Conflict în turism: Murad deschide hotelul Lido în august, dar a dat Primăria în judecată pentru că nu-i închiriază locuri de parcare. "Funcționarii din Primărie ne-au sfătuit să-i acționăm în instanță și poate câștigăm, cum a făcut Copos la Hilton"

Conflict în turism: Murad deschide hotelul Lido în august, dar a dat Primăria în judecată pentru că nu-i închiriază locuri de parcare. "Funcționarii din Primărie ne-au sfătuit să-i acționăm în instanță și poate câștigăm, cum a făcut Copos la Hilton"
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 8 mai 2018

Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului din perioada interbelică, când avea singura piscină cu valuri din România, închis însă în 2010 după ce a fost preluat de moștenitorii constructorului, fost prim-ministru în anii '40, va fi redeschis în august de noul administrator, Mohammad Murad. Termenul avansat inițial era luna decembrie a anului trecut. Murad are însă probleme în a asigura hotelului locuri de parcare și susține că funcționari din Primăria Capitalei l-ar fi sfătuit să procedeze precum omul de afaceri George Copos, care, pentru a obține locuri de parcare la hotelul Hilton, a dat municipalitatea în judecată și a câștigat în baza unei hotărâri de guvern care prevede că administrațiile locale sunt obligate să închirieze, prin atribuire directă, locuri de parcare pentru hoteluri, spitale, instituții publice etc., dacă acestea există și sunt la o distanță mai mică de 50 de metri de clădirea respectivă.

Hotelul va fi clasificat la 4 stele plus și va avea 97 de camere și 17 apartamente. Murad spune că, din păcate, deși investește câteva milioane de euro în modernizarea hotelului și repunerea sa în circuitul turistic, nu reușește să rezolve problema parcării. Hotelul nu are parcare proprie, iar Ministerul Turismului, pentru a clasifica o unitate de cazare, are printre criterii și deținerea unor locuri de parcare. 

Urmărește-ne și pe Google News

Omul de afaceri arată că în zonă există mai multe parcări, una chiar lipită de hotel, și a solicitat Primăriei Capitalei să-i închirieze dintre acestea 40 de locuri pentru hotel, plus un loc de autocar. Municipalitatea a ezitat să emită un răspuns oficial, motiv pentru care avocații lui Murad au acționat Primăria în instanță pe motiv că nu respectă Hotărârea de Guvern 955/2004, art. 24, alineat 11, privind locurile de parcare și a câștigat în prima fază. Această hotărâre, arată Murad, este contrară unei decizii a Consiliului Local, conform căreia Primăria nu are voie să închirieze locuri de parcare.

Articolul respectiv din HG 955/2004  stabilește că locurile de parcare aflate la o distanță mai mică de 50 metri de unitățile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive vor fi atribuite acestora prin închiriere.

În urmă cu puține zile, instanța a obligat Administrația Străzilor să atribuie direct hotelului administrat de Murad 35 de locuri de parcare aflate la 50 de metri de hotelul Lido. Decizia este cu posibilitate de recurs.

FOTO Tentativă de înșelătorie pe Facebook. Sunt vizați clienții companiei Altex România CITEȘTE ȘI FOTO Tentativă de înșelătorie pe Facebook. Sunt vizați clienții companiei Altex România

"Unii funcționari din Primărie ne-au sfătuit să dăm Municipalitatea în judecată și poate că vom câștiga, așa cum s-a întâmplat cu George Copos în cazul parcării de la Hilton. Acum așteptăm să vedem dacă Primăria face apel în instanță. Ei spun că respectă hotărărea de Consiliu, nu pe cea de Guvern", spune omul de afaceri.

După aproape 70 de ani de când a intrat pe mâna comuniștilor, ajungând apoi la frații Păunescu și, ulterior, la moștenitorii celui care l-a construit la începutul secolului trecut, unul dintre hotelurile emblemă ale Bucureștiului se pregătește pentru un nou început. Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, a închiriat hotelul pe 15 ani de la proprietari, cu drept de cumpărare, și a pregătit 5 milioane de euro în lucrări de renovare, pentru a redeschide hotelul în toamna acestui an.

"Vreau să-l reîntorc la vremurile de glorie pe care le-a trăit acest hotel, care a fost multă vreme simbolul Bucureștiului. Vreau să-l readuc pe harta turistică a Bucureștiului", a declarat anterior Mohammad Murad pentru Profit.ro.

