Țuca Zbârcea & Asociații, avocații Carrefour în finalizarea cu succes a achiziției Cora

Țuca Zbârcea & Asociații, avocații Carrefour în finalizarea cu succes a achiziției Cora
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 13 nov 2023

Tranzacția prin care retailerul francez Carrefour a preluat de la Louis Delhaize Group subsidiara locală care operează în România sub brandul „CORA” a ajuns la final. Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au oferit servicii de asistență juridică pe toată durata procesului de achiziție și closing.

Carrefour Romania a finalizat preluarea celor zece hipermarketuri Cora și nouă magazine Cora Urban, în baza acordului încheiat în luna aprilie a.c. cu Louis Delhaize Group.

Urmărește-ne și pe Google News

O echipă multidisciplinară de avocați din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații a oferit servicii de asistență juridică grupului Carrefour în toate fazele procesului de achiziție, incluzând negocierea documentelor tranzacției și semnarea acestora, precum și în legătură cu îndeplinirea condițiilor necesare finalizării tranzacției.

Echipa a fost coordonată de Răzvan Gheorghiu-Testa (Partener), alături de Horia Ispas (Partener) și Raluca Vasilache (Partener), împreună cu Veronica Aman (Managing Associate) și Ștefania Șerban (Senior Associate).

„Finalizarea uneia dintre cele mai importante tranzacții din retailul autohton marchează încheierea unui proiect început în cursul anului 2022. A fost un mandat complex, dus până la capăt cu succes de echipa noastră, care a beneficiat permanent de suportul echipelor legal si M&A din cadrul grupului Carrefour. Mulțumim tuturor celor implicați în această tranzacție și, mai cu seamă, echipei coordonate de Mihaela Dumitrache, director juridic Carrefour Romania, pentru șansa de a fi alături și în acest proiect”, a declarat Răzvan Gheorghiu-Testa, Partener și coordonatorul echipei de avocați Țuca Zbârcea & Asociații.

Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocatură independente din România, activând cu succes în toate domeniile dreptului afacerilor. De asemenea, este cea mai bine clasată firmă de avocatură din România în directorul juridic Legal 500 EMEA și, în general, este cotată în eșalonul superior al caselor de avocatură românești, fiind foarte apreciată deopotrivă de clienți și confrați pentru capacitatea de a oferi soluții inovatoare, cât și practice în domeniul juridic.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
țuca zbârcea & asociații
cora