Un grup de șase bănci vor acorda fondului de investiții Mid Europa un credit sindicalizat în cuantum de 305 milioane euro pentru achiziția rețelei de magazine Profi, anunțată în premieră de Profit.ro în luna noiembrie.
Cele șase bănci sunt Banca Transilvania, Erste, Citi, ING Bank, Raiffeisen Bank international și Unicredit, conform globalcapital.com.
Reprezentanții celor șase bănci se vor întâlni săptămâna viitoare, la București, pentru detalii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fondul de investiții Mid Europa, proprietar al operatorului de servicii medicale private Regina Maria, va cumpăra rețeaua de magazine Profi cu 533 de milioane de euro, cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc. Nikolaus Bethlen, partener la Mid Europa, a anunțat anul trecut că fondurile pentru preluarea Profi sunt în mix între private equity și credit bancar, finanțat de City Bank, ING, UniCredit și Raiffeisen Bank.
Potrivit Enterprise Investors, valoarea reprezintă suma încasată de fondul de investiții. La rândul său, reprezentantul Mid Europa a arătat că datoriile Profi vor fi refinanțate.
Valoarea tranzacției este de aproape 9 ori mai mare comparativ cu suma plătită în 2009 de Enterprise Investors din Polonia, care a achiziționat atunci integral compania pentru 66 milioane euro, prin intermediul PEF VI. Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est. Activ din 1990, fondul a strâns opt fonduri cu un capital total care depășește 2 miliarde euro.
Tranzacția este condiționată de obținerea aprobărilor necesare de la autorități și va fi finalizată în primul trimestru al acestui an.
Până în prezent cele mai semnificative tranzacții de pe piața locală au fost preluarea hipermarketurilor Real de către Auchan (257 milioane euro), a supermarketurilor Billa de către Carrefour (95 -100 de milioane de euro) și a rețelei Plus de către Lidl.
Mid Europa Partners este unul dintre cele mai importante fonduri de investiții active în Europa Centrală și de Est, dar și în Turcia. Administrează fonduri de peste 4 miliarde de euro.
Potrivit lui Nikolaus Bethlen, partener la Mid Europa, fondurile pentru preluarea Profi sunt în mix între private equity și credit bancar, finanțat de City Bank, ING, UniCredit și Raiffeisen Bank.
În cursa pentru a prelua Profi era și fondul de investiții BC Partners.
CITEȘTE ȘI Un antreprenor turc investește într-o rețea de magazine de mobilă de lux și într-un centru de design în RomâniaRețeaua Profi este prezentă în 232 de localități și are aproape 11.000 angajați.
Profi ocupă locul 9 pe piața românească de retail după cifra de afaceri. Pentru Profi, 2015 a fost cel mai bun an din istoria companiei, cu un profit net de 52,5 milioane lei (11,6 milioane euro), aproape dublu comparativ cu valoarea din 2014, la o cifră de afaceri cu 40% mai mare, de 2,54 miliarde lei (565 milioane euro).
Retailerul este cea mai dinamică rețea de retail din Romania, cu un ritm de creștere fără precedent de 100 de magazine pe an în ultimii doi ani, ajungând în prezent la aproape 500 de unități, față de 67 din momentul preluării, iar planurile companiei sunt 1.000 de magazine în viitorul apropiat.Compania operează trei formate de magazine - Profi, Profi City și Loco (pentru rural).
Compania se așteaptă la venituri de aproape 800 milioane euro în 2016, reprezentand o creștere medie anuală a veniturilor și a EBITDA de peste 30% în perioada 2010-2016.
În luna mai, Enterprise Investors a anunțat că a contractat Corporate and Investment Banking să vândă retailerul. Astfel, PEF VI a depășit deja perioada de circa 5 ani până la care fondurile de investiții fac exit din afacerile pe care le cumpără și le dezvoltă.
"Avem bani pentru noi investiții în zona de retail. Așa cum am făcut și cu Noriel. Suntem deschiși pentru mai multe proiecte”, a declarat Sebastian Krol, partener Enterprise Investors.
Înainte de a achiziționa Profi, Enterprise Investors a deținut supermarketurile Artima pe care le-a vândut ulterior către Carrefour. De altfel, înainte de Profi, Daniel Cârstea a lucrat în Artima.
În România, Enterprise Investors are o prezență constantă din anul 2000, iar în prezent are în portofoliu firma de construcții Macon Deva, iar în aprilie a anunțat achiziția rețelei de magazine de jucării Noriel.
În 2015, Mid Europa Partners, fond de investiții focusat pe Europa Centrală și Turcia, a achiziționat operatorul medical privat Regina Maria de la fondatori, respectiv fondul de investiții Advent și Wargha Enayati, în cea mai mare tranzacție din istoria pieței de profil, de 145 milioane euro.
Mid Europa a deținut, în trecut, o participație la operatorul de telefonie mobilă Connex (actual Vodafone).
Cu prezență în Londra, Budapesta, Varșovia și Istanbul, Mid Europa Partners a strâns si administrează fonduri de aproximativ 4,3 miliarde euro.