Hotelierii mai în vârstă își amintesc că pe vremuri, înainte de Revoluție, la Lido, considerat pe atunci o culme a rafinamentului vieții mondene a Bucureștiului, exista singura piscină cu valuri din România.

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

Angajații hotelului le spuneau celor care le treceau pragul că o minune asemănătoare se găsea doar în celebrul hotel Lido din Veneția.

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

De altfel, termenul „lido“ înseamnă în italiană țărm.

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

Sursa foto:armyuser.blogspot.com

În ultimii 25 de ani, singurele valuri care au venit dinspre Lido au fost cele din presa vremii, atunci când a fost privatizat în 1993, și, mulți ani mai târziu, când s-a încins procesul prin care moștenitorii clădirii o revendicau de la frații Păunescu.

EXCLUSIV Fosta perlă a litoralului a fost cumpărată de cel mai mare investitor în turismul de la mare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fosta perlă a litoralului a fost cumpărată de cel mai mare investitor în turismul de la mare

Urmașii doctorului Constantin Angelescu, cel care a construit hotelul în anii '30, l-au revendicat și câștigat definitiv în instanță în 2010, după ce au așteptat 17 ani și ar fi cheltuit un milion de dolari cu procesele. Imediat ce a fost preluat de către moștenitori, hotelul a fost închis și așa a rămas până astăzi.

Complexul Lido - hotelul și Casa Monteoru - a fost construit de doctorul Constantin Angelescu în perioada 1905-1930, după un proiect realizat de cunoscutul arhitect al epocii, Ernest Doneaud, pe un teren cumpărat împreună cu soția sa, Virginia Constantinescu Monteoru, în 1904.

Angelescu, născut în 1869, a studiat medicina la Paris, unde s-a specializat în chirurgie. După studii, s-a întors în țară și a profesat la Spitalul Brâncovenesc și, ulterior, la Spitalul Filantropia, avansând treptat la gradul de profesor universitar (1903) și director al Clinicii Universitare de Chirurgie, potrivit Wikipedia. Angelescu a devenit proprietarul stațiunii Sărata-Monteoru, al unor terenuri petrolifere și imobile în Buzău în urma căsătoriei cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru.

Doctorul Angelescu a intrat în politică în 1901, devenind mai întâi deputat al Partidului Național Liberal, apoi senator și, mai târziu, în intervalul 1914-1916, ministru al Lucrărilor Publice, unde s-a ocupat, printre altele, cu organizarea serviciului sanitar al armatei române în contextul intrării în Primul Război Mondial. În ianuarie - martie 1918 a fost numit de Brătianu ministru plenipotențiar al României la Washington, după care a fost vicepreședinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, înființat de Take Ionescu la Paris.

Cel mai mare \ CITEȘTE ȘI Cel mai mare "exod" de pensionari străini în România din ultimii 25 de ani lasă 1,5 milioane euro. Le plac sarmalele, prăjiturile și stau la cozi pentru cărți poștale

Angelescu a mai fost ministru al Instrucțiunii Publice în două guverne, ministrul Educației Naționale, ministru secretar de stat și apoi consilier regal. În paralel, condus timp de 24 ani Ateneul Român (1923-1947) și Liga Culturală (1941-1947), iar în 1934 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Constantin Angelescu a murit în 1948, la 79 de ani, lăsând în urmă patru fiice și un fiu.

Pentru aproape o săptămână, între 29 decembrie 1933 - 3 ianuarie 1934, după asasinarea premierului Ion Duca în gara din Sinaia de către legionari, Constantin Angelescu a fost prim-ministru interimar.

Mohammad Murad este cel mai mare investitor al ultimilor ani în turismul românesc, iar recent a cumpărat cu 10 milioane de euro fosta perlă a turismului de la mare, Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, informație anunțată în premieră de Profit.ro. Murad a anunțat că va investi în acest complex în jur de 15 milioane de euro.

Mohammad Murad deține, pe lângă lanțul hotelier Phoenicia, și lanțul de restaurante Spring Time și fabrica de conserve Mandy. Murad are la mare 3.500 de locuri de cazare în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp și Neptun. Omul de afaceri a construit în ultimii 10 ani mai mult 2.000 de locuințe în blocuri și vile în București și Constanța

 

viewscnt
Afla mai multe despre
lido
murad
lido
primarie
parcare