Într-o perioadă în care tehnologia evoluează în mod fulminant, muzica creată exclusiv sau parțial cu ajutorul inteligenței artificiale aduce un val de îngrijorări în rândul artiștilor. Apariția unor proiecte muzicale virtuale complexe, a unor entități care dețin o identitate vizuală și sonoră proprie, dar sunt lipsite de un trecut uman, a generat atât critici din partea creatorilor tradiționali, cât și o fascinație uriașă în rândul publicului larg.
Dincolo de fenomenul viral, se naște o dilemă juridică importantă: cine beneficiază, de fapt, de drepturile de autor în această nouă realitate digitală și cum poate legea să țină pasul cu inovația?
1. Elementul Uman: Condiția Sin Qua Non a Proprietății Intelectuale (autor Luminița Sima)
Dreptul proprietății intelectuale este structurat fundamental pe protejarea intervenției umane. Potrivit pilonilor doctrinari – teoria efortului și teoria personalității – o creație aparține autorului deoarece reprezintă o extensie directă a trăirilor și personalității sale. Legislația civilă din România stipulează clar că autorul unei opere poate fi exclusiv o persoană fizică, definită ca un individ al speciei umane. Întrucât inteligența artificială nu îndeplinește această condiție esențială, o producție muzicală pur virtuală nu poate fi titulară de drepturi. Totuși, jurisprudența europeană, precum decizia Curții de Justiție în cauza Cofemel, a statuat că o creație poate fi protejată dacă implică alegeri neîngrădite și creative din partea autorului , ridicând întrebarea dacă drepturile îi pot reveni omului din spatele tehnologiei.
Linia de demarcație juridică se află în modul și gradul de utilizare a instrumentelor de inteligență artificială.
Dacă rezultatul final este modelat decisiv de alegerile intelectual-creative ale utilizatorului, opera poate beneficia de protecție. Pentru a pretinde calitatea de autor, omul trebuie să demonstreze o contribuție clară și originală. Aceasta se poate traduce prin scrierea unor comenzi (prompts) extrem de complexe și structurate, ori prin editarea, finisarea și mixarea creativă a produsului brut.
În schimb, dacă utilizatorul s-a limitat la furnizarea unor simple instrucțiuni generale, el va fi considerat cel mult autorul acelor instrucțiuni, în timp ce producția muzicală finală, generată automat, va rămâne în afara protecției legale privind drepturile de autor.
2. Transparența și Cadrul Normativ European (autor Rebecca Popescu)
Orice creație artistică generată sau susținută de inteligența artificială ridică provocări privind drepturile de autor, în special în faza de antrenare a modelelor, procedeu care necesită volume imense de date. Reglementările europene stipulează clar necesitatea obținerii prealabile a autorizației din partea titularilor de drepturi pentru utilizarea oricărui ansamblu de date, fie că vorbim despre compoziții, înregistrări sau fotografii. În acest sens, Directiva (UE) 2019/790 privind piața unică digitală stabilește norme specifice referitoare la extragerea de texte și date (data mining). Aceasta urmărește un echilibru delicat: facilitarea dezvoltării tehnologice a inteligenței artificiale și, simultan, prezervarea drepturilor exclusive ale creatorilor. Furnizorilor de tehnologie le revine obligația imperativă de a respecta aceste dispoziții, indiferent de jurisdicția în care operează, pentru a asigura o concurență echitabilă și a preveni obținerea unor avantaje concurențiale prin aplicarea unor norme mai permisive.
Un alt pilon legislativ fundamental este Regulamentul (UE) 2024/1689 (AI Act), care instituie un cadru juridic uniform la nivel european. Scopul acestuia este de a proteja cetățenii împotriva efectelor dăunătoare ale sistemelor de AI, sprijinind totodată inovația. Actul normativ se aplică atât furnizorilor, cât și implementatorilor, exceptând utilizarea sistemelor în scopuri strict personale. Regulamentul introduce obligații stricte de transparență, în special pentru conținutul de tip deepfake sau materialele audio-video care creează o impresie falsă de autenticitate. În cazul operelor cu o vădită natură artistică sau creativă, legislația protejează libertatea de exprimare, însă impune dezvăluirea originii artificiale a conținutului într-un mod adecvat, care să informeze corect publicul fără a împiedica receptarea actului artistic. La nivel instituțional, implementarea acestor norme este susținută de noul Oficiu pentru IA și de Consiliul European pentru Inteligența Artificială.
