Măsurile decise de Guvern: Credite garantate și cu dobândă subvenționată, rambursări de TVA, șomaj tehnic acoperit

Măsurile decise de Guvern: Credite garantate și cu dobândă subvenționată, rambursări de TVA, șomaj tehnic acoperit
scris 19 mar 2020

Plafonul de garantare a creditelor de investiții și de capital de lucru pentru întreprinderi mici și mijlocii a fost majorat cu 5 miliarde lei și poate fi suplimentat cu încă 5 miliarde lei, chiar și până la 15 miliarde lei dacă va fi necesar, dobânda fiind subvenționată integral, a anunțat premierul Orban.

Garanția va fi în cuantum de 90% pentru credite de până în 1 milion lei și de 80% la credite de peste 1 milion lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Măsurile pregătite de Guvern au fost anunțate ieri de Profit.ro.

Astfel, Ministerul Finanțelor va garanta până la 80% din valoarea finanțărilor acordate IMM. Valoarea maximã a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depãși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita a 5 milioane lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximã a finanțãrii este de 10 milioane de lei.

Totodatã, valoarea maximã cumulatã a finanțãrilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilitãți este de 10 milioane lei.

Pentru microîntreprinderi sau întreprinderi mici, statul va acorda garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusive dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90%. Valoarea maximã a finanțãrilor va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi și de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici.

Valoarea maximã a fiecãrei finanțãri acordate unui beneficiar nu poate depãși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii doi ani fiscali, în limita pragurile prevãzute anterior.

Ministerul Finanțelor Publice va subvenționa 100% din dobânzile pentru creditele ce urmeazã a fi garantate, atât pentru microîntreprinderi, cât și pentru întreprinderi mici și mijlocii.

Dobânda va fi subvenționatã de la momentul acordãrii creditului pânã la data de 31 martie 2021.

Acordarea subvenției de dobândã se menține în anii 2021-2022, începând cu luna aprilie 2021 doar în condițiile în care creșterea economică estimatã de CNSP pentru acești ani se situeazã sub nivelul celei înregistrate în anul 2020 și se stabilește prin Hotãrâre de Guvern.

Obligațiile fiscale restanțe și alte creanțe bugetare se vor achita din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordate în cadrul
programului.

Criza Coronavirus - LIVE TEXT Primul caz de coronavirus confirmat în ANAF CITEȘTE ȘI Criza Coronavirus - LIVE TEXT Primul caz de coronavirus confirmat în ANAF

Perioada de garantare a creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru va fi de 36 de luni cu posibilitatea prelungirii cu 36 de luni. Pentru creditele de investiții a fost menținutã perioada de 120 de luni.

Ministerul va acoperi de la buget și comisionul de administrare pentru acoperirea costurilor de acordare și monitorizare a garanțiilor acordate de F.N.G.C.I.M.M.

Guvernul a decis totodată sã fie suspendate sau sã nu înceapã mãsurile de executare silitã prin poprire a persoanelor fizice, cu excepția executãrilor silite care se aplicã pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotãrâri judecãtorești pronunțate în materie penalã. Mãsurile de suspendare a executãrii silite prin poprire asupra sumelor urmãribile reprezentând venituri și disponibilitãți bãnești se aplicã, prin efectul legii, de cãtre instituțiile de credit sau terții popriți, fãrã alte formalitãți din partea organelor fiscale.

Actul normativ mai prevede cã, pe perioada stãrii de urgențã, pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a ordonanței de urgențã și neachitate pânã la încetarea mãsurilor prevãzute de starea de urgențã nu se calculeazã și nu se datoreazã dobânzi și penalitãți de întârziere conform Codului de procedurã fiscalã. Aceastã facilitate va fi menținutã pentru încã 30 de zile de la încetarea stãrii de urgențã.

În acest fel, contribuabilii sunt eligibili sã participe, de exemplu, la procedurile de achizițiile publice derulate în aceastã perioadã sau sã nu li se anuleze diverse autorizații.

Având în vedere riscul apariției unor dezechilibre financiare la nivelul economiei naționale cu impact asupra contribuabililor, a fost consideratã necesarã prorogarea dispozițiilor referitoare la termenele de depunere a notificãrilor și a cererilor depuse de aceștia pentru a beneficia de mãsurile de restructurare a obligațiilor bugetare.

