OFICIAL Dan Șucu își anunță intrarea pe piața imobiliară, prezentată de Profit.ro din iulie. În 3 ani va finaliza un complex rezidențial din București: un tărâm al fericirii într-o mare de războaie

OFICIAL Dan Șucu își anunță intrarea pe piața imobiliară, prezentată de Profit.ro din iulie. În 3 ani va finaliza un complex rezidențial din București: un tărâm al fericirii într-o mare de războaie

Sursa foto: Dreamstime/Marian Mocanu

scris 26 sep 2017

Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, a anunțat oficial că intră pe piața imobiliară, confirmând astfel informațiile transmise de Profit.ro din luna iulie. El confirmă și că este implicat în construcția unui complex rezidențial în zona Domenii din București, informație transmisă ieri de Profit.ro, cu mult înainte pe Profit Insider, precizând că proiectul va fi construit în trei faze, pe un teren de circa trei hectare, și va cuprinde aproximativ 800 de apartamente, având ca termen de finalizare trei ani.

El va vinde apartamente la prețuri pornind de la 70.000 de euro + TVA pentru un studio și la 265.000 de euro + TVA pentru un penthouse.

Urmărește-ne și pe Google News

Prima fază de construcție constă într-o clădire 2S+P+5E+6-7R cu 193 de unități de tip studio, apartamente cu două, trei și patru camere, penthouse-uri și duplex-uri și 240 de locuri de parcare dispuse în totalitate subteran. Faza a doua este programată să înceapă cel mai târziu în prima jumătate a anului viitor și presupune construcția a două clădiri 2S+P+5E+6-7R cu un total de 235 de apartamente și 300 de locuri de parcare. Cea de-a treia fază va cuprinde clădiri de apartamente și o zonă comercială. 

FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România\ CITEȘTE ȘI FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România", pe străzile din Chișinău

Valoarea totală a proiectului Arcadia Apartments Domenii este estimată în jurul sumei de 100 de milioane de euro, din care 18 milioane de euro a fost costul aferent achiziției terenului pe care va fi dezvoltat ansamblul. 

“Împreună cu partenerii mei, ne-am îndrăgostit de această locație de la prima vizionare. Un teren mare, de aproape 3 hectare, cu o localizare excelentă în zona Domenii, cu acces la cinci străzi diferite, o zonă civilizată, verde, liniștită. Conceptul pe care l-am dezvoltat ține cont de toate aceste avantaje și creează premisele unei insule de liniște și fericire în mijlocul unui oraș zbuciumat, tot așa cum în Grecia antică ARCADIA era tărâmul fericirii într-o mare de războaie. Proiectul pe care îl propunem livrează indubitabil valoare și pentru oricine se familiarizează cu el devine de nerefuzat”, declară, într-un comunicat, Dan Șucu, investitor în proiect.

Profit.ro a anunțat ieri, prezentând informațiile de pe site-ul OSIM, că Dan Șucu a cerut înregistrarea mărcii Arcadia Apartments, pentru construcția unui complex rezidențial în zona Domenii din București. El a cerut înregistrarea mărcii prin firma imobiliară pe care și-a lansat-o recent împreună cu grupul Conarg, DVD Residential Imobiliare, conform informațiilor publice pe site-ul OSIM.

Tot Profit.ro a anunțat, în urmă cu o săptămână, cu mult înainte pe Profit Insider, că producătorul de metale feroase și semifabricate Grivița București, controlat de un dezvoltator imobiliar, vrea să semneze în octombrie actele în baza cărora să îi vândă lui Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, cu 9 milioane de euro, parte dintr-un teren aflat aproape de Calea Griviței și care a primit deja, conform informațiilor Profit.ro, PUZ-ul primăriei pentru dezvoltarea unui complex rezidențial. Diferența de 9 milioane euro, până la suma totală de 18 milioane euro aferentă întregului teren, a fost achitată companiei imobiliare PBS Real Estate Holding, controlată de investitori israelieni.

Complexul Arcadia Apartments va fi construit pe un teren aflat între Calea Griviței și Piața Domenii.

În 2011, Dan Șucu era creditat cu o avere de 150 milioane euro.

OFICIAL Dan Șucu își anunță intrarea pe piața imobiliară, prezentată de Profit.ro din iulie. În 3 ani va finaliza un complex rezidențial din București: un tărâm al fericirii într-o mare de războaie

Dan Șucu și-a lansat compania imobiliară în august anul trecut, în parteneriat cu grupul de construcții Conarg Pitești, fostul Trust de Construcții Industriale.

Viitorul complex Arcadia Apartments

Viitorul complex Arcadia Apartments

Terenul pentru care Șucu a semnat promisiunea de cumpărare are deja avizul autorității locale pentru a găzdui un complex rezidențial, cu spații comerciale și chiar de învățământ, conform informațiilor Profit.ro.

Stomatologii caută soluții să vină mai aproape de clienți. Un stomatolog timișorean și-a deschis clinică lângă aeroport pentru a fi găsit mai ușor de străini CITEȘTE ȘI Stomatologii caută soluții să vină mai aproape de clienți. Un stomatolog timișorean și-a deschis clinică lângă aeroport pentru a fi găsit mai ușor de străini

Dan Șucu a fost prezent până acum pe piața imobiliară doar ca furnizor de mobilă, prin compania Mobexpert, în timp ce Conarg, alături de care și-a lansat anul trecut compania imobiliară, are peste 1.1 milioane metri pătrați de proiecte construite în domeniile industrial și logistic, rezidențial și hotelier, retail, birouri etc, având în portofoliu livrări precum Mercure Bucharest City Center, Brătianu Business Center, Metro Pitești, Ikea Băneasa, Centrul Tehnic Titu-Renault, Câmpineanu Office Building, Hotel Ramada Pitești, Vitantis Shopping Center București, Cora Bacău.

Mobexpert este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România, având o rețea de 30 de hipermagazine și magazine, la care se adaugă un hipermagazin la Sofia (Bulgaria) și un magazin în Belgrad (Serbia).

Viitorul complex Arcadia Apartments

Viitorul complex Arcadia Apartments

viewscnt
Afla mai multe despre
dan sucu
imobiliar
mobexpert