FOTO Neverland, fosta reședință a megastarului Michael Jackson, scoasă la vânzare cu 67 milioane dolari

FOTO Neverland, fosta reședință a megastarului Michael Jackson, scoasă la vânzare cu 67 milioane dolari

Sursa foto: John Wiley/wikimedia

Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mar 2017

Neverland, fosta fermă din California în care a locuit megastarul american Michael Jackson, a revenit de curând pe piața imobiliară, cu un preț de 67 de milioane de dolari, în scădere cu 33% față de prețul ei inițial din 2015, care era de 100 de milioane de dolari, informează Le Figaro.

Un nou episod din saga ”Neverland”, celebra reședință a cântărețului Michael Jackson, înzestrată cu un parc de distracții privat, a început de curând în Statele Unite. Scoasă la vânzare cu prețul de 100 de milioane de dolari în 2015 de agenția Sotheby's, ferma Neverland a revenit pe piața imobiliară cu prețul de 67 de milioane de dolari, reprezentând o scădere cu 33% față de prețul ei inițial, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Regele muzicii pop” a cumpărat acea proprietate uriașă de 2.700 de hectare în anii 1980 contra sumei de 19,5 milioane de dolari. După ce a acumulat datorii impresionante și a intrat în incapacitate de plată, starul american a fost nevoit să își vândă proprietatea, redenumită ”Sycamore Valley Ranch”, companiei Colony Capital, în anul 2008.

Eugene Kaspersky, un rus în România: Bran și Peleș - castele legendare și high-tech, Casa Poporului - mamut CITEȘTE ȘI Eugene Kaspersky, un rus în România: Bran și Peleș - castele legendare și high-tech, Casa Poporului - mamut

Acel fond de investiții a cumpărat ferma Neverland cu aproximativ 23,5 milioane de dolari și a investit alte câteva milioane de dolari în renovarea fermei, cu scopul de a o revinde.

Sursa foto:.thepinnaclelist.com

Sursa foto:.thepinnaclelist.com

Obiectele personale ale cântărețului american, care a murit în 2009, au fost scoase din fermă în timpul renovărilor.

16 dormitoare, 29 săli de baie, un cinematograf cu 50 de locuri și o sală de bal

Neverland aparține de municipalitatea Los Olivos, în comitatul Santa Barbara din California. Reședința de pe această proprietate conține 16 dormitoare, 29 săli de baie, un cinematograf cu 50 de locuri și o sală de bal.

EXCLUSIV FOTO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump

Un uriaș parc de distrații înconjoară reședința principală, iar printre atracțiile principale se află o roată impresionantă și un cort de circ.

În acea oază de pace, inspirată din universul magic al lui Peter Pan, Michael Jackson a compus cele mai multe dintre piesele sale de succes și tot acolo a primit în vizită numeroase celebrități, precum Marlon Brando, Gregory Peck și Elizabeth Taylor.

Ancheta demarată în urma acuzației de agresiune sexuală formulată pe numele cântărețului a început tot la Neverland, unde megastarul invita adeseori copii să vină să se joace în parcul lui de distracții. Starul a fost achitat în 2005 la finalul procesului, însă acel scandal și acea moștenire controversată par să fi influențat negativ buna derulare a procedurii de vânzare a fermei Neverland.

Michael Jackson a câștigat 15 premii Grammy (dintre care două trofee onorifice), 26 American Music Awards (mai mult decât oricare alt artist solo), a fost recompensat cu două stele pe Walk of Fame din Hollywood - în 1980, ca membru al grupului Jackson Five, și în 1984, ca artist solo - și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame - în calitate de membru al grupului Jackson Five, în 1997, și ca artist solo, în 2001.

Cu o viață personală marcată de numeroase controverse și apariții publice intens mediatizate, Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic, pe care starul american îl utiliza ca somnifer. Artistul efectua în acea perioadă o serie de repetiții intense pentru ultimul său turneu din carieră, ”This Is It Tour”, care ar fi trebuit să includă 50 de show-uri și să înceapă în iulie 2009, la Londra.

După decesul cântărețului american, custodia celor trei copii ai lui -  Prince Michael Jackson I, (născut pe 13 februarie 1997), Paris Katherine Jackson (născută pe 3 aprilie 1998) și Prince Michael Jackson II (supranumit ”Blanket”, născut pe 21 februarie 2002) - a fost încredințată mamei megastarului, Katherine Jackson

 

viewscnt
Afla mai multe despre
neverland
jackson