Pilulka, companie de vânzare cu amănuntul de produse farmaceutice, cea mai mare farmacie online a Cehiei, pleacă din România, retragerea, decisă acum, după doar câțiva ani de prezență pe piața locală, făcând parte dintr-un plan prin care vrea să economisească anual circa 4,2 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Compania, lansată de frații Martin și Petr Kasov în 2013, își va consolida, însă, poziția pe alte piețe, respectiv în Cehia, Slovacia, Austria și Ungaria, dar cu o reducere a numărului de angajați în Praga și Bratislava.
„Restructurarea și părăsirea României, care anul trecut a adus o pierdere de 20 milioane CZK (circa 800.000 euro - n.r.), la un nivel al EBITDA de 74 milioane CZK, nu surprinde”, spune analistul bancar Fio Jan Tománek.
„Nu există nicio schimbare în ambiția noastră de a moderniza piața farmaciilor. Toți pașii sunt în așa fel încât să nu aibă impact asupra creșterii vânzărilor și a profitabilității. Calculăm că 2023 va fi cel mai de succes an din istoria Pilulka, ceea ce este indicat și pentru prima jumătate a anului, pentru care vom termina cu aproximativ șase procente peste vânzările de anul trecut, cu o perspectivă optimistă pentru a doua jumătate a anului”, spune, pe de altă parte, Martin Kasa, membru al Consiliului de Administrație.
Cehii au intrat pe piața românească în 2018, având pierderi în fiecare an, conform datelor Profit.ro.
Anul trecut, Pilulka a avut, în România, afaceri de 15,1 milioane lei și o pierdere de 3,6 milioane lei, cu 25 de angajați.
La nivel global, vânzările au atins 147,8 milioane euro.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Casa de Comerț Unirea, relansată după eșec, discută deschiderea de magazine în spații ale Poștei Române. Plan de extindere națională, inclusiv în francizăÎn 2022, Pilulka s-a extins în Ungaria și Austria, a deschis un nou centru de distribuție în Olomouc (Cehia) și și-a extins propriul serviciu Pilulka Express în Cehia.
Din 2020, acțiunile Pilulka sunt tranzacționate la Bursa de Valori din Praga.