Americanul George Gellert, președintele unuia dintre cei mai mari importatori de produse alimentare din SUA, cu încasări de 1 miliard de dolari, a dat de greu în România. Fabricile sale de zahăr intră în insolvență

Americanul George Gellert, președintele unuia dintre cei mai mari importatori de produse alimentare din SUA, cu încasări de 1 miliard de dolari, a dat de greu în România. Fabricile sale de zahăr intră în insolvență

Sursa foto:youtube

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 31 iul 2018

Fabrica de zahăr Lemarco Cristal din Urziceni, avându-l ca acționar majoritar indirect pe americanul George Gellert, președinte al grupului Atalanta Corporation, unul dintre cei mai mari importatori de produse alimentare din SUA, cu vânzări anuale de peste 600 milioane dolari, a intrat în insolvență, acuzând renunțarea pe plan european la cotele de zahăr, care a intensificat concurența și a permis intrarea de cantități mari de zahăr pe piață.

Oportunitate pentru investitori: cum să cumperi un teren de 61.000 mp în București la prețul de 23 euro/mp CITEȘTE ȘI Oportunitate pentru investitori: cum să cumperi un teren de 61.000 mp în București la prețul de 23 euro/mp
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Atlanta Corporation face parte din Gellert Global Group, cu venituri anuale ce depășesc 1 miliard de dolari.

Fabrica de zahăr Urziceni a fost construită între anii 1974 – 1976 și deschisă în 1977, fiind proprietate de stat până în 1990, iar ulterior fiind privatizată.

Surpriză - Blue Air operează discret o modificare importantă: și-a rezervat spațiu pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, inaccesibil până astăzi low-cost-urilor, pentru curse din România, la concurență cu Tarom și Air France CITEȘTE ȘI Surpriză - Blue Air operează discret o modificare importantă: și-a rezervat spațiu pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, inaccesibil până astăzi low-cost-urilor, pentru curse din România, la concurență cu Tarom și Air France

Anul trecut, fabrica, cu peste 270 de angajați, a avut afaceri de aproape 100 milioane lei, dar a acumulat pierderi de peste 44,3 milioane lei și datorii ce depășesc 133,7 milioane lei, din care 11,3 milioane lei către stat.

Pierderea de anul trecut a fost cea mai mare din ultimii 10 ani, în condițiile în care compania nu a înregistrat profit în acest interval, dar pierderea anuală nu a depășit 15 milioane lei. Anul trecut compania a asigurat însă și un provizion de 48,4 milioane lei.

Fabrica are ca unic asociat compania Lemarco București, unde Gellert este, conform termene.ro, acționar cu 50% alături de persoane fizice din România, la rândul său intrată în insolvență în vara anului trecut, cu datorii totale de peste 174 milioane lei, din care 41,5 milioane lei către stat.

Retailerul low-cost japonez cu cea mai rapidă expansiune, ajuns în 5 ani la afaceri de aproape 2 miliarde dolari datorită prețurilor reduse, a intrat în România pentru a deschide peste 40 de magazine CITEȘTE ȘI Retailerul low-cost japonez cu cea mai rapidă expansiune, ajuns în 5 ani la afaceri de aproape 2 miliarde dolari datorită prețurilor reduse, a intrat în România pentru a deschide peste 40 de magazine

"Insolvența are, în principal, cauze legate de contextul general al evoluției pieței în care compania și-a desfășurat activitatea. Scăderea cererii a condus automat la  micșorarea veniturilor societății, fondurile disponibile devenind insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor generate de o derulare normală a activității fabricii. Renunțarea pe plan european la cotele de zahăr au intensificat concurența și au dus la intrarea de cantități mari de produs pe piață la prețuri la limita de cost. De asemenea, un alt element determinant ar fi intrarea în insolvență a unicului asociat persoană juridică, a societății mamă din grup, Lemarco SA, care a afectat modul de lucru obișnuit, respectiv asigurarea comenzilor și materiei prime de către Lemarco SA, procesarea zahărului de către Lemarco Cristal SRL și valorificarea lui de către Lemarco SA, având în vedere că aceasta deținea personalul necesar și know-how-ul pentru această activitate. În acest context economic, în condițiile în care producerea de zahăr alb din zahăr brut presupune investiții semnificative în materie primă, care în general se importă, investiții la care debitorul nu a mai avut acces în ultima perioadă, nu a mai putut fi reluat ciclul de producție, cu consecința acumulării de datorii neplătite, pentru care nu au mai putut fi generate surse în ciclul normal de producție.  În fapt în ultimii ani debitorul a procesat doar pentru terți diverse cantități de zahăr, acționarii nemaiputând să susțină producția prin finanțarea achiziției de materie primă, situație în care profitul operațional realizat ar fi fost semnificativ mai mare. Având în vedere că piața de profil nu a avut evoluția așteptată, prețurile din piața relevantă fiind de altfel la un nivel foarte scăzut de câțiva ani, obligațiile de plată către taxele locale și creditorul bugetar nu au putut fi onorate, neputând mobiliza resursele necesare pentru plata acestora. Mai mult, au început să fie acumulate datorii și către furnizorii de utilități, gaze și curent electric datorită costurilor generate de menținerea în funcțiune a echipamentelor tehnice în vederea derulării activității pentru obținerea produsului finit", indică un document oficial analizat de Profit.ro.

