Friedrich von Hayek este cunoscut mai ales pentru influenta sa polemică din 1944, The Road to Serfdom. Însă cea mai celebră lucrare a sa în domeniul economiei este "The Use of Knowledge in Society", un articol destul de scurt despre modul în care societatea utilizează și dobândește informații dispersate despre fundamentele economice, cum ar fi preferințele, prioritățile și productivitatea.
Articolul dezvoltă o critică puternică a planificării centrale, susținând că nicio autoritate centralizată nu poate colecta și procesa în mod adecvat "bucățile dispersate de informații incomplete și adesea contradictorii".
Fără să cunoască preferințele fiecărui individ în rândul a milioane de produse, planificatorii centrali sunt sortiți eșecului.
În schimb, economiile de piață pot procesa și agrega astfel de informații atât eficient, cât și eficace. Semnalele de preț transmit fără probleme date despre prioritățile participanților pe piață. Atunci când staniul devine mai rar, prețul său crește, iar Hayek explică faptul că tot ceea ce "utilizatorii de staniu trebuie să știe este că o parte din staniul pe care îl consumau este acum mai profitabil utilizat în altă parte și că, în consecință, trebuie să economisească staniu".
Nu este vorba doar de prelucrarea datelor existente. Sistemul de piață, susține Hayek, este, de asemenea, mai bun la descoperirea - sau chiar producerea - de semnale noi, relevante: "datele" de la care calculul economic pornește nu sunt niciodată "date" unei singure minți care ar putea elabora implicațiile.
Deși Hayek este celebru pentru că a oferit o critică bazată pe informații (sau "computațională") a planificării centrale, argumentele sale sunt cel mai bine înțelese ca un apel la descentralizare în sens mai larg.
El notează că: "Dacă putem fi de acord că problema economică a societății este în principal una de adaptare rapidă la schimbări ... deciziile finale trebuie lăsate în seama oamenilor care sunt familiarizați cu aceste circumstanțe". În cele din urmă, Hayek conchide: "Trebuie să o rezolvăm problema printr-o formă de descentralizare" - și anume, prin economia de piață și sistemul de prețuri.
Timp de decenii, argumentele lui Hayek au constituit baza pentru respingerea tuturor tipurilor de reglementare. Dacă orice reglementare a activității economice (cum ar fi măsurile care reglementează lansarea de noi produse) sau a prețurilor (cum ar fi plafoanele sau controalele) interferează cu funcționarea sistemului de prețuri, acestea vor împiedica procesul descentralizat de adaptare la o lume în continuă schimbare.
Dar acum, inteligența artificială - în special modelele generative de inteligență artificială care codifică, procesează și implementează (prin intermediul a sute de miliarde de parametri) cantități masive de informații preexistente - reprezintă provocări pentr argumentul lui Hayek.
În primul rând, având în vedere capacitatea AI de a absorbi, organiza și interpreta date la scară masivă, ne-am putea întreba dacă aceasta ar putea face planificarea centrală mai eficientă decât sistemele de piață actuale. O astfel de speranța din spatele "socialismului AI" (sau "comunismul de lux complet automatizat"): AI va oferi centraplanificatorilor centrali mijloacele de a determina alocări economice optime și (se presupune) binevoitoare.
Dar în timp ce socialismul AI este un experiment interesant de gândire, acesta oferă doar o critică superficială a lui Hayek. Chiar dacă o inteligență artificială ar putea face toate calculele și colectarea de date pe care economia de piață le face deja (un foarte mare "dacă"), concentrarea puterii în mâinile unei autorități centrale ar fi un motiv major de îngrijorare.
Foametea care a ucis cinci milioane de ucraineni la începutul anilor 1930 nu a fost rezultatul acțiunilor lui Stalin, care nu a reușit să calculeze alocările corecte. Dimpotrivă, Stalin a avut suficiente informații și le-a folosit pentru a extrage cât mai multe cereale din regiune (din cauza unor motivații politice mai mari și, posibil, dorinței de a devasta Ucraina).
Mai mult, critica lui Hayek la adresa planificării centrale merge dincolo de calcularea cifrelor existente.
După cum am văzut, se concentrează în primul rând pe adaptarea la schimbare și, prin urmare, pune accentul pe crearea de informații la fel de mult ca pe utilizarea acestora.
"Tipul de cunoaștere de care am fost preocupat", scrie Hayek, "este cunoașterea de genul care, prin natura sa, nu poate intra în statistici". Implicația este că nici măcar o statistică de tip large language model (LLM) nu ar putea face față adevăratei naturi a informațiilor dispersate.
Dar AI ridică, de asemenea, o a doua provocare, mai profundă, la adresa argumentelor lui Hayek. În era inteligenței artificiale generative precum ChatGPT-4, ar trebui să presupunem că piețele vor facilita utilizarea descentralizată a informațiilor? Dezvoltarea acestei tehnologii este condusă de Alphabet (Google) și Microsoft, două corporații masive care se ocupă în mare măsură cu centralizarea informațiilor. Chiar dacă alte companii pot concura cu acest duopol, LLM-urile, prin natura lor, ar putea necesita un nivel ridicat de centralizare. Este mult prea ușor să ne imaginăm un scenariu în care o mare parte din omenirii își obține informațiile de la același model.
Desigur, controlul informației de către Google sau Microsoft nu este același cu cel al Partidului Comunist din China. Dar, așa cum Simon Johnson și cu mine susținem în noua noastră carte, Power and Progress: Our Thousand-Year Struggle over Technology and Prosperity, chiar și forme de centralizare aparent benigne aduc nenumărate costuri economice și politice, în funcție de cine este în cele din urmă la control. În Statele Unite, aceste costuri includ o monopolizare tot mai mare a sectorului tehnologic, deoarece controlul datelor creează bariere la intrare, iar dezvoltarea unor modele de afaceri bazate pe un angajament online constant și pe reclame digitale individualizate generează indignare emoțională și extremism, cu efecte dăunătoare pentru participarea democratică.
Prin urmare, descentralizarea este încă de dorit. Dar, pentru a o promova în era inteligenței artificiale, s-ar putea să fie nevoie să ne întoarcem argumentul lui Hayek pe dos - sau cel puțin pe o parte - îmbrățișând reglementarea, mai degrabă decât concentrându-ne doar pe costurile sale potențiale.
Daron Acemoglu, profesor de economie la MIT, este coautor (împreună cu James A. Robinson) al cărții Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity and Poverty (Profile, 2019) și The Narrow Corridor: States, Societies, and the Fate of Liberty (Penguin, 2020)
Copyright: Project Syndicate, 2022
www.project-syndicate.org
