Marile firme din România au înregistrat – cu câteva excepții - creșteri ale profiturilor de două cifre în 2018. OMV Petrom, Hidroelectrica și Romgaz se mențin în top 3 cele mai profitabile companii din piață, iar Dedeman, singura companie antreprenorială de nivel ridicat, a intrat în clubul foarte restrâns al firmelor cu un rezultat net de peste un miliard de lei. Pe de altă parte, la nivelul primelor circa 190 de firme după cifra de afaceri în 2017, rezultatul net a stagnat în 2018 la circa 20 de miliarde de lei, în condițiile în care unele companii au trecut pe pierderi (mai mari), îndeosebi ca urmare a rezultatelor companiei de stat CE Oltenia.
Principalele 100 de companii după cifra de afaceri la finele lui 2018, dintre cele care au publicat rezultatele financiare la Ministerul Finanțelor, au înregistrat o creștere a profiturilor de 5,3% la circa 17,3 miliarde de lei, însă o scădere a marjei nete de 0,3 puncte procentuale la 4,5%, în condițiile în care afacerile au avansat cu peste 15% la 389 de miliarde de lei.
Cele mai mari 188 de companii cu rezultate financiare publicate – vezi NOTA de la finalul articolului pentru metodologie, și-au crescut afacerile cu aproape 13% la 468,6 miliarde de lei, în timp ce profitul a rămas pe loc, practic, la 199,7 miliarde de lei.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un grup de investitori israelieni, coordonat de Ramon Tsur, lansează dezvoltarea a trei terenuri valoroase, parte a unor fabrici privatizate cu Sorin Beraru, căutat de InterpolDintre aceste 188 de firme, 153 au fost pe profit în 2018, cu un rezultat net de 23,3 miliarde de lei, iar restul au făcut o pierdere de 3,8 miliarde de lei. În 2017, 165 erau pe un profit de 21,4 miliarde de lei, în timp ce restul înregistrau o pierdere de 1,6 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, au crescut și profiturile, dar sunt și mai multe firme mari cu pierderi, rezultatele negative fiind, la rândul lor, mai mari. Vom vedea mai jos de ce.
Schimbări la vârful clasamentului
În top 10 companii după profit au loc câteva schimbări în 2018 față de 2017. OMV Petrom a rămas pe primul loc cu un profit de aproape 3,9 miliarde de lei (+62%), iar cealaltă mare firmă a grupului austriac, OMV Petrom Marketing, care se ocupă cu benzinăriile, a intrat pe locul 10 de pe 14, după o creștere a profiturilor de 31% la circa 419 milioane de lei. Rompetrol Rafinare a trecut de e locul 9 de la un profit de 418 milioane de lei la o pierdere de 230 de milioane de lei, în contextul scumpirii materiei prime în primele 10 luni din anul trecut.
CLICK pe tabele pentru dimensiunea completă
Hidroelectrica a urcat pe locul 2, după încă un an foarte bun cu o creștere a profitului la 1,9 miliarde de lei (+43%) și o marjă netă de peste 45%, și a făcut rocada cu o altă companie de stat, Romgaz, care a înregistrat o scădere de peste un sfert a profitului la sub 1,4 miliarde de lei.
Dedeman, companie controlată de frații Pavel, a rămas pe locul 4 din punct de vedere al profiturilor și după o creștere de 14% la puțin peste 1 miliard de lei, în timp ce marja netă s-a menținut la un nivel excelent de 14% pentru o firmă care vinde, în principal, materiale de construcții și bricolaj.
Kaufland, cel mai mare retailer, a urcat o poziție pe locul 5 cu un rezultat net de 788 de milioane de lei (+18%) și o marjă netă în creștere la 7,2%. Lidl a căzut pe 10 pe 11, chiar dacă rezultatul net a crescut cu circa 17% la circa 412 milioane de lei.