În toamna anului 2016, Comisia Europeană a decis că, din octombrie 2017, piața europeană a zahărului să fie liberalizată, fiind eliminată, astfel, ultima cotă din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). La acel moment, România avea alocată o cotă de aproximativ 105.000 tone de zahăr produs din sfeclă și o producție de aproape 500.000 de tone.

În cadrul politicii Uniunii de restructurare a sectorului de zahăr, Comisia Europeană a solicitat, în perioada 2006‑2008, tuturor țărilor membre cultivatoare de sfeclă de zahăr să‑și diminueze cotele de zahăr, astfel ca producția de zahăr să fie redusă cu 6 milioane de tone, iar prețul sfeclei, cu 45%. Prin eliminarea cotei, procesatorii de sfeclă de zahăr au putut produce și vinde zahăr pe toate piețele fără nicio restricție, influențând astfel scăderea prețului.

CONFIRMARE AS Company, printre companiile de top pe piața jucăriilor din Grecia, a venit în România pentru a se lupta cu Jumbo CITEȘTE ȘI CONFIRMARE AS Company, printre companiile de top pe piața jucăriilor din Grecia, a venit în România pentru a se lupta cu Jumbo

Acum, fabrica își propune să iasă din insolvență cu un plan de restructurare care prevede și intrarea pe alte nișe.

"Obiectivul principal al fabricii  rămâne  rafinarea  zahărului  brut,  obținerea  și  ambalarea  zahărului  alb.  Pe  termen  scurt  însă, se  urmărește diversificarea  activității  societății,  prin  completarea  obiectului  de  activitate  cu  depozitări  de  cereale,  producere, ambalare  și  comercializare  de  produse  agricole,  producere  și  comercializare  de  apă  demineralizată,  producere  și îmbuteliere soluții de spălat parbrize", relevă documentul.

În România, Gellert controlează și o afacere în comerțul cu mobilă, prin Atalanta Furniture București, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,29 milioane lei și un profit net de circa 430.000 lei.

În 2014, compania austriacă Agrana Zucker, care deține brandurile Coronița și Mărgăritar, a primit acordul Consiliului Concurenței de a prelua unele fabrici de zahăr ale companiei Lemarco.

În primăvara acestui an, ministrul Agriculturii a început verificări la fabricile de zahăr, deplângând faptul că din 33 de fabrici de zahăr, câte erau înainte de 1989, au rămas în prezent numai 4, din care una este fabrica Diamant din Oradea, care a anunțat că va fi închisă.

EXCLUSIV Frații Cristescu, proprietarii uzinei și ai parcului industrial Faur București, au semnat cu Ibis pentru primul lor hotel de lanț internațional CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Cristescu, proprietarii uzinei și ai parcului industrial Faur București, au semnat cu Ibis pentru primul lor hotel de lanț internațional

La începutul acestui an a fost anunțat că fabrica de zahăr Diamant din Oradea va fi închisă din această primăvară, negocierile dintre compania germană Pfeifer&Langen, care deține unitatea, cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din Bihor, Arad, Satu Mare și Timișoara pentru preluarea fabricii eșuând.

Reprezentanții companiei germane au declarat că fabrica de zahăr este nerentabilă, deoarece cumpără sfectă de pe piața locală la un preț de 516 de euro, în condițiile în care prețul pe tonă în Germania și Polonia este de 320 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
zahăr
insolventa