Președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, este nemulțumit că statul nu sprijină mai mult exportatorii români, din banii contribuabililor, prin subvenții plătite de la buget. Ionescu consideră că birocrația tehnocrată omoară exporturile românești, în condițiile în care nu a decontat bani de la buget pentru participarea la târguri și expoziții în străinătate, prin programul de care se ocupă și instituția condusă de el.
România are exporturi dar nu mai are exportatori, iar în spatele acestui adevăr se ascund mai multe sintagme, susține Mihai Ionescu, invitatul lui Daniel Apostol la Profit LIVE, emisiune realizată de acesta din urmă. Astfel, arată șeful ANEIR, România are un export activ în continuare, dar pentru prima dată, potrivit datelor pe primul trimestru, ritmul de creștere a exporturilor este inferior ritmului de creștere a economiei. “Întotdeauna până acum, exportul a fost motorul dezvoltării economice, acum consumul intern e motorul principal, exporturile au trecut pe locul doi. Deja se vede efectul, deficitul balanței comerciale a crescut cu 45%. Asta înseamnă că nu avem ofertă internă la nivelul cererii”.
De ce se întâmplă acest lucru? Statul este de vină pentru că nu dă suficienți bani producătorilor și exportatorilor, rezultă din spusele lui Ionescu: “Pentru că guvernanții n-au știut să pregătească momentul relaxării fiscale, însoțind-o de măsuri pro-ciclice de stimulare a producției naționale, suntem în situația ca orice creștere de venituri să se regăsească într-o creștere de importuri. Or, așa ceva e nefiresc și nesănătos pentru o economie. Efectul va fi o îndatorare a României, o transmitere a responsabilității pe umerii generațiilor viitoare”.
Șeful ANEIR critică lipsa de sprijin a statului față de firmele exportatoare cu capital românesc, depășite în performanță de cele cu capital străin: “Avem cifra fatidică de 17% - ponderea exportatorilor autohtoni asigurată de circa 17.000 de firme, în timp ce doar 1.000 de firme exportatoare cu capital străin fac diferența de 83% din exportul țării. E bine-venit capitalul străin, dar ce ne facem cu capitalul autohton. Nici prin politica de ajutoare de stat, nici prin alte măsuri la îndemâna guvernului nu reușim să-l sprijinim.”
Soluițiile le vede în finanțări asigurate de Guvern, din banii tuturor contribuabililor: “În programul de promovare a exporturilor ne putem duce pe subvenție parțială din partea statului exportatorii români, în special pe cei cu capital autohton. Dar anul trecut am pierdut aproape jumătate din program din cauza birocraților din Ministerul Economiei, iar anul acesta nu s-a decontat nici măcar un leu și au trecut 5 luni de zile din programul pe anul în curs. Or, orice prezență la târguri, la care nu avem acces, înseamnă contacte cu posibili parteneri străini. Birocrația tehnocrată omoară exporturile românești.”
Ionescu este nemulțumit că actualul Guvern nu a făcut agenția de export promisă și crede că din această cauză exportatorii români sunt nevoiți să dea prin tntermediari o parte din produse pe zona UE, pierzând astfel din competitivitate.
Tot Guvernul tehnocrat este vinovat, în opinia sa, pentru lipsa de competitivitate a exportatorilor români pe acre îi reprezintăn și din cauză că a blocat posturile economice din misiunile din străinătate ale României: “Un sfert din posturile pe care România le are nu sunt ocupate de cinci luni pentru că au blocat orice nimire pe post. Nu din spirit de economie, pentru că acolo trebuie să plătim spații de închiriere, unde ar trebui să funcționeze oamenii noștri, care să ne facă legătura cu firmele de acolo, însă nu avem acești oameni.”
Consiliul de Export, pe care Ionescu îl conduce, alocă cu prioritate orice sumă disponibilă pentru participarea la târguri și expoziții din piețe îndepărtate, din afara UE, pe care le consideră strategice ân promovare: Asia de Sud-Est, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa de Nord. “Am fost în iarnă în America Centrală și de Sud – Mexic, Brazilia, Cuba, Argentina. Sunt mari oportunități acolo, am și lansat 15 proiecte, suntem în discuție cu firmele de acolo”, spune Ionescu, neoferind, însă, date despre valoarea contractelor concrete încheiate în urma acestor acțiuni de promovare, pentru care ar dori mai mulți bani de la stat. “Pentru început, vrem doar să reintrăm pe piețe pierdute”, indică acesta limitele planurilor. O acțiune de promovare, la care va participa și personal, în luna iulie, se va desfășura în Vietnam.