Automobile Dacia, cea mai mare societate din România, cu afaceri de 24,7 miliarde de lei, a încheiat anul trecut cu un profit net în creștere cu aproape 40% la peste 752 de milioane de lei și o marjă netă în avans cu 0,7 pp la 3%. Grupul Renault mai este prezent în România și cu alte companii de top – de comerț auto, inginerie și echipamente -, care au adăugat circa 135 de milioane de lei la profit, în creștere cu 47% față de 2017.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANAF va popri în conturile bancare doar sumele datorate și va ridica poprirea în timp real. Teodorovici: Introducem măsura în cel mai scurt timpProducția Ford România, celălalt producător de autoturisme din țară, a decolat în 2018, iar creșterea de circa 120% a cifrei de afaceri s-a văzut și într-un avans al profitului cu 85% la 176 de milioane de lei. Compania americană începe producția unui nou model în acest an.
Producătorul de anvelope german Continental Automotive Products a înregistrat o scădere de peste 16% a profitului la 581 de milioane de lei. Firma Continental este prezentă în România prin mai multe firme producătoare de echipamente auto. Contitech România a încheiat anul trecut cu afaceri în scădere circa 11% și o scădere a profitului de 42% la circa 45 de milioane de lei. Unele dintre companiile mari din grup nu și-au publicat bilanțul pe 2018 – Automotive Systems avea o cifră de afaceri de circa 3,7 miliarde de lei în 2017 (și un profit de 59 de milioane de lei), iar Powertrain România de circa 1,2 miliarde de lei (și o pierdere de 150 de milioane de lei).
Transgaz - monopol de stat în transportul de gaze prin conducte – a înregistrat un profit mai mic cu circa 15% la 495 de milioane de lei și a coborât o poziție pe locul 8.
JTI România și-a majorat rezultatul net în afacerea de vânzări și marketing cu peste o treime la 450 de milioane de lei și a urcat de pe 13 pe 9 în top. Profitul JTI din fabrica de țigarete a scăzut, însă, cu 13% la circa 28 de milioane de lei.
Companiile de stat
Dintre companiile de stat, rezultate bune au obținut și Nuclearelectrica, cu o creștere de 35% a profiturilor la 410 milioane de lei și Aeroporturi București (administratorul aeroporturilor Otopeni și Băneasa) cu o creștere de 10% la circa 372 de milioane de lei.
Profitul monopolului de transport al energiei electrice – Transelectrica – a crescut de aproape trei ori la 81 de milioane de lei, însă rămâne cu mult în spatele rezultatului record din 2016.
ROMATSA, altă companie de monopol, responsabilă cu dirijarea traficului aerian, a trecut de la o pierdere de 129 de milioane de lei la un profit de circa 52 de milioane de lei.
CFR Infrastructură a încheiat cu un profit în scădere cu peste 90% la circa 10,5 milioane de lei, în Timp ce CFR Călători și-a adâncit pierderile de la 20 de milioane de lei la aproape 83 de milioane de lei.
Metrorex a trecut de la un rezultat 0 la o pierdere de peste 0,5 miliarde de lei. În timp ce Societatea de Transport București (ex-RATB) a înregistrat o scădere de circa 85% a profitului la 1,1 milioane lei. Ambele companii funcționează, însă, cu subvenții ridicate de la bugetul de stat/bugetul local, astfel că rezultatul din contul de profit și pierdere nu este atât de relevant.
Complexul Energetic Oltenia, care integrează exploatările miniere de lignit și termocentralele, a revenit pe pierdere în 2018, și nu orice pierdere, ci una de 1,1 miliare de lei, fiind de departe cea mai ridicată din analiza noastră, situația fiind pusă de companie pe seama achiziționării certificatelor pentru emisiile de dioxid de carbon.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Doi foști directori ai Lidl pregătesc investiții imobiliare de zeci de milioane de euro în România. Sunt aproape de achiziția unui teren valorosTarom și-a adâncit pierderile de la 175,5 milioane de lei la aproape 183 de milioane de lei, în timp ce afacerile au crescut cu aproape 17% la 1,2 miliarde de lei. Spre comparație, afacerile Blue Air, care în acte apare cu acționariat majoritar românesc, au crescut cu aproape 21% la 2,3 miliarde de lei, dar compania a rămas pe pierderi consistente, chiar dacă în scădere ușoară, la 145,6 milioane de lei.
Alte companii de stat precum Loteria Română și Poșta nu au depus la Finanțe bilanțurile pe 2018.
Per total, afacerile principalelor companii de stat pentru care avem date au crescut cu puțin peste 7% în 2018 la 28,7 miliarde de lei, în timp ce profiturile au scăzut cu aproape 37% la 3 miliarde de lei, în principal ca urmare a neacoperirii rezultatului Metrorex cu subvenții și a pierderii ridicate a Metrorex.
