Moștenitorul grupului Samsung, Jay Y Lee, a fost luat sâmbătă de autoritățile sud-coreene pentru a fi interogat în dosarul în care este acuzat de dare de mită și deturnare de fonduri, relatează Reuters.
După ce a petrecut o noapte într-o celulă mică de detenție, moștenitorul Samsung Group a fost încătușat și legat cu frânghie albă pentru a fi transportat către locul unde va avea loc interogatoriul. Lee a fost escortat cu o mașină a Ministerului Justiției și a ajuns la biroul procurorului special la aproximativ ora 7.20, ora României, arată news.ro.
Lee, în vârstă de 48 de ani, are o avere estimată la 6,2 miliarde de dolari.
Moștenitorul Samsung Group a fost arestat vineri într-un caz de corupție fără precedent, scandal care în alte țări i-ar costa pe șefii de companii funcțiile.
În Coreea de Sud, poziția lui Jay Y. Lee nu va fi probabil în pericol, dar o absență îndelungată a acestuia poate fi un impediment serios pentru companie.
Tribunalul din Districtul Central al Seulului a emis mandatul de arestare pentru Lee vineri dimineață. Ținând cont de pașii procedurali și de apeluri, ar putea dura până la 18 luni să aibă loc procesul și să se dea verdictul.
Decizia a fost luată din cauza riscului că Lee ar putea distruge dovezi sau ar putea fugi, a explicat un purtător de cuvânt al instanței.
Absența fizică a lui Lee va lăsa Samsung fără un lider care să coordoneze activitățile grupului, iar incertitudinile riscă să împiedice schimbările mari, inclusiv restructurarea promovată de investitorii activiști.
La mai puțin de o lună după ce un procuror special sud-coreean a cerut fără succes ca Lee să rămână în custodie, un tribunal din Seul a aprobat o a doua solicitare de arestare a acestuira.
Conglomeratele din Coreea de Sud conduse de familii, cunoscute ca chaebol, au o lungă istorie de încălcare a legii. Chiar și așa, Lee, acuzat de dare de mită, este primul șef al Samsung care este arestat.
Fabricile companiei vor continua să funcționeze din plin, fără îndoială. Rolul lui Lee, care este vicepreședinte al Samsung Electronics, în operațiunile zilnice nu este oricum bine definit.
Cele trei divizii ale Samsung Electronics, cea mai importantă companie a grupului, de 260 de miliarde de dolari, sunt conduse de trei veterani ai companiei, care își împart rolul de director general.
O absență prelungită a lui Lee s-ar face simțită foarte rapid. O parte din atribuțiile acestuia ar putea fi preluate de Choi Gee-sung, un apropiat și mentor al lui Lee. Samsung Electronics trebuie să finalizeze planul de investiții pentru 2017, iar reorganizarea anuală a conducerii companiei este blocată.