Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994

Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994

Sursa foto:Toru Hanai/Reuters

scris 9 nov 2016

Dolar Index, care măsoară evoluția monedei SUA în raport cu un coș de valute, este în scădere cu 1,6%, pe fondul rezultatelor care îl indică pe Donald Trump potențial câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA. 

Indicele american Standard&Poors’s 500 a coborât cu 5%, în timp ce peso-ul mexican s-a prăbușit cu până la 11% în raport cu dolarul, cel mai mult după 1994, temerile investitorilor fiind că Trump va introduce politici tarifare care vor afecta schimburile între Mexic și SUA.

Urmărește-ne și pe Google News

Titlurile americane de Trezorerie, yenul și aurul au urcat cel mai mult după rezultatul pro-Brexit al referendumului care a avut loc în iunie în Marea Britanie.

Dezorientarea pare dominantă în piețele financiare. „Nimeni de pe Wall Street nu știe cum să includă asta în prețuri”, spune potrivit The Telegraph Steven Chiavarone, manager asociat de portofoliu la Federated Global Investment Management Corp.

Cursul de schimb a fost în zona de 1,10 dolari pentru un euro, iar către ora 7.00 a ajuns la 1,13 dolari pentru un euro. Către deschiderea piețelor europene cotația a făcut retragerea către reperul de 1,12 dolari pentru un euro.

În raport cu yenul, dolarul s-a depreciat cu 3,6%, din zona de 105,30 yeni pentru un dolar până la un minim de 101,50 yeni pentru un dolar. Oficiali ai Ministerului de Finanțe, ai Băncii Japoniei și ai reprezentanților autorității de reglementare a piețelor financiare nebancare se întâlnesc în această dimineață într-o ședință convocată de urgență.

Dolarul s-a depreciat cu 1% și față de francul elvețian și lira sterlină, randamentul titlurilor Trezoreriei SUA a coborât cu 0,1%, la 1,75%, în timp ce prețul petrolului a scăzut cu 3,2%.

Sean Callow, forex strategist la Westpac în Sydney, spune că piețele valutare reacționează de ca și când cei 4 cai ai Apocalipsei ar coborî de pe Trump Tower.

FOTO Alegeri SUA: Fiul lui Donald Trump a încălcat legea, distribuind o fotografie cu buletinul de vot completat CITEȘTE ȘI FOTO Alegeri SUA: Fiul lui Donald Trump a încălcat legea, distribuind o fotografie cu buletinul de vot completat

Aurul crește cu peste 4%, fiind tranzacționat în zona de 1.330 dolari pentru o uncie, în timp ce argintul s-a apropiat de reperul de 19 dolari pentru o uncie, reprezentând o apreciere de aproximativ 3%.

Contractele futures pe indicele londonez FTSE100 au scăzut cu 3,6%, iar MSCI Asia Pacific, care exclude Japonia, a pierdut 2,9%, cel mai mult după Brexit.

Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994

Piețele asiatice au scăzut de asemenea - Nikkei 225 de la Tokyo cu 3,61%, Hang Seng din Hong Kong cu 2,45%, indicele Kospi de la Seul cu 2,25%.

Un recul mai atenuat al burselor din China, cu un declin de 0,61% pentru indicele Shanghai Composite și de 0,58% pentru indicele principal al Bursei de la Shenzen. Scăderi de 3% sunt consemnate în Noua Zeelandă și India, în timp ce piețele din Australia și Taiwan a pierdut aproximativ 2%. Închideri apropiate de 1% sub referință s-au înregistrat pe bursele din Malayezia, Indonezia, Singapore,Vietnam, Thailanda.

Dolarul și piețele bursiere cad. Peso-ul mexican, cel mai slab după 1994
viewscnt
Afla mai multe despre
dolar
euro
alegeri
trump