EXCLUSIV Foștii șefi ai Birourilor de Promovare de la New York și Viena, considerați cei mai activi și performanți, au demisionat din Ministerul Turismului după două decenii. Ministrul le oferise 450 euro pe lună

EXCLUSIV Foștii șefi ai Birourilor de Promovare de la New York și Viena, considerați cei mai activi și performanți, au demisionat din Ministerul Turismului după două decenii. Ministrul le oferise 450 euro pe lună

Simion Alb (în stânga) și Simion Giurcă

scris 28 sep 2017

Simion Alb și Simion Giurcă, foștii șefi ai Birourilor de Promovare a României de la New York și Viena, considerați de mediul de business ca fiind cei mai activi și mai performanți oameni de promovare care au lucrat în ultimii 28 de ani în entitățile care au condus turismul, au demisionat și părăsit Ministerul Turismului la începutul acestei săptămâni. Ministrul de resort, Mircea Dobre, care a închis toate birourile de turism ale României din străinătate în luna iunie, în plin sezon turistic, a chemat directorii acestora în țară, iar celor doi Simioni le-a propus funcții de simpli angajați ai departamentului de promovare, cu salarii de 450 de euro pe lună.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Nu a fost om politic în ultimii ani care să nu declare că își dorește ca românii de valoare cu locuri de muncă în străinătate să se întoarcă în țară și să pună umărul, având în spate experiența acumulată, la dezvoltarea domeniilor în care au activat. Atunci când ministrul a închis birourile de promovare turistică ale României în străinătate, care au activat neîntrerupt dinainte de 1989, cei opt directori ai acestora au fost chemați în țară de conducerea ministerului, care le-a propus să lucreze în instituție.

Urmărește-ne și pe Google News

Simion Giurcă, fostul șef al fostului birou de la Viena, relatează pentru Profit.ro că ministrul i-a propus atât lui, cât și omologului de la New York, posturi de simpli angajați în departamentul de promovare al ministerului, cu salarii de 2.100 de lei pe lună. Cu acești bani, adică în jur de 450 de euro lunar, Giurcă, născut în Timișoara și fără locuință în București, spune că abia și-ar fi permis să achite chiria și întreținerea unui apartament în Capitală.

FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România\ CITEȘTE ȘI FOTO Autobuze noi cu inscripția „Produs în România", pe străzile din Chișinău

El s-a clasat în primăvară, pentru al treilea an consecutiv, pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă și pe poziția 28 în topul general, în care apar 230 de manageri și factori de decizie din turism din Austria, într-un clasament publicat de o revistă din această țară. Cu zece ani în urmă, Giurcă a primit Ordinul național "Goldene Verdienstzeichen der Republik Österreich", fiind la acea vreme primul șef de birou de promovare turistică al unei țări decorat de către statul austriac.

În 2014, Giurcă a primit titlul de cetățean de onoare al capitalei Austriei, distincție acordată de Michael Haupl, primarul orașului Viena.

La rândul său, Simion Alb, pe care de-a lungul anilor mulți proprietari de mari hoteluri românești și l-au dorit ca manager, s-a angajat în Ministerul Turismului la finalul anului 1993, din funcția de director al OJT Predeal. El a ocupat, mai întâi, postul de director de promovare al României la Amsterdam, iar un an mai târziu s-a mutat la New York, cu aceeași funcție. Când a plecat în SUA, de acolo veneau în România 29.000 de turiști, pentru ca anul trecut să ajungă 278.000 de americani.

"Plec pentru că întotdeauna au fost importante pentru mine liniștea și mulțumirea ministerului. Ofertele din mediul privat mă onorează. Voi continua să rămân activ în industria ospitalității și să promovez România în străinatate", spune Simion Alb.

"O să iau o decizie în curând", afirmă Alb.

Simion Giurcă va rămâne și el în continuare în turism și va încerca să aducă în continuare străini în România. El s-a angajat în minister în urmă cu 23 de ani, ca director al biroului de la Viena, de unde se transferase din funcția de director al societății de turism Cardinal din Timișoara, care era partea de turism a fostului OJT Timiș. În 1994, când s-a dus Giurcă la Viena, veneau din Austria în jur de 15.000 de turiști pe an, față de peste 200.000 acum.

