Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, a fost organizat cu sprijinul Artesana, Carmistin, CEC Bank, Domeniile Sâmburești
"Partea de exploatare agricolă, producția vegetală, pe scară largă, din punctul meu de vedere s-a schimbat foarte mult în ultimii 10 ani. În sensul în care, datorită condițiilor de piață, majoritatea fermierilor sunt obligați să se uite foarte atent pe elemente de profitabilitate.
Cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, venitul direct din vânzarea de produs agricol, veniturile adiacente, vorbesc aici de a doua cultură, valorificare de baloți, evident subiectul subvențiilor. Și atunci, practic, cred că trecem de la un paradox care exista înainte, la unul pe care fermierii încep să-l conștientizeze: Nu mai sunt suficiente producțiile mari", afirmă Săbăduș.
Așa încât o producție mare, dar necoroborată cu un control atent al costurilor, poate însemna profit foarte mic sau chiar zero. Creșterea profitabilității implică atenție la toate elementele importante de-a lungul unui an al unui plan de culturi, prin tot ce ține de digitalizare - softuri, sisteme integrate, drone, sonde de temperatură etc.
"Un soft agricol acum 10 ani de zile însemna monitorizarea utilajelor prin GPS. Astăzi, softul îți planifică toate activitățile, de dimineața până seara. Ai practic toate informațiile la dispoziție", spune Săbăduș, arătând că a folosit chatGBT pentru a afla informații despre un anumit dăunător și a fost șocat de complexitatea datelor primite.
El a accentuat importanța urmăririi costurilor și maximizării veniturilor, în agricultură.
"Practic, cel mai important lucru în momentul de față pentru orice fermier român este controlul costurilor. Acum șapte, opt, nouă, zece ani de zile, poate că din doi lei venit, un leu era cheltuială. În momentul de față, clar marja s-a redus, iar dacă îți câștigi același leu raportat la patru lei investiți, deja vorbim de un sfert din ce era înainte", detaliază managerul Carmistin.
Generația tânără este deschisă noilor integrării tehnologii, situație valabilă inclusiv la Carmistin, spune Săbăduș și dă ca exemplu entuziastmul cu care angajații grupului implementează un sistem de drone de fertilizare care reprezintă doar 10% din costul unui utilaj tradițional, și o eficiență de 50%.
Accesul la informații vaste, actuale și corecte, dat de exemplu de utilizarea unui sistem de sonde, care oferă rapid date despre temperatură, umiditate, viteza vântului, salinitate etc permite luarea unor decizii corecte.
"Trebuie să trecem de la modul “hai să inspectăm culturile cu talpa bocancului” la un sistem mai evoluat", arată Săbăduș.
În condițiile în care tehnologia avansează rapid și va fi implementată și de fermierii români, în viitorul apropiat tractoarele vor funcționa fără mecanizatori.
"Progresul este să găsești o soluție într-un moment dificil care se dovedește viabilă și se măsoară prin profitabilitate. Noi fermierii, și nu doar noi, orice operator de business din România, suntem condamnați să inovăm și să ne adaptăm progresului, pentru că viața ne împinge spre așa ceva. Fermierii români dar nu numai cei români sunt cei mai conservatori și tradiționaliști. Și totuși, lucrurile se schimbă. Se schimbă într-un mod destul de accelerat", susține el.
Managerul Carmistin a vorbit și despre irigații, un subiect “la modă” astăzi, arătând că realitatea din teren face încă diferența între suprafața irigată din România și cea irigabilă.
În ceea ce privește strict grupul Carmistin, 12% din suprafața cultivată este irigată.
Dar sistemul de irigații nu este suficient, fiind nevoie totodată de un control strict al normei de udat, al periodicității, automatizării și senzorilor instalați, pentru că altfel și excesul de apă poate dăuna.
"Deocamdată apa nu este plătită. Dar se va plăti. (...) Așa ar fi logic, cei care au un sistem de control al apei și o vor folosi în mod eficient, vor fi favorizați în detrimentul celor care pornesc un buton și udă cât vor ei. Și aici, în mod cert, un sistem automatizat prin AI este... Adică noi exact asta implementăm în momentul de față", mai spune Săbăduș.
Grupul Carmistin, poziționat între primii producători de alimente din România, cuprinde peste 50 companii active în producția de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producția de cereale.
Are 4.500 de angajați și o cifră de afaceri anuală de 2 miliarde de lei.
Anul acesta, Carmistin a devenit, cu brandul “La Provincia”, lider în producția de carne de pasăre la nivel național, dar și lider în producția de furaje, după o serie de investiții semnificative, inclusiv achiziția diviziei de nutriție animală din România a Cargill.
În două decenii de activitate, grupul a dezvoltat și consolidat un model de business complet integrat pe lanțul de producție de hrană.















