Problemele rămân mari la CFR Marfă: Directorul general a fost demis după doar 8 luni. El lucrase la Coca Cola și Red Bull

Problemele rămân mari la CFR Marfă: Directorul general a fost demis după doar 8 luni. El lucrase la Coca Cola și Red Bull
scris 20 dec 2016

Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, numit acum opt luni în urma unei selecții, a fost revocat din funcție de către consiliul de administrație al companiei de stat, "ca urmare a analizării activității de management a acestuia", a anunțat marți compania.

Mihuț Constantin Crăciun, care are experiență în companii specializate în băuturi precum Coca Cola și Red Bull, a fost numit în 18 aprilie de către Ministerul Transporturilor, care controlează CFR Marfă, în funcția de director general al societății.

Urmărește-ne și pe Google News

"În perioada următoare conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de Pavel Bărculeț, care în prezent ocupă funcția de director departament economic financiar, până la desemnarea unui director general în urma procedurii de selecție conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare", a precizat CFR Marfă.

EXCLUSIV Planul Guvernului pentru restructurarea CFR Marfă înaintea privatizării: Ore suplimentare tăiate și executarea datornicilor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Planul Guvernului pentru restructurarea CFR Marfă înaintea privatizării: Ore suplimentare tăiate și executarea datornicilor

Crăciun a fost numit în urma unei proceduri de selecție, în baza Ordonanței de Urgență privind guvernanța corporativă în instituțiile publice, arată news.ro.

Crăciun a făcut parte din echipa de management al producătorului și distribuitorului de băuturi răcoritoare Coca Cola România încă de la intrarea pe piața locală, în perioada ianuarie 1992 - octombrie 1996.

De asemenea, el a fost director de vânzări la producătorul de tutun Japan Tabacco International si director general Red Bull România, Bulgaria, Albania și Moldova.

Din decembrie 2015 până în aprilie 2016, Crăciun a ocupat funcția de consilier la cancelaria primului ministru pe probleme de economie și transport.

CFR Marfă și-a diminuat pierderile până la 3,5 milioane de lei pe lună în perioada mai-august, ceea ce înseamnă o reducere de 80% față de primele patru luni ale anului, când pierderile lunare erau de 17,5 milioane de lei, potrivit datelor publicate de transportatorul feroviar.

Anul trecut, CFR Marfă a înregistrat o cotă de piață de circa 57%, principalul său concurent fiind Grupul Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. 

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr marfa
director