresc capitalismul zis și economie de piață.
Pentru ca schema de spălare de bani să fie evitată e important ca un bun importat destinat exportului să nu fie indigenizat. Dacă cineva dorește să exporte o marfă importată, să zicem că găsește o piață străină și vrea să profite de avantajele ei, nu trebuie neapărat să o treacă prin România. De fapt, toate importurile ar trebui să intre mai întâi în zonele libere. Unele vor pătrunde apoi pe piața autohotonă, iar cele care se exportă o vor face fără să aibă legătură cu TVA.
