GUEST WRITERS Mușat & Asociații: Declarația privind beneficiarul real al unei societăți în contextul decretării stării de urgență în România – clarificări privind obligația depunerii

GUEST WRITERS Mușat & Asociații: Declarația privind beneficiarul real al unei societăți în contextul decretării stării de urgență în România – clarificări privind obligația depunerii
scris 8 apr 2020

Autori: Mădălina Trifan, Managing Associate și George Cătă, Associate, Mușat & Asociații
 
Potrivit Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (“Legea 129/2019“), societățile comerciale au obligația de a depune la înmatriculare, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.
 
În contextul decretării stării de urgentă în România, prin Ordonanța de urgentă nr. 29/18.03.2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare (“OUG 29/2020“) s-a stabilit că termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real se prelungește cu 3 luni de la data incetării acestei situații, pe durata stării de urgentă depunerea acestei declarații fiind suspendată. 
 
Cu toate acestea, dispozițiile legale privind suspendarea fac referire numai la declarația anuală privind beneficiarul real și la cea care atestă modificarea acestor date, nefăcând nicio mențiune cu privire la declarația care se depune la momentul înmatriculării societății.
 
Astfel, s-ar putea interpreta că, pe perioada stării de urgență, declarația privind beneficiarul real va trebui depusă numai în situația înmatriculării unei societăți (și anume la înființarea unei societăți noi). 

 În lipsa unei abordări unitare din partea reprezentanților Oficiului Registrului Comerțului, în practică, se poate ajunge la soluții diferite, și anume:

Urmărește-ne și pe Google News
  • se vor soluționa numai declarațiile privind beneficiarul real depuse la înmatricularea societăților, prin urmare, în acest caz, depunerea declarațiilor fiind și obligatorie (anume la înființarea unei societăți noi); sau
  • există posibilitatea amânării întregului dosar sau a disjungerii dosarului în ipoteza în care declarațiile modificatoare sunt depuse alături de alte documente, cu prilejul înregistrării unor mențiuni în registrul comerțului; sau
  • se vor soluționa atât declarațiile depuse cu prilejul înmatriculării societăților, cât și cele depuse la momentul înregistrării unor mențiuni – acolo unde este necesar (cu excepția declarațiilor anuale) 

Un material Legal Marketing

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
viewscnt
Afla mai multe despre
mușat & asociații
stare de urgenta