Companii cu acționariat românesc
După Dedeman, producătorul de băuturi Romaqua (cu mărci precum Borsec, Giusto sau Albacher) este compania cu acționariat românesc cu cel mai mare profit – peste 96 de milioane de lei în 2018, în creștere cu peste o treime. Firma este controlată de Nicolae Palfi și Octavian Crețu.
Retailerul de produse electro-IT și electrocasnice Altex, controlat de Dan Ostahie, a reușit o creștere a vânzărilor în 2018 cu peste 8% la peste 3,5 miliarde de lei, în timp ce profitul a crescut mult mai rapid, cu aproape 31% la circa 63,5 milioane de lei, lucru ce a împins și marja netă la 1,8%.
Producătorul de țevi Mairon Galați, firmă deținută de familia Miron, și-a majorat cifra de afaceri cu un sfert în 2018 la aproape 1,3 miliarde de lei, dar tot cu un sfert a scăzut și profitul la circa 38 de milioane de lei.
Producătorul de componente auto Compa din Sibiu, controlat de asociația salariaților, și-a majorat afacerile cu 7% la este 752,5 milioane de lei, însă profitul a scăzut tot cu același procent la circa 35,5 milioane de lei.
Producătorul de mezeluri Cristim, deținut de Radu Timiș, a înregistrat o scădere de 4% a cifrei de afaceri la puțin sub 731 de milioane de lei, însă profitul a decolat cu o creștere de aproape șase ori la puțin sub 33 de milioane de lei. Tot în industria cărnii, Unicarm, afacere din Satu Mare deținută de Vasile Lucuț, a avut anul trecut vânzări de peste 664 de milioane de lei (+1,7%) și un profit de circa 20 de milioane de lei (+3,2%)
Benzinăriile Smart Diesel au înregistrat o creștere de 42% a cifrei de afaceri la peste 1,3 miliarde de lei și un avans al profitului de circa 22% la aproape 27 de milioane de lei. Compania arădeană are cea mai mare rețea independentă de pe piața din România și este controlată de Ioan Andrieș.
Producătorul de mobilă din Baia Mare Aramis Invest, controlat de Vladimir Iacob, și-a majorat afacerile la aproape 1,1 miliarde de lei, dar a înregistrat o scădere a profitului pentru al doilea an consecutiv la puțin sub 22 de milioane de lei, o cădere de circa 42%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fostul partener imobiliar al Rockefeller în România ridică un bloc Art Deco cu sindicatul Cartel Alfa și caută terenuri pentru proiecte noiIulian Stanciu, acționar majoritar la Flanco și Network One Distribution, a avut creșteri importante în ambele comanii. Afacerile Flanco ai avansat cu aproape 9% la aproape 1,1 miliarde de lei, în timp ce profitul net a sărit de peste patru ori la circa 21 de milioane de lei. NOD a înregistrat o creștere a afacerilor de circa 16% la aproape 1,3 miliarde de lei, în timp ce profitul a crescut cu un sfert la aproape 21 de milioane de lei.
Țiriac Auto, firma de comerț cu autovehicule a lui Ion Țiriac, și-a adâncit pierderile cu este 9 milioane de lei la 20,6 milioane de lei (în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 1,3% la 1,2 miliarde de lei), într-o piață în care cei mai mulți competitori străini și-au majorat afacerile și profiturile în ritmuri de două cifre.
Transportatorul feroviar de marfă Grup Feroviar Român, deținut Gruia Stoica, a avut afaceri mai mici anul trecut cu circa 7% la 674 de milioane de lei și a trecut și pe o pierdere de 29 de milioane de lei, de la un profit de aproape 3 milioane de lei în 2017.
Industria auto
Principalele firme din industria auto au înregistrat o creștere a afacerilor de aproape 14% la 89,4 miliarde de lei, în timp ce profitul a crescut cu circa 8% la 2,9 miliarde de lei, însă marja netă s-a redus cu circa 0,2 puncte procentuale la 3,2%.
Producători de componente și echipamente precum Hella România, Autoliv, Bosch (inclusiv Rexroth), Ativ (Delphi), Leoni Bistrița sau Michelin au crescut profiturile cu câteva zeci de procente.