Astfel, s-a decis prorogarea termenului pentru depunerea intenției de restructurare pânã la data de 31 iulie 2020 și prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare pânã la data de 30 octombrie 2020

Prin derogare de la prevederile privind Codul Fiscal, contribuabilii care aplicã sistemul de declarare și platã a impozitului pe profit anual, cu plãți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plãțile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul
impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se pãstreazã pentru toate trimestrele anului fiscal 2020. De asemenea, pentru cei care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, se aplicã pentru plãțile anticipate datorate pentru trimestrele rãmase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anului fiscal modificat care începe  în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.

De asemenea, pe durata stãrii de urgențã, întreprinderile mici și mijlocii care dețin certificatul de situație de urgențã emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiazã de amânarea la platã pentru serviciile de utilitãți - electricitate, gaze naturale, apã, servicii telefonice si de internet, precum și de amânarea la platã a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

Prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevãzute anterior încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii, care dețin certificatul de situație de urgențã emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, poate fi invocatã forța majorã împotriva acestora numai dupã încercarea, doveditã cu înscrisuri comunicate între pãrți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgențã.

Guvernul a decis și prorogarea termenului de platã pentru impozitulpeclãdiri, impozitul pe teren, respective impozitul pe mijloacele de transport de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020, perioadã în care se vor primi în continuare bonificațiile stabilite de consiliile locale.

În aceste condiții, Guvernul a aprobat ca plata ratelor și dobânzilor aferente împrumuturilordin venituri rezultate din privatizare acordate de Ministerul Finanțelor Publice unitãților administrative-teritoriale sã se poate amâna, la cererea acestora, pe o perioadã de trei luni, de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgențã. Pentru aceastã perioadã, Ministerul Finanțelor Publice nu calculeazã dobânzi și dobânzi de întârziere. Facilitatea nu este acordatã împrumuturilor care înregistreazã restanțe la platã.

Ținând cont de necesitatea achiziției în continuare a materialelor și echipamentelor sanitare necesare, Ministerul Finanțelor Publice acordã un împrumut din venituri rezultate din privatizare în valoare de 1,15 miliarde lei Companiei Naționale UNIFARM S.A., pe o perioadã de 6 luni.

Începând cu data intrãrii în vigoare a ordonanței de urgențã, pe perioada stãrii de urgențã instituite pe teritoriul României, se autorizeazã ordonatorii principali de credite sã efectueze virãri de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, dupã caz, astfel încât sã asigure fondurile necesare pentru aplicarea mãsurilor de combatere și prevenire a rãspândirii infectãrii cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Ministerul Finanțelor Publice va aproba repartizarea pe trimestre a virãrilor de credite bugetare ºi credite de angajament, pe baza
comunicãrilor transmise de ordonatorii principali de credite a virãrilor în termen de 5 zile lucrãtoare de la data efectuãrii.

Rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde lei este o altă măsură decisă de Guvern.

Va fi majorat bugetul alocat pentru decontarea concediilor medicale.

Va fi asigurată plata șomajului tehnic din bugetul Ministerului Muncii, pentru plata a 75% din salariul brut, nu mai mult de 75% din salariul mediu brut.

De aceste măsuri va beneficia categoria de angajatori care a fost afectată direct de măsuri restrictive care au fost dispuse de autorități în situația de urgență.

”Dau exemplu hoteluri, restaurante, cafenele, instituții de spectacole, prin suspendarea activității pe perioada situației de urgență. Practic, acești angajatori, aceste companii sau alte categorii de angajatori, ca urmare a măsurilor restrictive adoptate de autorități în baza decretului pentru situații de urgență, este clar că nu își pot plăti angajații, pentru că și-au întrerupt temporar, total sau parțial activitatea”, a explicat Ludovic Orban.

