Autori Av. Dan Paulopol-Necula, Managing Partner, Av. Cornelia Mitrofan, Senior Associate
Echipa Paulopol Attorneys & Counselors vă informează că recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța Guvernului nr. 8/2021 (”Ordonanța”), prin care sunt aduse modificări Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Aceste modificări intră în vigoare la momente diferite, unele dintre acestea fiind prevăzute în mod specific de Ordonanță, și constau, în principal, în următoarele:
1. Obligația societăților străine a căror conducere efectivă se realizează pe teritoriul României de a plăti impozit pe profit în România, aceasta obligație fiind scadentă la data înregistrării societății la organul fiscal central;
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
2. Menținerea caracterului neimpozabil al veniturilor din dividende încasate de o societate din România plătitoare de impozit pe profit de la o altă societate dintr-un stat membru la care deține mai mult de 10% din capitalul social al societatii plătitoare a divedendelor si în situația în care societatea din celălalt stat membru plătește impozit pe profit, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, sau un alt impozit care substituie impozitul pe profit, potrivit legislației naționale;
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
3. Majorarea limitei maxime procentuale a dreptului de deducere a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, respectiv de la 30% la 50% din valoarea acestora.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 01.01.2022.
4. Posibilitatea ca, în cazul unui contribuabil din România care datorează impozit pe profit ca umare a unui transfer transfrontalier de active și cu privire la care există un risc real și demonstrabil de nerecuperare a creanței bugetare, acesta să poată beneficia de eșalonarea obligației de plată, prin achitarea în rate egale pe parcursul a cinci ani, doar dacă constituie o garanție.
Prin Ordonanță este definit și ”riscul real și demonstrabil de nerecuperare a creanței bugetare”, prin acesta înțelegându-se existența în evidența fiscală a contribuabilului, la data depunerii declarației conținând impozitul pe profit, a unor obligații bugetare restante cu o vechime mai mare de 90 de zile și/sau cu o valoare totală mai mare de 20.000 lei, inclusiv impozitul pe profit. Pe durata eșalonării, se percep dobânzi (0,02% pentru fiecare zi de întârziere).
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
5. Stabilirea regulilor pentru efectuarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit pentru contribuabilii care declară și plătesc impozitul pe profit anual, cu plăți anticipate și care intră sub incidența art. I din O.U.G. nr. 153/2020 (plătitori de impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit specific care beneficiază de reduceri ale acestor impozite, conform ordonanței de urgență)
Astfel, acești contribuabili vor efectua plata anticipată pentru trimestrul I al fiecărui an fiscal/ an fiscal modificat la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului I.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
6. Completarea categoriilor de venituri ale persoanelor fizice, ce au un caracter neimpozabil, cu veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din transferul titlurilor de valoare și/sau aurului de investiții, precum și altele decât veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
7. Posibilitatea de a opta pentru determinarea impozitului în sistem real acordată contribuabilului persoană fizică ce obține venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimonial personal, altele decât veniturile din arendarea bunurilor agricole și veniturile din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală.
În cazul în care persoana fizică optează pentru aceasta modalitate de calcul a impozitului, sistemul real se aplică, în mod obligatoriu pe o perioadă de minim 2 ani fiscali consecutivi, prelungindu-se automat în cazul în care contribuabilul nu îl modifică, prin declarația unică, până la data de 25 mai din anul următor celui în care s-a încheiat perioada de doi ani.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
8. Obligația plății impozitul pe dividende/câștig până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii în cazul dividendelor/câștigurilor obținute ca urmare a deținerii de titluri de participare, distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
9. Reducerea impozitului pe venit cu costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale, această reducere urmând a fi menționată în declarația unică depusă de contribuabil.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
10. Folosirea de către entitățile nonprofit/unitățile de cult a sumelor primite din impozitul anual datorat de către contribuabilii care au dispus asupra destinației unei sume de până la 3,5% din impozit numai în scopul desfășurării activităților nonprofit
Contribuabilii care au dispus asupra unei sume de până la 3,5% din impozitul anual datorat pot opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei. Entitatea nonprofit/unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, sub sancțiunea decăderii.
Această modificare intră în vigoare începând cu data de 03.09.2021.
11. Posibilitatea angajatorului rezident fiscal român sau a angajatorului care nu este rezident fiscal român și care intră sub incidența legislației europene/acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte de a opta pentru obligația de calcul, reținere și plată a contribuțiilor sociale (CAS, CASS, CAM) în cazul persoanelor fizice care obțin avantaje în bani și/sau în natură de la terți care nu sunt rezidenți fiscali români
Aceasta modificare se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare celei în care a intrat în vigoare ordonanța – veniturile lunii octombrie 2021.
Un material Legal Marketing