Terenurile și construcțiile companiei Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători și distribuitori naționali, pe piață din 1994, dar intrat în faliment în primăvara anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, după ce s-a aflat în insolvență de la sfârșitul anului 2016, au fost evaluate la peste 3,4 milioane euro. Profit.ro a anunțat anterior că producătorul de înghețată trebuie să achite 3,6 milioane euro către creditori pentru a rămâne pe piață, circa 2,7 milioane euro din această sumă reprezentând datorii față de bănci.
Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători și distribuitori naționali, pe piață din 1994, dar aflat în insolvență de la sfârșitul anului 2016, a intrat în faliment. Profit.ro a anunțat anterior că producătorul de înghețată trebuie să achite 3,6 milioane euro către creditori pentru a rămâne pe piață, circa 2,7 milioane euro din această sumă reprezentând datorii față de bănci.
Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători și distribuitori naționali, încă din 1994, dar intrat în insolvență la sfârșitul anului trecut, trebuie să achite 3,6 milioane euro către creditori pentru a rămâne pe piață, circa 2,7 milioane euro din această sumă reprezentând datorii față de bănci. Suma a fost inclusă în tabelul definitiv al creanțelor, înaintat judecătorilor, și este apropiată de cifra avansată la începutul anului de Profit.ro.
Unii dintre factorii care au condus spre insolvență producătorul înghețatei Amicii, printre marii producători și distribuitori naționali, prezent pe piață din 1994, reprezintă un studiu de caz pentru multe firme românești care pot apuca pe același drum din motive similare.
Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, unul dintre marii producători și distribuitori naționali, încă din 1994, dar intrat în insolvență la sfârșitul anului trecut, trebuie să achite aproape 4 milioane de euro către creditori pentru a rămâne pe piață, circa 2,7 milioane euro din această sumă reprezentând datorii față de bănci.
Kubo Ice Cream Company, producătorul înghețatei Amicii, și-a cerut intrarea în insolvență, după ce anul trecut a raportat o pierdere netă de peste 2,1 milioane de lei, la o cifră de afaceri care a depășit 27 milioane de lei.