Pe plan național, alinierea la aceste standarde s-a dovedit o procedură complexă. În România, inițiativa legislativă L140/2025 privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale a încercat să adreseze riscurile de abuz asupra drepturilor fundamentale. Totuși, proiectul a primit numeroase avize negative din partea comisiilor de specialitate, fiind respins la finalul anului 2025. În ciuda acestor provocări locale, normele europene direct aplicabile rămân extrem de stricte. Legislația prevede amenzi administrative drastice pentru practicile interzise în domeniul IA, putând atinge 35.000.000 EUR sau, în cazul companiilor, până la 7% din cifra de afaceri mondială anuală. În esență, dezvoltarea sistemelor de AI nu se poate desfășura într-un vid legislativ; drepturile furnizorilor tehnologici trebuie privite în directă corelație cu drepturile titularilor de conținut preexistent, aceștia din urmă având baza legală de a solicita încetarea oricărei utilizări neautorizate și recuperarea prejudiciilor suferite.
3. Litigiile Globale, „Fair Use” și Precedentul în Industrie (autor Anca Vlase)
Apariția entităților muzicale virtuale și a creațiilor generate de inteligența artificială a stârnit dezbateri complexe pe piața globală. Deși se resimte acut nevoia unei reglementări legislative actualizate, principiile clasice ale drepturilor de autor își păstrează forța coercitivă. O analiză comparativă relevă similarități considerabile între abordările europene și cele americane. În absența unei legislații dedicate exclusiv AI-ului, Statele Unite aplică principiile generale din Copyright Act 1976. Similar cu prevederile naționale din Legea nr. 8/1996, legislația americană impune necesitatea absolută a contribuției umane. Jurisprudența recentă, cum ar fi cazul Thaler din 2023, a reafirmat ferm că operele generate exclusiv de AI nu pot beneficia de protecție juridică.
Adevărata confruntare juridică se desfășoară în jurul conceptului de „utilizare corectă” (fair use). În iunie 2024, Asociația Industriei Muzicale Americane (RIAA) a intentat procese istorice împotriva platformelor de generare muzicală SUNO și UDIO. Industria acuză aceste companii că au exploatat zeci de mii de înregistrări protejate pentru a-și antrena modelele la scară largă, fără autorizație, replicând inclusiv melodii și fraze din hituri consacrate. Totodată, platformele sunt acuzate de practici de tip „stream-ripping” pentru a crea melodii care concurează cu operele originale. Prin aceste demersuri, RIAA solicită despăgubiri de până la 150.000 de dolari per lucrare încălcată, subliniind obligativitatea obținerii unei licențe. În apărare, dezvoltatorii susțin că antrenarea algoritmilor este o activitate transformativă bazată pe un mix de date publice. Totuși, recunoașterea utilizării muzicii protejate fără permisiune invalidează, în opinia caselor de discuri, orice apărare fundamentată pe utilizarea loială.
Rezultatele acestor litigii vor redefini industria muzicală, stabilind un precedent decisiv privind statutul antrenării AI pe date protejate. Dincolo de sălile de judecată, miza economică este uriașă: marile case de discuri negociază acorduri de licențiere, în timp ce o victorie a platformelor tehnologice ar putea submina grav modelul tradițional de venituri al titularilor de drepturi. Până la o clarificare judiciară, Congresul SUA analizează proiecte precum No Fakes Act pentru protecția vocilor.
Pe plan local, România încearcă să gestioneze aceste riscuri prin proiectul de lege PL-x nr. 471/2023. Acesta propune ca instituțiile din domeniul mass-media și internet să poată dispune oprirea difuzării conținutului de tip deepfake neînsoțit de un avertisment clar, obligând autorul să îl elimine.
Concluzionând, dezvoltarea și implementarea sistemelor de inteligență artificială nu se pot desfășura într-un vid legislativ, drepturile și obligațiile furnizorilor de tehnologie fiind intrinsec legate de protejarea titularilor de conținut preexistent.
Orice creator sau titular de drepturi care se consideră prejudiciat prin utilizarea neautorizată a operelor sale beneficiază de instrumentele legale necesare pentru a solicita încetarea imediată a încălcărilor și recuperarea integrală a prejudiciilor suferite. În definitiv, deși evoluția tehnologică redefinește granițele creativității, principiile fundamentale de drept își mențin forța coercitivă.
Acestea garantează nu doar respectarea proprietății intelectuale, ci și supraviețuirea elementului esențial și inimitabil din spatele oricărei creații veritabile: contribuția și sufletul uman.
Despre echipa GMCID Legal
GMCID Legal a fost fondată de către avocații Cătălin Guriță Manole și Dragoș Iordache, fiind preocupată și specializată în mai multe domenii interesante, media & entertainment fiind unul dintre acestea.
Echipa GMCID a fost desemnată câștigătoare la categoria Media & Entertainment în cadrul Romanian Legal Awards pentru doi ani consecutivi, 2024 și 2025. Societatea reprezintă nume importante din industria muzicală și entertainment, producția de film, artă și impresariere artistică.
Analiza prezentată este o dovadă în plus a preocupării pentru evoluția și schimbările aduse de tehnologie, digitalizare și inteligența artificială.
Un material Legal Marketing
