Boardul Microsoft i-ar fi cerut lui Bill Gates, anul trecut, să se retragă după ce acesta ar fi avut o relație cu o angajată a companiei, conform WSJ.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Gates a demisionat și din consiliul de administrație al grupului Berkshire Hathaway, al miliardarului Warren Buffett, din care a făcut parte începând din 2004.
”Am luat decizia de a demisiona din ambele consilii de administrație din care am făcut parte, Microsoft și Berkshire Hathaway, pentru a mă dedica mai mult priorităților filantropice care includ sănătatea și dezvoltarea, educația și angajamentul meu tot mai mare în combaterea schimbărilor climatice. Lidershipul companiilor Berkshire și Microsoft sunt mai puternice ca niciodată, așa că este momentul potrivit să fac acest pas”, a transmis atunci Gates.
În această lună, Bill și Melinda Gates au anunțat că vor divorța, după 27 de ani de căsnicie.
CITEȘTE ȘI FOTO Proprietarii Dedeman pregătesc prima lor dezvoltare imobiliară, un proiect gigant cu locuințe, mall, birouri și hotelBill Gates a co-fondat Microsoft în 1975, împreună cu Paul Allen, care a murit în 2018. Gates a fost CEO până în anul 2000, când rolul a fost preluat de Steve Ballmer. Actualul director general al Microsoft, Satya Nadella, a venit la conducerea grupului în 2014.
Gates a fost director al board-ului Microsoft până în 2014, dar a început să dedice mai mult timp Bill & Melinda Gates Foundation din 2008.
Gates este între acționarii de top ai Microsoft. Acesta deține 1,36% din acțiunile Microsoft, potrivit FactSet. Compania a fost listată la bursă în 1986, iar în prezent este una dintre companiile cele mai valoroase din lume, cu o capitalizare de piață de 1.210 miliarde de dolari.