VIDEO&FOTO Terra Park, lansat cu fast ca primul parc tematic de distracții din București - în faliment și scos la vânzare CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Terra Park, lansat cu fast ca primul parc tematic de distracții din București - în faliment și scos la vânzare

Referitor la salariul de 450 de euro propus de ministrul Dobre, Giurcă apreciază că este relevant pentru cum se tratează experiența românilor care au lucrat în străinătate și pe care politicienii tot spun că și-i doresc întorși în țară. El afirmă că are oferte și variante din mediul de business și că se gândește să accepte fie una dintre ele, fie să pornească o afacere pe cont propriu în incoming.

Reacțiile din piață

"Este, probabil, cea mai mare pierdere pentru turismul românesc din punct de vedere al resurselor umane. Sunt specialiști pe piețele respective, iar ca să mai pregătești alții de un nivel similar costă foarte mulți bani și îți trebuie foarte mult timp să-i crești. Va trece foarte mult timp până când vom avea în Ministerul Turismului persoane de o asemenea calitate profesională", susține Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenției Invitation Romania și unul dintre cei mai vechi oameni de incoming din turismul românesc.

Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), apreciază la rândul său că este o pierdere pentru industrie faptul că acești oameni nu mai lucrează în turismul românesc. "Sperăm să rămână într-o formă sau alta în domeniu. Sunt oameni valoroși și este păcat că statul român îi pierde", afirmă Ile.

EXCLUSIV Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie. Turoperatorii critică și ironizează intenția CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie. Turoperatorii critică și ironizează intenția

"Doi dintre cei mai valoroși oameni pe care i-am avut în echipă. Consider că plecarea lor e o pierdere pentru minister și pentru promovarea României, într-un moment oricum dificil în care se găsește turismul românesc. Din păcate, rămânem cu prea puțini profesioniști în gestionarea acestui domeniu economic, care are un potențial de dezvoltare uriaș", a declarat și fostul ministru al Turismului Elena Udrea.

"Închiderea birourilor de turism extern este, pentru ministrul Dobre, o decizie impusă de sus, pentru că el nu a avut timp să-și facă o viziune despre aceste birouri. Dacă ministrul Dobre crede că mâine aduce un om nou la Viena, în locul lui Giurcă, și în trei săptămâni ăla se bate pe burtă cu premierul Austriei și marii turoperatori de acolo, se înșală. Omului ăstia i-a luat mulți ani ca să ajungă să fie respectat la Viena, ca și lui Simion Alb la NewYork, și i-am aruncat ca pe o măsea stricată. A fost o greșeală majoră și o decizie venită de sus, pe care Dobre a fost obligat să o pună în practică", afirmă Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

EXCLUSIV Birourile externe de turism ale României vor fi desființate, ministrul este atacat dur de industrie pentru că lasă România fără promovare externă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Birourile externe de turism ale României vor fi desființate, ministrul este atacat dur de industrie pentru că lasă România fără promovare externă

Andrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism, arată că cei doi directori care tocmai au părăsit ministerul erau valoroși și ar fi putut ajuta mai departe industria. "Plecarea lor e un lucru negativ și o pierdere pentru turismul românesc și pentru minister. Sunt doi oameni cu o experiență foarte mare", a mai spus acesta.

Deocamdată, la luni bune de la închiderea birourilor care promovau România în străinătate, Ministerul Turismului nu a pus nimic în loc. Turoperatorii se plâng că nimeni nu mai promovează turismul autohton peste granițe și, pe undeva, lucrul se explică: atunci când ai un minister condus de un fost director de marketing de la o firmă de panificație, de o fostă consilieră din Parlament și de un proprietar al unei firme care se ocupă de comerțul cu haine și materiale de construcții și vrei să-l ții în țară cu 450 de euro pe lună pe un om cu experiență, trecut de 50 de ani și decorat de statul austriac, te poți aștepta la orice.

Pe când cei doi directori își semnau demisiile, ministerul Turismului se pregătea să  lanseze un Ghid al Turistului Responsabil, care își propune să încurajeze "responsabilizarea turistului prin ocrotirea și respectarea naturii, a culturii locurilor pe care le vizitează și a valorilor comunităților locale". Din acest moment, cu ghidul lansat și cu turismul nepromovat, vom umbla cu toții în vacanțe, prin lume, responsabili și ocrotind natura, mândri că statul român a cheltuit niște bani pe un lucru de care aveam atât de mare nevoie.

viewscnt
Afla mai multe despre
birouri turism
directori
demisii
ministerul turismului
simion alb
simion giurca
mircea dobre
oaie