Prețurile imobilelor rezeidențiale s-au majorat semnificativ în trimestrul 4 din 2016, însă cu toate acestea cererea de credite ipotecare a crescut de asemenea semnificativ, potrivit sondajului privind creditare realizat de Banca Națională a României. Pentru primele luni din 2017, băncile se așteaptă să mențină standardele pentru creditele ipotecare și cele pentru companii și să le înăsprească pentru cele de consum, unde văd un avans al interesului clienților.
Băncile au redus semnificativ avansul la creditele ipotecare în ultimele luni ale anului trecut, iar BNR constată încheierea scurtului ciclu de înăsprire generat de Lega privind darea în plată, care a primit o hotărâre de interpretare de la Curtea Constituțională în luna octombrie.
Avansul la creditele ipotecare s-a redus semnificativ în ultimul trimestru – unele bănci reduseseră deja avansul în trimestrul anterior, după șocul inițial al intrării în vigoare a Legii dării în plată – valoarea medie a avansul pentru creditele noi acordate s-a menținut la 20%, însă trebuie luat în calcul impactul programului Prima Casă, care domincă piața creditului ipotecar, unde avansul este de doar 5%. Pe medie, în tot portofoliul, ponderea garanției în total credit s-a menținut la 85%.
Unele bănci au înăsprit condițiile de eligibilitate privind gradul de îndatorare, ceea ce a făcut ca, per ansamblu, oferta să rămână constantă.
CITEȘTE ȘI Băncile, obligate să perceapă clienților comisioane “rezonabile” pentru conturile de platăConcomitent, au crescut semnificativ atât prețurile proprietăților rezidențiale, cât și cererea din partea clienților, însă niciuna din cele 10 bănci participante la sondaj nu crede că ne îndreptăm către o bulă imobiliară.
Evoluția prețurilor locuințelor conform aprecierii băncilor. Sursa: BNR
Stocul de credite pentru locuințe a crescut cu circa 6,5 miliarde de lei (12,5% )la aproape 58,5 miliarde de lei în 2016.
Și cererea de credite de consum s-a majorat semnificativ, arată BNR, în condițiile în care băncile au fost mai restrictive cu termenii creditării. Băncile anticipează că și în lunile ianuarie-martie din 2017 vor avea parte de o cerere ridicată de astfel de credite, dar că vor înăspri suplimentar condițiile de creditare.
Stocul de împrumuturi pentru consum a scăzut cu un miliard de lei la 59,1 miliarde de lei în 2016, însă băncile au scos din bilanțuri credite neperformante de circa 3 miliarde de lei.
Așteptarea de pierdere în caz de default s-a menținut la 40% în cazul creditelor ipotecare și la 60% în cazul celor de consum.
Companiile vor mai multă finanțare
Companiile au cerut mai multe credite la finele anului trecut, arată sondajul, iar băncile au menținut oferta constantă. Pentru primul trimestru instituțiile de credit se așteaptă la un nivel constant al cererii și ofertei.
Rata creditelor solicitate de către companiile nefinanciare și respinse de către instituțiile de credit s-a majorat moderat, comparativ cu trimestrul 3 din 2016.
CITEȘTE ȘI Ce spun bancherii despre darea în plată și conversia creditelor în franci elvețieni, după deciziile Curții ConstituționaleRiscurile asociate companiilor a crescut moderat în T4 pentru sectoarele energie, agricultură și tranzacții imobiliare, arată sondajul, și s-au menținut pentru restul domeniilor de activitate.
În cazul companiilor din energie, creșterea prețurilor la curentul electric a dus la mai multe insolvențe ale unor traderi și furnizori în ultimele două luni.
Pierderea în caz de nerambursare estimată de bănci pentru împrumuturile neperformante în T4 din 2016 s-a menținut la 40%, arată BNR.
Băncile s-au îndreptat în ultimii ani spre creditarea ipotecară a populației și spre stat, și au redus finanțarea companiilor, unde au avut un grad ridicat de credite neperformante. Ca pondere în economie, creditul pentru firme a ajuns la 13,4%, cel mai scăzut nivel de când avem date de la BNR, față de un nivel de 20,4% din PIB la finele lui 2011 și circa 17,5% în 2007.