Tarife maxime la RCA. Șoferul tânăr din București cu o mașină de clasă medie, portretul robot al marelui câștigător. Vedetele RCA vor căuta provincia

Tarife maxime la  RCA. Șoferul tânăr din București cu o mașină de clasă medie, portretul robot al marelui câștigător. Vedetele RCA vor căuta provincia
scris 27 oct 2016

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică hotărârea de guvern care urmeză să statueze prețurile maxime pentru asigurarea RCA. Sunt făcute publice, pentru prima dată, tarifele pentru toate categoriile de clienți. Pentru că a fost eliminat criteriul zonei, șoferii din orașele mari au de câștigat. De asemenea, în cazul automobilelor cu motoare de peste 1.600 de centimetri cubi, prețul scade semnificativ.

Tânărul cu vârsta între 31 și 40 de ani care conduce, în București,  un automobil cu o capacitate cilindrică de 1,6 litri are motive să fie încântat de noile tarife maxime pentru RCA.

Urmărește-ne și pe Google News

Poate mai încântat decât transportatorii care au cerut plafonarea prețurilor, arată calculele Profit.ro bazate pe tarifele actuale afișate de brokeri și pe prețurile maxime făcute publice, astăzi, de Ministerul Finanțelor.

În prezent, un tânăr de 33 de ani din București care conduce o Honda Civic cu motor de 1,8 litri ar trebui să plătească pentru o poliță RCA 1.130 de lei, dacă alege să o încheie la cea mai ieftină firmă de asigurare, adică City Insurance.

EXCLUSIV Încă o firmă bulgărească insistă să vândă RCA în România. Are peste 170.000 de clienți și este dintr-un grup care se mândrește cu experiența în industria farmaceutică CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Încă o firmă bulgărească insistă să vândă RCA în România. Are peste 170.000 de clienți și este dintr-un grup care se mândrește cu experiența în industria farmaceutică

Dacă optează pentru oricare altă societate de asigurare, va plăti cel puțin 1.500 de lei. Hotărârea de Guvern care va implementa tarifele maxime limitează prețul, pentru cazul nostru, la doar 784  lei, ceea ce înseamnă o reducere de cel puțin 40%, dacă mergem pe varianta că toate societățile de asigurare vor cota la tariful maxim stabilit de lege.

Șoferii de la sate și din orașe mici ar putea avea de pierdut. Și pentru ei vor exista, însă, variante

Pe de altă parte, așa cum a arătat Profit.ro în exclusivitate, există și o categorie de șoferi pentru care stabilirea tarifului maxim, fărăr luarea în considerație a zonei unde este condusă mașina, nu este un avantaj. Dimpotrivă. Este vorba despre șoferii din orașele mici, de la sate și din anumite regiuni ale țării unde numărul accidentelor este redus.

Pentru un astfel de șofer cu vârsta între 30 și 40 de ani care conduce, de exemplu, un automobil cu o capacitate cilindrică de 1,4 litri, cât motorul standard de la Dacia Logan, prețul maxim stabilit de HG este mai mare decât cel plătit în momentul de față. Într-un oraș ca Giurgiu, de exemplu, șoferul respectiv plătește astăzi cel mult 450 de lei pentru RCA, în timp ce tariful maxim stabilit de ASF este de 610 lei.

Guvernul prezintă tarifele maxime pentru RCA: Cel mai mare la persoane fizice - pentru tineri cu mașini puternice CITEȘTE ȘI Guvernul prezintă tarifele maxime pentru RCA: Cel mai mare la persoane fizice - pentru tineri cu mașini puternice

Cu alte cuvinte, dacă firmele de asigurare vor merge toate către prețul maxim, șoferul din provincie va avea de pierdut. Proprietarul celui mai mare broker din România, Viorel Vasile de Safety Broker, crede, însă, că nu se va întâmpla așa.

Lista completă a tarifelor poate fi văzută AICI.

“Asigurătorii care mizează pe volum din RCA nu vor merge la tariful maxim. Ei ar avea un mare dezavantaj dacă ar vinde la același nivel cu celelalte firme, pentru că oamenii ar opta, cel mai probabil, pentru concurență. Și atunci vor cota mai jos, iar aceasta este o veste bună pentru șoferul fără daune, din orașele mici”, spune fondatorul Safety Broker.

Proprietatea, taxată și când nu mai există: Obligația de a plăti impozit pe mașinile radiate a ajuns la Curtea Constituțională CITEȘTE ȘI Proprietatea, taxată și când nu mai există: Obligația de a plăti impozit pe mașinile radiate a ajuns la Curtea Constituțională

Guvernul a stabilit, prin Ordonanță de Urgență, că tariful RCA va fi plafonat pe o perioadă de șase luni. Un proiect de hotărâre de guvern, lansat astăzi în dezbatere publică motivează decizia în baza legii concurenței, arătând că piața asigurărilor este într-o situație critică.

“Având în vedere împrejurările excepționale, precum disfuncționalitatea evidentă a pieței asigurărilor obligatorii auto din România , consecință a ieșirii recente din piața asigurărilor a unor operatori care vindeau ieftin , dar cu pierderi masive, precum și a situațiilor de dificultate financiară majoră ale unor societăți din piață, fapt ce a generat o evoluție ascendentă a primelor medii din piață. La aceasta se adaugă volatilitatea ridicată și dispersia extremă a tarifelor de primă RCA pe categorii de risc similare”, arată documentul citat.

Hotătârea de Guvern va fi discutată și cel mai probabil adoptată în ședința Executivului de săptămâna viitoare. Ulterior, asigurătorii vor fi obligați să vândă, timp de șase luni, la tarife sub cele incluse în HG. În caz contrar sunt pasibili de amenzi de până la 50.000 de lei sau de sancțiuni care merg până la ridicarea licenței.

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
tarif rca
tarif maxim