Randamentul dividendului Romgaz pentru 2018 ar putea fi de 3 ori mai mic decât cel din 2017. Principal pierzător: statul român

Randamentul dividendului Romgaz pentru 2018 ar putea fi de 3 ori mai mic decât cel din 2017. Principal pierzător: statul român
scris 10 aug 2018

Randamentul potențial al dividendului Romgaz s-ar putea situa la 4,8%, în varianta unei distribuții a profitului de 50%, respectiv la 8,6%, în situația unei distribuții de 90% (cum a fost cazul pentru profitul realizat în 2017), reiese dintr-o analiză a Tradeville efectuată pe baza bugetului rectificat al companiei, aferent anului 2018. Acesta este mult inferior randamentului din anii trecuți, de 13,56% n 2017 și de 12,36% în 2016.

“Utilizând profitul bugetat rectificat de 1,123 miliarde lei și capitalizarea din 20 iulie (prețul de închidere de 31,10 lei/acțiune), și aplicarea unei rate de distribuție a dividendelor de 90%, rezultă că randamentul dividendului ar fi estimat la 8.64%, iar în situația unei rate de distribuție a dividendelor de 50%, randamentul dividendului ar fi estimat la 4.80%”, relevă analiza Tradeville.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a estimat la finalul lunii iulie că statul român va încasa de la Romgaz impozite totale și dividende cu 35% sub cele percepute în 2017.

Dacă pentru 2017, statul român, acționar principal cu 70% la Romgaz, a încasat dividende în valoare de 1,35 miliarde lei, acestea se vor reduce la 400 de milioane de lei în exercițiul financiar aferent lui 2018, dacă se respectă prevederea legală referitoare la un nivel de distribuție a dividendelor de 50% din profit. Chiar dacă este luat în calcul procentul de anul trecut, de 90%, statul tot n-ar încasa dividende decât în valoare de 720 milioane lei.

Prețul gazelor de pe bursa vieneză s-a majorat cu 15% în ultimele 6 luni

Randamentul dividendului Romgaz pentru 2018 ar putea fi de 3 ori mai mic decât cel din 2017. Principal pierzător: statul român

Analiștii au analizat și impactul creșterii cheltuielilor cu impozitele și taxele cu 18.89%, la 893,7 milionae lei RON, față de bugetul Romgaz aprobat inițial pe 2018. În opinia lor, Cheltuielile cu impozitele și taxele au crescut atât ca urmare a introducerii de către ANRM a prețului gazelor de pe bursa vieneză ca preț de referință în formula de calcul a redevențelor, dar și ca urmare a evoluției acestuia.

Față de sfârșitul anului 2017, la data de 20 iulie 2018, cotația gazului prezenta o creștere de 15.01%, la 22.6 EUR/MWh.

În cazul principalului concurent al Romgaz pe piața producătorilor de gaze, OMV Petrom, Tradeville a calculat un randament al acțiunilor year-to-date (de la 29 decembrie 2017 până la 2 august 2018) de 11,19%. Valoarea este de 3,6 ori mai ridicată decât cea a randamentului indicelui reprezentativ al bursei românești (BET), care s-a situat la 3,10% ȋn aceeași perioadă.

viewscnt
Afla mai multe despre
randament
actiune
romgaz
omv petrom
sng
snp