EXCLUSIV LISTA Efect dur al coronavirus - 50% dintre hotelurile din România se închid: celebrul Iaki al lui Hagi, Ramada Parc, Aro Brașov, Rozmarin, International Sinaia. Concedieri masive CITEȘTE ȘI EXCLUSIV LISTA Efect dur al coronavirus - 50% dintre hotelurile din România se închid: celebrul Iaki al lui Hagi, Ramada Parc, Aro Brașov, Rozmarin, International Sinaia. Concedieri masive

Firmele direct afectate de epidemie, nu de măsurile de urgență dispuse de Guvern, trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere că le-a scăzut  cifra de afaceri cu minimum 25%.

”O categorie de companii sunt cele care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu îi pot permite să-și plătească, companiile trebuie să depună o declarație care să arate că le-au scăzut afacerile cu cel puțin 25%”, a spus Orban.

Premierul a arătat că a luat decizia de a susține plata șomajului tehnic și din cauza contextului epidemiei de COVID-19.

”Dacă am fi ales măsura activă de a susține plata salariului într-un procent, printr-o măsură activă din bugetul fondului de șomaj, am fi instituit obligația acestor angajați de a se duce la muncă, de a intra în contact. Or, am considerat că este, pe moment, pentru situația de urgență, mult mai utilă măsura de a plăti acest șomaj tehnic, neobligându-i să se ducă la serviciu și oferindu-le posibilitatea să stea acasă și să evite contacte sociale care ar fi putut să crească riscul de contaminare”, a afirmat premierul. 

Conform Ministerului Muncii, în ceea ce privește șomajul tehnic, Guvernul a stabilit că în timpul stării de urgență, pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activității, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației va fi de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

De aceste prevederi urmează să beneficieze salariații angajatorilor care îndeplinesc una din următoarele condiții:

a) întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin Certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobată prin ordin.

b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzută pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Decontarea sumelor plătite cu titlu de indemnizație, din bugetul asigurărilor pentru șomaj,  se face în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor, iar aceste sume se reîntregesc din fonduri externe nerambursabile prin Ministerul Fondurilor Europene, în limita sumelor alocate pentru această intervenție și în conformitate cu prevederile și regulile de eligibilitate ale Programului Operațional Capital Uman.

OUG introduce și unele prevederi care să asigure acordarea, în continuare, a stimulentului de inserție și a indemnizației de sprijin prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor. Guvernul a stabilit ca aceste drepturi să nu înceteze în situația în care părintele, ca urmare a instituirii măsurilor generate de starea de urgență, se află în situații de suspendare sau chiar de încetare a raportului de muncă sau de serviciu prin restructurarea/restrângerea activității angajatorului. Acordarea drepturilor, în aceste condiții, se realizează pe o perioadă de 90 zile, după această perioadă urmând să fie reanalizată situația și să se aplice prevederile legale corespunzătoare.

Actul normativ adoptat de Guvern mai prevede introducerea poștei electronice ca principal mijloc de comunicare între cetățean și autoritatea administrației publice centrale sau locale, în vederea stabilirii drepturilor la beneficiile de asistență socială.

Pot fi solicitate prin poștă electronică: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația de stat pentru copii, drepturile acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, alocația lunară de plasament, drepturile acordate în procedura adopției, ajutorul pentru încălzirea locuinței, indemnizația lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România.

De asemenea, pe perioada stării de urgență pot fi depuse prin poștă electronică și  cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata, în condițiile legii, a drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Măsurile adoptate de Guvern vizează și beneficiile de asistență socială pentru copii și tineri, care au drept condiție frecventarea cursurilor școlare. Astfel, alocația de stat pentru copii, alocația lunară de plasament și alocația pentru susținerea familiei se acordă fără întrerupere pe perioada instituirii măsurilor de urgență. De asemenea, alocația zilnică de hrană, de care beneficiază copiii cu cerințe educaționale special, se acordă pe perioada valabilității certificatului de orientare școlară fără a fi condiționată de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară.

Totodată, pentru a evita deplasarea persoanelor cu afecțiuni grave, care au concedii de peste 90 de zile, respectiv peste 183 de zile, a fost reglementată eliberarea și decontarea certificatelor de concediu medical, care cuprind a 91-a zi sau depășesc 183 de zile, acordate în perioada stării de urgență, fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Impactul financiar estimat pentru aplicarea măsurilor de urgență stabilite de Guvern este de 2 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
criza
masuri