Transferoviar Grup, unul dintre cei mai importanți operatori privați din transportul feroviar, semnează din nou cu Banca Transilvania. Compania a raportat pierderi după mulți ani, dar cu provizion

Transferoviar Grup, unul dintre cei mai importanți operatori privați din transportul feroviar, semnează din nou cu Banca Transilvania. Compania a raportat pierderi după mulți ani, dar cu provizion
scris 4 iul 2018

Transferoviar Grup, unul dintre cei mai importanți operatori privați din transportul feroviar, controlat de Călin Mitică, semnează cu Banca Transilvania pentru un împrumut de 5 milioane lei, care să fie rambursat în 48 de rate lunare. Recent, grupul a pregătit un împrumut de până la 30 milioane lei la CEC Bank, pentru plata unor datorii către Fisc și refinanțarea unui credit contractat anterior de la Unicredit, după ce, în decembrie, a semnat un împrumut de 1 milion de euro pentru filiala Transferoviar Călători, tot de la Banca Transilvania, pentru finanțarea activității curente, cu scadență finală în decembrie 2019.

Transferoviar Grup a fost înființat în 2003, iar în 2013 s-a înscris, în asociere cu Fondul de investiții austriac Donau Finanz, în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, dar nu a mai depus o ofertă finală. Ulterior, privatizarea a eșuat inclusiv din cauza unor dispute politice.

Urmărește-ne și pe Google News

 

 

Tranzacție: Producătorul de textile din România pentru grupul italian Max Mara, o afacere de familie din Brașov, a fost cumpărat de un grup austriac, printre cele mai importante din Europa CITEȘTE ȘI Tranzacție: Producătorul de textile din România pentru grupul italian Max Mara, o afacere de familie din Brașov, a fost cumpărat de un grup austriac, printre cele mai importante din Europa

În 2016, cu 652 angajați, operatorul feroviar a avut un profit net de 12,7 milioane lei la o cifră de afaceri de 203,5 milioane lei. Anul trecut, compania a coborât la afaceri de 167,3 milioane lei și a raportat, după mulți ani de profit, o pierdere de 2 milioane lei, dar cu un provizion de 7 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
calin mitica
transferoviar
cfr
dividende