Majorarea salariilor bugetarilor ajunge să influențeze și salariile din mediul privat. BNR a calculat, după metodologia propusă de Comisia Europeană, în ce măsură și după cât timp se transmite în industria românească o astfel de creștere operată în sectorul public.
După ce în sectorul bugetar se aplică o modificare a câștigului brut, circa 8% din aceasta este preluată în mediul privat destul de repede, chiar în primul trimestru. În decurs de un an, influența este mult mai consistentă: o majorare cu 10% a salariilor în sectorul bugetar va adăuga circa 3,5 puncte procentuale la dinamica salariului mediu în industrie, arată calculele făcute de Banca Națională a României.
BNR a testat această interdependență în România folosind metodologia propusă de Comisia Europeană (într-un studiu din 2014, cu date pentru perioada 1980-2013, care nu a inclus atunci și România – „Government wages and labour market outcomes”). A fost urmărită relația dintre nivelul câștigului brut din industrie și cel din sectorul bugetar, acesta din urmă fiind aproximat prin agregarea salariilor din administrația publică și apărare, învățământ, sănătate, asistență socială, activități de spectacole, culturale și recreative. Estimările BNR au fost realizate pentru perioada 2000-2015, pe baza datelor cu frecvență trimestrială.
În procesul de stabilire a salariilor poate apărea o interdependență între sectorul privat și cel public, în sensul că angajații (existenți sau potențiali) pot utiliza ca argument în negociere nivelul remunerării oferite în cadrul sectorului concurent, riscul pentru angajator fiind migrarea personalului, arată BNR.
Astfel, creșterea salariilor în serviciile publice poate exercita un efect de demonstrație în mediul privat. Acesta contribuie la slăbirea corelației dintre salarii și productivitatea muncii, acumulându-se presiuni inflaționiste.
Problema este resimțită mai ales de ramurile “tradable”, care își văd afectată competitivitatea externă.
În cazul României, industria are o importanță mare, concentrând 25% din totalul valorii adăugate brute produse în economie și 30% din numărul total de angajați din țară. Mai mult, arată BNR, redresarea economiei românești din perioada 2011-2014 a fost antrenată cu precădere de evoluția favorabilă a exporturilor de bunuri, circa 40% din cifra de afaceri a companiilor din industrie fiind realizate pe piața externă.
“Creșterile salariale induse de modificările din sectorul bugetar au potențialul de a crea presiuni inflaționiste, în condițiile în care costurile cu forța de muncă reprezintă circa o treime din costurile totale ale companiilor din România și constituie al doilea cel mai important factor în decizia de creștere a prețurilor, după majorarea costurilor cu materiile prime”, precizează banca centrală.
Ramurile cele mai afectate sunt cele în care predomină factorul muncă, precum industria ușoară, unde ajustarea prețurilor depinde în primul rând de evoluția costului aferent muncii.
Antrenarea unor creșteri salariale în industrie după majorarea importantă a salariilor bugetarilor, în special în administrația publică, a fost foarte vizibilă anul trecut.
“Dimensiunea identificată a efectului de demonstrație în industrie a crescut constant pe parcursul anului 2015, în contextul unei serii de majorări salariale ample acordate în sectorul bugetar. Fenomenul pare asociat, mai degrabă, evoluțiilor din administrația publică, în condițiile în care salariile din învățământ rămân sub valoarea din mediul privat, iar cele din sănătate au ajuns doar recent la nivelul mediu – ultimele două sectoare sunt, de altfel, și mai puțin accesibile din perspectiva mobilității sectoriale, date fiind competențele specifice“, arată BNR.
Banca centrală a indicat, de altfel, în ultimul Raport asupra inflației, că, în trimestrul III din 2015, avansul anual al costurilor salariale unitare în industrie (+4,7%) arată că au continuat presiunile la nivelul costurilor cu forța de muncă, mai atenuate, totuși, comparativ cu prima jumătate a anului grație evoluției pozitive a productivității muncii. În următoarele două luni, însă (octombrie și noiembrie), situația costurilor salariale unitare s-a deteriorat: ritmul de creștere a salariilor a accelerat, iar productivitatea muncii a fost afectată de câțiva factori conjuncturali (revizia unei importante rafinării, reorganizarea unor combinate chimice).
Potrivit sursei citate, în sectorului manufacturier, niveluri ridicate ale costurilor salariale unitare continuă să fie înregistrate în industria ușoară, prelucrarea lemnului, fabricarea de mașini și echipamente, precum și a calculatoarelor și produselor electronice. În plus, restrângerea temporară a producției unor rafinării și a unor combinate a condus la înrăutățirea costurilor salariale unitare în prelucrarea țițeiului și industria chimică.
Scăderea prețului materiilor prime este singura care reușește să mai atenueze impactul asupra costurilor de producție, afectate de decalajul dintre ritmul de creștere a salariilor și cel al productivității muncii. Este insuficientă, însă, pentru a contrabalansa și efectul advers asupra competitivității externe, bucurându-se și ei de același șoc favorabil al materiilor prime ieftine.
Pentru BNR, situația este îngrijorătoare, în contextul în care creșterea salariilor bugetarilor poate pune presiuni suplimentare pe costurile salariale din industrie: “Preocuparea este cu atât mai relevantă cu cât, pe termen mediu, sunt probabile ritmuri relativ înalte ale creșterilor salariale, inclusiv pe seama efectelor de demonstrație exercitate de deciziile privind salarizarea în sistemul bugetar asupra sectorului privat”.
Mai puțini angajați la stat, influență mai mică pentru salariile din privat
Influența creșterii salariilor la stat asupra celor din industrie este cu atât mai mare cu cât ponderea bugetarilor în total angajați este mai ridicată. Potrivit BNR, România s-ar situa sub media UE în această privință, aceasta fiind o posibilă explicație pentru faptul că elasticitățile pe termen lung și pe termen scurt ale salariilor din industrie față de cele din serviciile publice sunt inferioare celor identificate la nivel european (0,43 și 0,25).
De altfel, arată banca centrală, și în studiul Comisiei Europene elasticitatea pe termen lung apare mai scăzută (0,2) în cazul țărilor cu o pondere sub medie a angajaților în sectorul public.
