Situație ușor înghețată la producătorul înghețatei Amicii: datorii de 3,6 milioane euro, în principal către bănci

Situație ușor înghețată la producătorul înghețatei Amicii: datorii de 3,6 milioane euro, în principal către bănci
scris 13 oct 2017

Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători și distribuitori naționali, încă din 1994, dar intrat în insolvență la sfârșitul anului trecut, trebuie să achite 3,6 milioane euro către creditori pentru a rămâne pe piață, circa 2,7 milioane euro din această sumă reprezentând datorii față de bănci. Suma a fost inclusă în tabelul definitiv al creanțelor, înaintat judecătorilor, și este apropiată de cifra avansată la începutul anului de Profit.ro.

Datoriile sunt către BRD, ING și Unicredit.

Urmărește-ne și pe Google News

Către buget, datoriile se ridică la 1,5 milioane lei, alte restanțe fiind către diverși furnizori.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Compania, cu sediul în Piatra Neamț, și-a justificat intrarea în insolvență prin faptul că are datorii mai vechi de 60 de zile și mai mari de 40.000 de lei și că a ajuns în stare de insolvență pentru că în activitatea sa financiară a înregistrat un dezechilibru concretizat în lipsa de lichidități necesare pentru plata datoriilor exigibile către creditor.

În februarie, Profit.ro a prezentat însă un document în care compania reclama că a intrat în derivă după ce s-a văzut încolțit de furnizori din alte țări subvenționați mai bine de statul lor, obligat de Guvern să-și majoreze cheltuielile de personal deși concediase angajați și lovit de multinaționale, supermaketuri și  hypermarketuri, care au venit cu prețuri mici și oferte promoționale, scoțându-i de pe piață și pe micii comercianți de cartier prin care își plasa produsele.

FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de \ CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de "Regele Puiului", au fost preluate de compania agricolă Vitall

Kubo Ice Cream, cu peste 160 de angajați, este unul dintre marii producători și distribuitori naționali de înghețată, prezent pe piață din 1994 și având centre de lucru la Arad, Bacău, Baia-Mare, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Neamț, Pitești, Turda.

Situație ușor înghețată la producătorul înghețatei Amicii: datorii de 3,6 milioane euro, în principal către bănci

În vara anului trecut, acționarii companiei căutau din nou un partener de business, după ce în 2008 negociaseră vânzarea cu un fond de investiții, afacerea căzând odată cu izbucnirea crizei financiare.

Date financiare furnizate de termene.ro:

Situație ușor înghețată la producătorul înghețatei Amicii: datorii de 3,6 milioane euro, în principal către bănci

Situație ușor înghețată la producătorul înghețatei Amicii: datorii de 3,6 milioane euro, în principal către bănci

viewscnt
Afla mai multe despre
amicii
inghetata
insolventa