Omul de afaceri libanez mai vrea să investească 25 de milioane de euro în transformarea fostei închisori Doftana în cel mai mare centru de conferințe din România.
Omul de afaceri Hassan Morad, unul dintre proprietarii Morad Group, este în curs de preluare a afacerii distribuitorului de produse metalurgice Steel Transport & Logistic din București, demers care include și un proiect pentru 750 de apartamente din apropierea lacului Pantelimon, potrivit surselor Profit.ro.
Omul de afaceri Mohammad Murad i-a transmis un mesaj premierului Nicolae Ciucă în care îi solicită să intervină și să nu se mai construiască în stațiunile din sudului litoralului ca în Mamaia, afirmând că astfel vor fi stricate și Neptun, Olimp, Jupiter, Venus.
Omul de afaceri Mohammad Murad, deținător a mai multor hoteluri pe litoral, semnalează că actualul sezon estival este, pentru România, cel mai slab din ultimii 30 de ani, argumentând și prin faptul că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turiști, în condițiile în care anul trecut, în aceeași perioadă, erau 140.000.
Președintele de onoare al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a afirmat că este nemulțumit de construcțiile din stațiunile de pe litoral, acuzând că Mamaia a fost transformată într-un cartier de oraș, că Năvodariul a fost distrus prin aceste investiții, precizând că nu este normal ca numărul blocurilor să fie mai mare ca al șezlongurilor sau al parcărilor. ”Este o mafie imobiliară și cunosc foarte bine cine este în spatele ei”, a afirmat omul de afaceri.
Omul de afaceri Mohammad Murad a luat în concesiune Închisoarea Doftana, un monument istoric de clasa A, pentru o perioadă de 49 de ani.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) va fi condusă în următorii patru ani de Dragoș Răducan, până în prezent prim-vicepreședinte executiv al FPTR, care a fost ales în această funcție în cadrul Adunării Generale a organizației. De asemenea, Dumitru Luca a fost reales președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Dezvoltatorul imobiliar Onix Residence SRL a fost amendat cu 60.000 de lei și sistarea lucrărilor întrucât nu ar fi respectat autorizația de construire, a anunțat primarul Clotilde Armand.
Hotelul Neptun din stațiunea cu același nume, deținut din 2007 de Grand Plaza Hotel, care operează și hotelul Sheraton din Capitală (fostul Howard Johnson), este cumpărat de o firmă controlată indirect de omul de afaceri libanez Hassan Morad, fratele lui Mohammad Murad, cel mai mare investitor în turismul autohton și președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia, va lansa în jurul datei de 1 decembrie propria platformă de food delivery, în care spune că a investit 3 milioane de euro și care va asigura inclusiv meniuri pentru diete specifice mai multor tipuri de afecțiuni, precum cele hepatice, renale sau diabet.
HoReCa așteaptă marți răspunsul premierului Orban la solicitările de a redeschide interioarele restaurantelor, iar în cazul în care răspunsul nu este cel așteptat, hotelierii vor contraataca pe trei planuri - vor da în judecată guvernul Orban, vor face apel la Opoziție, pentru a presa Executivul să ia măsuri de sprijinire a industriei și nu vor mai împiedica angajații să iasă spontan în stradă, a declarat pentru Profit.ro Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, fosta perlă a litoralului românesc, va fi extins anul viitor cu încă două corpuri de hotel, care vor cumula 520 de camere, a declarat pentru Profit.ro Mohammad Murad, proprietarul complexului. Noua investiție se ridică la 15 milioane de euro și urcă numărul de camere la aproape 1.000.
Candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Mangalia, Zanfir Iorguș, a anunțat sâmbătă, că se retrage din cursa electorală în favoarea candidatului independent Mohhamad Murad, spunând că interesul municipiului trebuie să primeze, iar orgoliile politice sau personale trebuie lăsate la o parte, potrivit News.ro. Primăria Mangalia este condusă de liberalul Cristian Radu care candidează pentru un nou mandat.
