Volkswagen va plăti despăgubiri de 12 milioane euro pentru că a dat-o afară pe șefa ‘Integrity and Legal Affairs'

Volkswagen va plăti despăgubiri de 12 milioane euro pentru că a dat-o afară pe șefa ‘Integrity and Legal Affairs'
scris 31 ian 2017

Grupul german Volkswagen îi va plăti fostului său director de integritate și probleme legale, Christine Hohmann-Dennhardt, poziție creată în toamna anului 2015 ca urmare a scandalului emisiilor poluante, despăgubiri de 12 milioane de euro, reprezentând contravaloarea contractului acesteia până în 2018, la care se adaugă sumele datorate celor de la Daimler.

Christine Hohmann-Dennhardt și-a început activitatea la Volkswagen la 1 ianuarie 2016, după ce în ultimii patru ani ocupase această poziție la Daimler.

Urmărește-ne și pe Google News

Ea a fost astfel, anterior venirii la VW, angajată a rivalilor Daimler, cărora Volkswagen s-a angajat să le plătească despăgubiri.  Dennhardt a fost implicată în rezolvarea unui alt mare scandal, cel în care compania Daimler era acuzată că a plătit mită la nivel global autorităților din diverse state pentru a-și impune produsele. Anterior, Christine Hohmann-Dennhardt fusese judecător la Curtea Constituțională și, în anii ‘90, ministru al Justiției. 

La sfârșitul săptămânii trecute, Volkswagen a anunțat că se desparte de Dennhardt, cea care s-a ocupat, practic, în ultimul an, de negocierile cu SUA privind sancțiunile și despăgubirile pe care compania ar trebui să le plătească. Oficial, despărțirea este „prin acordul părților”, însă există speculații privind neînțelegeri serioase între cele două părți. De altfel, comunicatul VW spune că au existat „diferențe în modul în care și-a înțeles responsabilitățile” în funcția pe care a deținut-o, aceea de ‘Integrity and Legal Affairs'.

Statul scoate din buget până la 10 milioane euro pentru revizuirea studiului Autostrăzii Olteniei. Lucrarea, după ce Ford l-a convocat pe Cioloș la Detroit CITEȘTE ȘI Statul scoate din buget până la 10 milioane euro pentru revizuirea studiului Autostrăzii Olteniei. Lucrarea, după ce Ford l-a convocat pe Cioloș la Detroit

Pe lista celor care au contribuit la plecarea Christinei Hohman-Dennhardt ar fi chiar Manfred Doss, avocat al grupului și un apropiat al familiilor Porsche și Piech.

Acum, în presa germană au apărut și informații despre costurile acestei concedieri. Astfel, dincolo de informația oficială, există și latura financiară a contractului, care va aduce grupului VW o gaură de circa 12 milioane de euro, după cum au declarat jurnaliștilor surse din cadrul producătorului german. Practic, VW va trebui să achite contravaloarea contractului până în 2018, la care se adaugă sumele datorate celor de la Daimler.

Fostul director a și confirmat situația, declarând că „este ceva normal să fie îndeplinit un contract, nu am nimic de ascuns”.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
despagubiri
dennhardt