Pe de altă parte, Delpi Diesel Systems, Adient Automotive, Kromberg & Schubert și Leoni Pitești au văzut scăderi ale profiturilor de două cifre.
Preh România, Bordnetze și Yazaki Arad au trecut pe pierderi, în timp ce Yazaki Ploiești și-a diminuat rezultatul negativ. Faurecia și-a crecut puternic afacerile, la peste 1 miliard de lei, însă rezultatul negativ s-a adâncit la peste 100 de milioane de lei.
Excluzând fabricile de autoturisme, afacerile principalilor producători de componente și echipamente au crescut cu aproape 7% la circa 54 de miliarde de lei, în timp ce profiturile au scăzut cu mai mult de 4% la 1,95 miliarde de lei.
Retail
Afacerile supermarketuri din România, aflate sub dominația lanțurilor străine, au crescut anul trecut cu 11,5% la 60,3 miliarde de lei, însă profiturile au avansat mult mai subțire (+2,3%) la circa 1,8 miliarde de lei, rezultatele fiind diminuate de trecerea pe pierdere a lanțului Romania Hypermarche/Cora (deținute de grupul franco-belgian Louis Delhaize) și ai ales de trecerea pe roșu a Profi Food (-90,6 milioane de lei).
Creșteri substanțiale de profit au înregistrat Kufland și Lidl, menționate mai sus, dar și Carrefour, Mega Image (circa 25% în plus), Selgros (+50%), Rewe/Penny Market (+88%).
Marje de profitabilitate
Companiile de stat din domeniul energetic au înregistrat printre cele mai ridicate marje de profitabilitate dintre firmele mari. Marja netă este calculată ca raport între profitul net și cifra de afaceri și arată cât dintre vânzările unei companii se transformă în profit, fiind însă doar unul dintre indicatorii de analiză ai profitabilității.
Compania de media Pro TV a înregistrat, de asemenea, o profitabilitate ridicată, fiind singura companie de profil în top 100+.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lion’s Head, la un pas de a doua cea mai mare tranzacție din istoria pieței locale. „Suntem optimiști că anul acesta am mai putea semna o tranzacție.“Și producătorul de echipamente pentru industria petrolieră Cameron se remarcă la acest capital, precum și producătorul de medicamente Terapia Cluj. Apa Nova (sub controlul francezilor de la Veolia), care administrează rețeaua de apă și canalizare din București, și-a majorat nu numai cifra de afaceri în ultimii ani, dar și profitabilitatea, după ce prețul serviciilor furnizate în sistem monopol a crescut.
Top firme 2018 după cifra de afaceri
Top firme 2018 după profituri
NOTĂ
Topul este realizat în funcție de cele mai mari companii nefinanciare (primele 201) de la finele lui 2017 după cifra de afaceri care au publicat date la Ministerul Finanțelor și pentru rezultatele din 2018. Nu toate firmele mari din România au publicat rezultatele financiare pe anul trecut – 13 din cele mai mari 201 companii de la finele lui 2017 nu aveau rezultate publicate la data redactării articolului.
Topul nu reprezintă o indexare absolută după cele mai mari profituri din România, deși până în rândul primelor 100 de companii este puțin probabil să apară modificări importante generate de noi intrări, dar spre coada clasamentului este posibil și chiar probabil să apară alte companii, având în vedere faptul că rezultate sunt comprimate, iar în privința profiturilor sunt și foarte volatile.
Multe companii străine mari raportează rezultatele distinct, pe mai multe societăți, astfel că acestea nu sunt consolidate în această analiză. Unele companii nu oferă rezultate publice distincte (de ex. pe site-urile lor) pentru afacerile din România, astfel că bilanțurile de la Ministerul Finanțelor reprezintă singura sursă disponibilă detaliată.
Marja de profit trebuie utilizată cu atenție pentru comparații, fiind relevantă doar pentru companii din aceeași industrie/arie de activitate. În unele cazuri, profitabilitatea redusă sau pierderea poate să indice o perioadă de investiții pentru companie și nu este neapărat rezultatul unor probleme financiare.
Nu sunt incluse rezultatele băncilor și firmelor de asigurări și investiții financiare.