Hotelierii de la mare sunt asaltați cu controale din partea diverselor instituții ale statului, majoritatea neavând legătură cu coronavirusul, câte 2-3 pe zi, în medie, acțiuni care blochează managementul și în urma cărora vin amenzi pe care hotelierii, și așa afectați de efectele pandemiei, nu le mai pot plăti, a declarat pentru Profit.ro Mohammad Murad, cel mai mare investitor în turismul autohton și președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Omul de afaceri Mohammad Murad, care a cumpărat și readus în circuitul turistic fosta perlă a litoralului românesc, Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, îi caută pe cei care au lucrat în anii '70 la construcția acestuia pentru a-i avea, ca invitați de onoare, la redeschiderea pentru public a complexului, pe 1 august.
Complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, achiziționat de omul de afaceri Mohammad Murad în 2017 de la Josef Goschy, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, va fi redeschis astăzi, în prezența premierului Ludovic Orban, după o investiție de circa 40 milioane euro, printre cele mai mari de pe litoralul românesc.
Patronatele din turism amenință că vor da Guvernul în judecată pentru "subminarea economiei naționale" dacă nu va permite redeschiderea restaurantelor din hoteluri pe 15 iunie, dată începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care însă - potrivit organizației - nu pot fi prestate în aceste condiții. Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Afacerile din turism s-au prăbușit în ultimele zile, iar hotelurile din țară funcționează pe pierdere, cu un grad de ocupare de sub 20%, pe fondul coronavirus, astfel că unele dintre acestea, ca și multe restaurante, s-au închis deja din lipsă de clienți, susține Mohammad Murad, cel mai mare hotelier din țară și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). El le solicită Ministerului de Finanțe și ANAF să accepte ca firmele de turism să nu mai plătească taxe și impozite 3 luni și îi cere premierului Ludovic Orban un dialog direct cu mediul de afaceri autohton, susținând că, în caz contrar, mai multe de o treime dintre hotelurile și restaurantele din țară și-ar închide porțile.
Lucrările de modernizare a complexului Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, achiziționat de omul de afaceri Mohammad Murad în 2017 de la Josef Goschy, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, vor fi încheiate în jurul datei de 15 iunie, după o investiție de circa 40 milioane euro, printre cele mai mari de pe litoralul românesc.
Mohammad Murad, cel mai mare hotelier din România și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, se teme că facilitățile cerute de multă vreme de către patronate, precum scăderea TVA, impozit specific și vouchere de vacanță, dar obținute în ultima guvernare a PSD, să nu fie anulate de actualul guvern liberal. Omul de afaceri se plânge că noul program de guvernare, care acordă doar o singură pagină turismului, nu ia în seamă acest domeniu.
Mohammad Murad, care a construit și a cumpărat în ultimii ani mai multe hoteluri pe Litoral, a vândut Perla din Mamaia, una dintre unitățile cu care, la începutul anilor 2000, și-a făcut debutul în domeniu. Cumpărătorul este firma Inproiect din Iași, care deține hotelul Hilton din capitala Moldovei, dar și două hoteluri în Mamaia.
Mohammad Murad, cel mai mare hotelier din România, intră pe nișa de îmbrăcăminte și deschide astăzi un outlet la Otopeni, în urma unei investiții de 4 milioane de euro care include și un depozit la Băneasa. Magazinul, unde vor fi vândute haine și încălțăminte, este primul dintr-o serie de peste 15 unități pe care Murad vrea să le deschidă în următorul an și cu care vrea să atragă românii din mall-uri, promițând prețuri de patru ori mai mici.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) le cere Partidului Național Liberal și președintelui Ludovic Orban să facă publică strategia economică a partidului pregătită pentru cazul în care va veni la guvernare, pentru că patronatele sunt îngrijorate de ieșirile publice ale membrilor PNL în care vorbesc doar despre tăieri și austeritate și nu și despre soluții prin care să sprijine economia. Reacția FPTR vine după ce liberalul Florin Cîțu a afirmat că bugetarii n-ar trebui să primească vouchere de vacanță. Potrivit patronatelor, dacă nu s-ar fi acordat aceste beneficii, 20% dintre hotelurile de pe litoral s-ar fi închis în acest an din lipsă de clienți.
Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-au promis lui Mohammad Murad, cel mai mare hotelier din România și președinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), că lucrările de reparații la "Autostrada Soarelui" A2 vor fi încheiate rapid, până la 15 iunie, și că, de anul viitor, nu vor mai fi efectuate astfel de intervenții pe autostradă în intervalul 1 mai - 15 septembrie.